Nelu Tătaru, despre cel mai negru scenariu: „Dacă unii dintre noi vor vrea cu tot dinadinsul, vom ajunge și la starea de urgență!”

De Unica.ro pe
Chiar dacă momentan situația nu este scăpată de sub control, Nelu Tătaru avertizează că România s-ar putea întoarce la starea de urgență „dacă unii dintre noi vor vrea cu tot dinadinsul”. 

România a depășit pragul de 1.000 de persoane testate pozitiv cu noul coronavirus în 24 de ore și a ajuns pe primul loc în Europa la numărul de cazuri noi de COVID-19 zilnice. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a declarat că au existat și alți factori care au dus la această situație, pe lângă măsurile de relaxare.

Citește online gratuit numărul de august al revistei Unica

„Avem o parte a populației care nu mai crede, avem niște factori decizionali care negativează cam tot ce s-a întâmplat în aceste patru luni luni și avem niște instigări la nerespectarea unor reguli.”

Nelu Tătaru avertizează că putem ajunge la cel mai negru scenariu, pe care alte țări l-au trăit deja, iar „o parte din vină o avem cu toții”, mai ales „cei care nu au mai vrut să creadă că există așa ceva sau au uitat zilele și săptămânile, chiar lunile în care au stat închiși în casă, temători și uitându-se la televizor la ce se întâmplă în Spania și Italia.”

„Mulți dintre noi trebuie să respecte niște reguli, altfel vom ajunge la suprapopularea sistemului medical și la acele imagini din Italia și Spania” – a spus ministrul.

Nelu Tătaru: „Am trecut mai ușor decât alții într-o primă etapă și poate plătim succesul nostru”

Nelu Tătaru este de părere că autoritățile pot gestiona situația actuală și mai sunt șanse ca în două-trei săptămâni curba infectărilor să se stabilizeze și apoi să înceapă să coboare.

Citește și: De ce sunt atât de multe cazuri de COVID-19 în România? Părerea experților

„Am trecut mai ușor decât alții într-o primă etapă și poate plătim succesul nostru, alții crezând că n-a fost nimic. A venit un moment în care toți ar trebui să ne întoarcem și să apreciem ce-a fost în primele patru luni, munca unui corp medical, și să facem cu toții un efort, poate să revenim, în două săptămâni sau trei săptămâni, când se va consuma acest moment al bolii pentru cei care au în acest moment infecția, pe o pantă care să ne stabilizeze și apoi să meargă descendent” – a adăugat Tătaru.

Ministrul Sănătății a vorbit și despre posibilitatea întoarcerii la starea de urgență: „Carantina o să o putem da la diverse localități pe niște criterii și când avem o transmitere comunitară accentuată. Deocamdată, nu cred că ajungem la starea de urgență, dar dacă unii dintre noi vor vrea cu tot dinadinsul, vom ajunge la acea stare de urgență” – a mai precizat Nelu Tătaru, potrivit digi24.

Sursă foto: Profimedia

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro