Țara care vrea să elimine fumatul până în 2025

De Unica.ro, pe
Fumatul este una dintre principalele cauze de deces în întreaga lume, iar Noua Zeelandă a anunțat că vrea să elimine de tot această problemă până în 2025. 

Noua Zeelandă vrea să devină o„țară liberă de fumat” până în 2025, iar pentru asta autoritățile au făcut o serie de propuneri ce vizează interzicerea tutunului. Printre acestea se numără creșterea treptată a vârstei legale de fumat, pentru a proteja noile generații de acest viciu. S-ar putea ajunge la interzicerea vânzării de țigări și produse din tutun persoanelor s-au născut după 2004.

De asemenea, inițiatorii programului iau în calcul reducerea semnificativă a nivelului de nicotină din țigări, precum și interzicerea filtrelor, stabilirea unui preț minim pentru tutun și restricționarea locațiilor în care tutunul și țigările pot fi vândute, potrivit Libertatea.ro.

Citește și: Cum a aflat Cătălin Botezatu că avea cancer. Medicii au crezut că are apendicită

Ce a pus regina Elisabeta a II-a pe sicriul prințului Philip, în semn de iubire

Alexandru Arșinel și soția sa, în spital cu COVID-19 după ce s-au vaccinat

Valentina Pelinel și Cristi Borcea se pregătesc să devină din nou părinți: Ea-l mai vrea pe al 10-lea și gata!

Fără fumători până în 2025

„Aproximativ 4.500 de neozeelandezi mor în fiecare an din cauza tutunului și trebuie să facem progrese accelerate pentru a putea atinge acest obiectiv (n.r. fără fumători în 2025). Fără un program de control al tutunului nu vom ajunge acolo”, a declarat ministrul adjunct al sănătății, dr. Ayesha Verrall.

Planurile au fost lăudate de organizațiile de sănătate publică, dar au stârnit și îngrijorări, cum ar fi creșterea cantității de produse din tutun de contrabandă sau creșterea consumului de țigări pentru a ajunge la un nivel mai mare de nicotină.

Guvernul și-a propus să aplice aceste măsuri pentru că aproximativ jumătate de milion de neozeelandezi fumează zilnic, iar fumatul reprezintă unul din patru decese cauzate de cancer în Noua Zeelandă.

Sursă foto: Shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!