Home > Social > Imaginile durerii de la priveghiul Elenei, femeia de 35 de ani ucisă pe trecerea de pietoni. Femeia trecerea strada cu bebelușul de 2 ani în cărucior
Imaginile durerii de la priveghiul Elenei, femeia de 35 de ani ucisă pe trecerea de pietoni. Femeia trecerea strada cu bebelușul de 2 ani în cărucior
O tragedie cumplită s- a întâmplat pe 13 octombrie 2025, în zona Apărătorii Patriei din București. Elena, o femeie de doar 35 de ani, a fost călcată de mașină pe trecerea de pietoni. Tânăra mămică era împreună cu fetița ei de 2 ani în cărucior și trecea strada când a fost spulberată. Acum, trupul neînsuflețit al femeii a ajuns acasă, în Curtea de Argeș, unde familia își ia rămas bun.
Familia tinerei spulberate pe trecerea de pietoni, împietrită de durere
Trupul Elenei, femeia de 35 de ani călcată de mașină, a ajuns acasă, la Curtea de Argeș, în sicriu. Familia și apropiații își iau adio de la tânăra mămică după tragedia de proporții petrecută în urmă cu două zile.
Elena trecea strada împingând căruciorul în care se afla fetița ei de doar 2 ani. Un șofer care nu le-a acordat prioritate a spulberat-o pe femeie și în urma impactului, cele două au fost proiectate în alte mașini care participau la trafic.
Femeia în vârstă de 35 de ani a decedat pe loc, iar fetița a ajuns la spital în stare foarte gravă.
Astăzi, 15 octombrie 2025, trupul neînsuflețit al femeii a fost depus la capela bisericii din Curtea de Argeș, unde familia, rudele și prietenii femeii au venit să îi aducă un ultim omagiu și să își ia adio de la tânăra mămică.
Pe rețelele sociale au apărut deja imagini de la priveghiul femeii, iar fotografiile sunt greu de privit din cauza durerii fără margini pe care familia o simte.
Medicii ajunși la fața locului au decis ca fetița de doi ani să fie transportată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie din București. Micuța a suferit un traumatism cranian, traumatism de coloană cervicală, fractură de femur drept și contuzie toraco-abdominală.
Medicii au spus că micuța este stabilă în acest moment, însă la momentul preluării se afla în stare gravă.
Momentul în care mama și copilul au fost spulberați pe trecerea de pietoni a fost filmat cu camera de bord.
Șoferul era un tânăr în vârstă de 20 de ani, iar în imagini se vede cum tânăra mămică se strecoară printre mașinile oprite în coloană la semafor și după doar câțiva pași este spulberată de mașină. Femeia e aruncată în aer și cade între două mașini aflate la semafor.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.