Fiica Taniei Popa a luat examenul de Bacalaureat cu note mari

De Oana Savin pe 04 iulie 2018
Fiica Taniei Popa, Daria, a trecut de cel mai mare examen al vieții cu note de care poate fi foarte mândră.

Astfel, Daria, care a urmat cursurile liceului „Dimitrie Paciurea” din București și are specializarea Arte Plastice și Decorative, a trecut cu brio de examenul de Bacalaureat.

La examenul de Limba și Literatura Română, fata cea mare a actriței a luat 8.65, iar la Istorie a reușit să ia nota 7.35. Media i-a fost ridicată de nota obținută la Psihologie, unde a luat punctaj maxim, 10.

Așadar, media finală a acesteia a fost 8.66.

Deși Tania Popa nu a putut fi alături de fiica ei în timpul examenelor, deoarece avea câteva proiecte pe litoral, Daria a reușit să treacă peste emoții și s-a descurcat foarte bine la acest examen al maturității.

Acum, tânăra se pregătește pentru admiterea la două facultăți, total diferite ca specializare.

Fiica mea vrea să dea la două specializări diferite, care nu au legătură una cu cealaltă. Una dintre facultăți va fi Psihologie, iar cealaltă va fi Photo Video”, declara Tania înaintea examenului de Bacalaureat.

Citește și: Ce notă a luat la Bacalaureat fiica regretatului Aurelian Preda

Citește și: Ce notă a luat Mario Fresh la examenul de Bacalaureat

Sursă foto: Facebook

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite