Limp Bizkit, pe lista trupelor care vor concerta la Electric Castle 2019

De Oana Dinu pe
Trupa americană Limp Bizkit a confirmat prezența la Electric Castle 2019, festivalul de muzică ce va avea loc între 17 și 21 iulie. Ce alte trupe vor mai fi prezente pe scena de la Castelul Bánffy.

Așa cu ne-au obișnuit în fiecare an, organizatorii aduc pe scena Electric Castle numeroși artiști, din zone muzicale variate, care adună pe domeniul de la Bonțida, județul Cluj, zeci de mii de oameni dornici de distracție. În 2019, line-up-ul pare mai neconvențional ca în oricare alt an anterior, conform stirileprotv.ro.

Printe cei care și-au confirmat prezența pe scena Electric Castele 2019 se numără trupa americană Limp Bizkit. Nominalizată de trei ori la Premiile Grammy și cu 40 de milioane de albume vândute în întreaga lume, trupa formată în 1994 este un nume emblematic în lumea rockului. Abordarea  stilurilor rap-rock, nu metal, rapcore, a făcut din Limp Bizkit un proiect ambițios care a influențat scena muzicală în ultimele două decenii. Trupa ar fi intrat în studio pentru înregistrările unui LP, numit „Stampede of the Disco Elephants”, ceea ce înseamnă că fanii români ar putea avea surpriza să asculte piese noi pe lângă clasicele „Rollin”, „Break Stuff” sau „MyGeneration”.

Artiști care vor fi prezenți la Electric Castle 2019

Pe lângă Limp Bizkit, publicul de la Electric Castele 2019 are ocazia să îl vadă pe Nils Frahm, pianistul și compozitorul german care a reușit să aducă în muzica clasică elemente din muzica electronică. Și trupa scoțiană de synth-pop, Chvrches, a confirmat prezența la festivalul din 17 – 21 iulie.

Artistul britanic Zomboy va face de asemenea, un show de zile mari pe scena de la Castelul Bánffy. Zeds Dead, trupa candiană care se află într-unul dintre cele mai bune momente ale carierei, vine să promoveze stilului bass în cadrul festivalului. I se alătură și Jauz, tânărul DJ din San Francisco, considerat o adevărată figură cult în lumea bass.

Infected Mushroom, una dintre cele mai bine vândute trupe insraeliene din toate timpurile, aduc în Electric Castele 2019 experiența celor 20 de ani petrecuți pe scenă dezvoltând stilul psytrance.

Sigma revine pe scena festivalului după 3 ani. Britanicul se pregătește să lanseze în această vară cel de-al doilea album. Publicul român îi va descoperi și pe australienii de la Gangs of Youth.

Printre cei care au confirmat prezența la Electric Castle 2019 se află și Lamb. Nu mulți producători de muzică electronică se pot lăuda că își regăsesc semnătura pe albumele U2, însă Andy Barlow, jumătatea duo-ului Lamb, este o excepție. Acesta va fi prezent pe scena principală de la Bonțida alături de colegul lui de trupă Lou Rhodes.

O premieră în stilurile muzicale prezente la Electric Castle va fi Giggs, una dintre cele mai puternice voci ale grime, hip hop-ul născut în zona de sud a Londrei. Succesul lui a deschis calea pentru mulți alți artiști de rap, Giggs fiind însă unul dintre puținii artiști care nu a acceptat să facă muzică comercială doar de dragul notorietății.

În line-up-ul din 2019 se regășete și grupul muzical Polo & Pan, irezistibil prin amestecul de influențe din muzica franceză, mexicană, turcă. Două artiste americane puternice, The Black Madonna și TOKiMONSTA, cea din urmă fiind prima producătoare de origine asiatică care a primit o nominalizare la Grammy, completează seria de prezențe feminine pe scenele festivalului.

Pe lângă aceștia, Thirty seconds to mars, Bring me the horizon, Infected Mushroom, Metric, Culture Shock, sunt doar câteva nume din întreaga listă de trupe și artiști care și-au anunțat prezența la Electric Castle 2019.

Fanii festivalului ce vor să se bucure de atmosfera vibrantă de la Bonțida vor trebui să scoată din buzunar de la 199 la 299 de lei, pentru biletele valabile o zi, și în jur de 500 lei pentru abonamente.

Sursă foto: Northfoto.com

 

Ce au furat CRBL și Oase la Asia Express. VIDEO exclusiv

Ce au furat CRBL și Oase la Asia Express. VIDEO exclusiv