Estetica dentară în 2026: cum arată un zâmbet lucrat care nu se vede că e lucrat

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Unul dintre cele mai plăcute complimente pe care le poate primi estetica dentară în 2026 este să nu fie observată: zâmbetul reușit nu e cel despre care prietenele întreabă unde l-ai făcut, ci cel despre care spun că arăți odihnită. Moda dinților de un alb imposibil, perfect egali și vizibil „făcuți” a trecut. În estetica dentară actuală, interesul se îndreaptă și către corecții care urmăresc păstrarea particularităților fizionomiei. 

Ce înseamnă natural, tehnic vorbind

„Dintele natural nu e alb uniform și nu e perfect neted. Are transluciditate la margine, mici variații de nuanță, o textură care sparge lumina. Când reproducem aceste particularități, urmărim ca rezultatul să se integreze cât mai firesc în fizionomia pacientului. Când pacienta cere alb de hârtie, refuz elegant și explic de ce peste doi ani și-ar dori să nu fi insistat.”, spune Dr. Teodora Kosa, medic stomatolog cu experiență în protetică dentară la clinica Dental Premier din București.

Instrumentele s-au rafinat pe măsură. Pentru corecții de formă și culoare, fatetele feldspatice, foițe de ceramică lucrate manual de un tehnician ceramist, pot reproduce anumite caracteristici optice ale smalțului natural, precum variațiile de nuanță și transluciditatea, tocmai pentru că reproduc stratificarea și jocul de lumină al smalțului real. Pentru albire, lămpile profesionale moderne deschid culoarea în ședințe controlate. Iar simularea digitală a rezultatului, generată înainte de orice atingere a dinților, poate ajuta pacientul să vizualizeze și să discute rezultatul estimat înaintea tratamentului: vede viitorul zâmbet pe ecran și îl ajustează din vorbe, nu din pile.

Tehnologia din spatele simulării este aceeași care se folosește și la proiectarea lucrărilor finale. Dental Premier funcționează ca Centru de Excelență Dentsply Sirona, producătorul sistemelor CEREC de proiectare și frezare computerizată, statut acordat în urma unui audit al volumului de cazuri și al modului de lucru.

Estetica dentară în 2026: cum arată un zâmbet lucrat care nu se vede că e lucrat

Întrebările care contează înainte de tratament

Obținerea unui rezultat cu aspect natural începe încă din etapa de consultație, înainte de tratament. Trei întrebări clarifică rapid abordarea: se face simulare digitală înainte, cine execută lucrarea în laborator și câte nuanțe și texturi folosește tehnicianul pentru un singur dinte. 

În cadrul consultației, pacientul poate solicita informații despre simularea digitală, etapele tratamentului și exemple de cazuri relevante.

La Dental Premier, unde estetica lucrează în tandem cu implantologia de peste 17 ani, obiectivul urmărit este integrarea cât mai firească a lucrării în fizionomia pacientului, adică să fie remarcată fără să fie identificată.

„Cel mai frumos moment din meseria mea e când pacienta se uită în oglindă și zice: asta sunt eu, doar că mai bine. Nu altcineva. Asta e toată filosofia.”, încheie Dr. Kosa.

Contact:

www.dentalpremier.ro

Strada Maria Rosetti 26A, București 020487

+40758.791.817

[email protected]

Facebook: www.facebook.com/dentalpremier.ro

Sursă foto: dentalpremier.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton