Un caz la 200 de milioane. A născut triplete identice

.
Orice femeie ar avea un șoc dacă ar auzi că așteaptă nu un copil, ci trei. Așa s-a întâmplat și în cazul lui Jane Wrigley, o femeie din Anglia. Ea a mers la o ecografie de sarcină ca să afle dacă va avea un copil sănătos. Apoi doctorul i-a zis că va fi fericita mămică a trei bebeluși.

Vestea a fost un șoc pentru Jane, având în vedere că sarcina fusese obținută în mod natural. Șansele de a avea tripleți în mod natural (fără fertilizare in vitro) sunt extrem de mici. De parcă această veste nu era de ajuns, doctorii i-au mai spus viitoarei mămici că fetițele ei vor fi identice.

Ei au estimat că așa ceva se întâmplă o dată la 200 de milioane de nașteri.

Atât Jane, cât și soțul ei, au fost șocați, mai ales că acasă mai aveau o fetiță sub doi ani. ”Mi-am dat seama că urma să fiu mama a patru copii, toți sub 18 luni. Dar eram nerăbdători să le ținem în brațe pe triplete”, a spus mama.

La 29 de săptămâni de sarcină, Jane a suferit complicații, însă cu ajutorul medicilor, tripletele s-au născut sănătoase, trei săptămâni mai târziu. Pentru că au fost micuțe, au stat în spital două luni, însă acum se simt bine și se dezvoltă normal.

Un caz la 200 de milioane. A născut triplete identice

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton