Filme de acțiune. Cele mai bune filme de acțiune din ultimele decenii

De Alina Serea pe
Sunt filme de acțiune noi care au cucerit publicul cinefil sau unele ceva mai vechi, care au devenit memorabile și pe care le poți reveda cu drag oricând. Iată un top al celor mai bune filme de acțiune.

Fie că vrei să revezi clasicele filme de acțiune din anii ’90, care erau cunoscute de toată lumea, fie că vrei să descoperi noi filme de acțiune, ai la îndemână o selecție generoasă de filme din care poți alege:

Filme de acțiune noi

Avengers: Endgame

Dacă ești fan filme de acțiune nu ai cum să ratezi Avengers: Endgame, care s-a dovedit a fi cel mai profitabil film al anului 2019. În numai două săptămâni, a obținut încasări de peste 2 miliarde de dolari, situându-se pe locul doi în topul filmelor cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei, după Avatar.

Fanii seriei Avengers știu deja că este continuarea filmului Avengers: Infinity War care are un final tragic. Supereroii rămaşi în viaţă, printre care se numără Iron Man (Robert Downey Jr.), Captain America (Chris Evans), Black Widow (Scarlett Johansson), Thor (Chris Hemsworth), Winter Soldier (Sebastian Stan) şi Black Panther (Chadwick Boseman), sunt nevoiți să ducă cea mai grea bătălie dintre toate pentru a-l înfrânge pe Thanos, cel mai înfiorător inamic al Răzbunătorilor, și pentru a readuce pacea în univers.

John Wick: Chapter 3 – Parabellum

John Wick: Capitolul 3 – Parabellum este un film thriller american de acțiune ce a fost lansat în 2019. Este, așa cum reiese și din titlu, cel de-al treilea dintre apreciatele filme de acțiune care îl au ca personaj principal pe Keanu Reeves.
Acesta a înregistrat încasări de 326 milioane de dolari, devenind cel mai mare film al francizei în doar 10 zile și a primit recenzii pozitive din partea criticilor. Scenele de acțiune din acest film au fost lăudate de cinefili, la fel și performanța lui Keanu Reeves.

Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw

De asemenea unul dintre cele mai așteptate și apreciate filme de acțiune ale anului 2019, Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw adunat 758 milioane de dolari în toată lumea, devenind al optulea film cu cea mai mare sumă din 2019. Filmul a primit recenzii pozitive din partea criticilor, fiind lăudate prestațiile pentru spectacolele lui Dwayne Johnson, Jason Statham și Vanessa Kirby. Acțiunea urmărește gruparea personajelor titluare, deoarece sunt forțați să facă echipă cu sora lui Shaw (Kirby) atunci când un terorist îmbunătățit din punct de vedere cibernetic (Elba) și organizația sa amenință lumea cu un virus mortal.

Cold Pursuit

Deși nu a avut încasări la fel de mari ca și celelalte filme de acțiune din top, Cold Pursuit s-a numărat printre cele mai apreciate filme ale anului trecut. Protagoniști sunt Liam Neeson, Tom Bateman, Tom Jackson, Emmy Rossum, Domenick Lombardozzi, Julia Jones, John Doman și Laura Dern. Nels Coxman (Liam Neeson), cetățean model și familist convins, este pus la grea încercare în momentul în care fiul sau este găsit mort în circumstanțe foarte misterioase, așadar răzbunarea devine principala lui preocupare.

Filme de acțiune cu Jason Statham ce pot fi văzute, online, pe Netflix

Mechanic

Unul dintre cele mai cunoscute filme de acțiune cu Jason Statham, Mecanicul poate fi văzut și online, pe Netflix. Acțiunea îl are, desigur, în prim plan pe Statham – asasinul profesionist Arthur Bishop care a decis să se retragă. Decizia sa însă este greu pusă la încercare în momentul în care femeia pe care o iubește este răpită de un vechi dușman. Filmul regizat de Dennis Gansel îi mai are în distribuție pe Jessica Alba, Tommy Lee Jones și Michelle Yeoh.

Safe

Un film thriller de acțiune, lansat în 2012, scris și regizat de Boaz Yakin, Safe îi are în rolurile principale pe Jason Statham, Chris Sarandon, Robert John Burke și James Hong Durul Jason Acțiunea de-a dreptul explozivă și cu multe provocări îl urmărește pe Statham, care își pune viața în joc pentru o fetiță. Cei doi ajung în colimatorul triadelor chinezești, mafiei rusești și polițiștilor corupți.

Parker

De asemenea unul dintre cele mai cunoscut filme de acțiune cu Jason Statham este adaptat din Flashfire, al 19-lea roman Parker, scris de Donald Westlake sub pseudonimul Richard Stark. Parker este un hoț cu scrupule, care, în momentul în care se simte trădat de porpria echipă se aliază cu un partener complet neașteptat. Alături de Jason, în acest film poate fi văzută și Jennifer Lopez.

The Killer Ellite

Unul dintre filmele de acțiune inspirate din evenimente reale,The Killer Elite urmărește aventurile lui Danny (Jason Statham), unul dintre cei mai talentați agenți de spionaj din lume. Scos fără să vrea din exilul său auto-impus, Danny își adună echipa sa de specialiști pentru a executa o misiune aproape imposibilă: salvarea fostului său mentor și partener, Hunter, interpretat de nimeni altul decât Robert De Niro.

Cele mai bune filme de acțiune vechi

Goodfellas

Deși a fost lansat în anii ’90 este în constinuare în top filme de acțiune. A fost nominalizat pentru șase premii Oscar, chiar și pentru Cel mai bun Film și Cel mai bun Regizor și a câștigat cinci premii BAFTA. Goodfellas are la bază povestea adevărată a lui Henry Hill și a prietenilor acestuia din familia Lucchese. Acțiunea se petrece în perioada 1955 și 1980.

Air Force One

De asemenea, printre cele mai apreciate filme de acțiune ale anilor’90 se află Air Force One, care îl are în rolul principal pe Harrison Ford. Acesta înterpretează un veteran al războiului din Vietnam – James Marshall – care a ajuns președintele SUA. În timpul unei vizite în fosta Uniune Sovietică, Marshall îi înfierează, într-un discurs fără precedent, pe teroriștii din fostul bloc comunist. La întoarcere, la bordul celui mai sigur avion din lume, Air Force One, Marshall și staff-ul sau descoperă cu stupoare că unul dintre jurnaliștii care îi însoțește este nimeni altul decât criminalul de război Korshunov deghizat.

Tensiunea de la bordul avionului, interpretarea de excepție al lui Ford, Oldman și Glenn Close, efectele speciale au făcut ca Air Force One să fie considerat unul dintre cele mai bune filme de acțiune din ultimele decenii.

Mission Impossible

Mission Impossible lansat în 1996 era primul dintr-o serie de filme de acțiune ce îl au în rolul principal pe Tom Cruise în rolul lui Ethan Hunt. Acesta este acuzat de asasinarea unor colegi în timpul unei misiuni eșuate la Ambasada din Praga. De asemenea, el este acuzat pe nedrept și că a vândut secretele de stat unui criminal internațional. Deși probabil ai văzut deja acest film și altele din serie, este una dintre peliculele pe care o poți oricând revedea fără să te plictisești.

Die Hard

Nu poate exista un top cu filme de acțiune fără a fi menționat Die Hard, de asemenea devenit o serie foarte cunoscută la nivel mondial. Avându-i pe Bruce Willis și Alan Rickman în rolurile principale,filmul prezintă povestea lui John McClane, abia ajuns în Los Angeles pentru a-și petrece Crăciunul împreună cu soția. Nu își petrece un Crăciun tocmai liniștit deoarece un grup de teroriști a luat ostatici pe toată lumea, iar John este nevoit să lupte pentru a-i opri pe toți cei 12 teroriști.

The Bourne Identity

Unul dintre cele mai bune filme de acțiune de la începutul anilor 2000 este The Bourne Identity. Filmul este o adaptare nu tocmai fidelă dupăr omanul Identitatea lui Bourne, scris de Robert Ludlum. Personajul principal, Matt Damon (Jason Bourne) joacă rolul unui amnezic ce luptă să își descopere adevărata identitate. Este primul film din seria de filme cu Bourne, urmat de Supremația lui Bourne și Ultimatumul lui Bourne.

The Dark Knight

Bazat pe seria de benzi desenate Batman, filmul lansat în 2008 este a doua parte a trilogiei Dark Knight Trilogy, primul fiind Batman Begins. În această a doua parte, Batman – interpretat de Christian Bale – se aliază cu locotenentul Jim Gordon (Gary Oldman) și procurorul Harvey Dent (Aaron Eckhart) pentru a stopa infracțiunile din Gotham City. Planurile lor sunt date peste cap de Joker (Heath Ledger), care aruncă orașul în anarhie.

Filme de acțiune și comedie

Bad Boys

Bad Boys îi are în rolurile în rolurile principale pe Will Smith și Martin Lawrence și a avut încasări de peste 140 de milioane de dolari cu un buget de 19 milioane. Unul dintre cele mai cunoscute filme de acțiune și comedie, Bad Boys a fost continuat și în anii următori devenind una dintre cele mai îndrăgite serii de filme de acest gen.

Going in Style

Unul dintre acele filme de acțiune și comedie care inevitabil te va binedispune. Going in Style are la bază povestea și aventurile a trei pensionari, foarte buni prieteni, care sunt nemulțumiți de sistemul financiar, așa că hotărăsc să-și facă singuri dreptate. Dincolo de scenele de-a dreptul hilare, filmul arată și o poveste reală, faptul că mulți bătrâni trăiesc cu multe neajunsuri,  chiar și după o viață întreagă de muncă.

Logan Lucky

Plin de umor, dar cu multe scene pline de suspans, Logan Lucky este unul dintre cele mai bune filme de acțiune și comedie. Povestea îi are în prim plan pe doi frați, care decid că vor să pună capăt șirului de ghinioane din viața lor și cred că pot face asta jefuind un circuit de NASCAR. Dar pentru că nu se simt în stare să reușească singuri, aceștia că apelează și la ajutorul surorii lor, dar și la un condamnat care se află în închisoare.

Filme de acțiune și dragoste

The Tourist

The Tourist este unul dintre acele filme de acțiune și dragoste ce a devenit cunoscut mai ales datorită actorilor din distribuție, în rolurile principale fiind Angelina Jolie și Johnny Depp. Johnny Depp interpretează rolul unui turist american al cărui flirt cu o necunoscută va conduce la o întreagă cavalcadă de intrigi și pericole, plus o poveste de dragoste. Aflat în timpul unei călătorii neprevăzute în Europa pentru a-și vindeca inima rănită, Frank (Depp) o întâlnește pe Elise (Angelina Jolie), o femeie senzațională, care-i iese în cale intenționat. Pe fundalul romantic al Parisului și Veneției, povestea lor evoluează rapid în momentul în care cei doi se trezesc implicați într-un joc mortal de-a șoarecele și pisica.

Killers

Un film de acțiune și în același timp o comedie romantică, Killers îi are în rolurile principale pe Katherine Heigl și Ashton Kutcher.
Jen, aflată în vacanță cu părinții, îl întâlnește pe Spencer, un tip pe cât de arătos pe atât de amuzant, care în acel moment părea să fie rezolvarea tuturor problemelor ei. Deși nimeni n-ar fi crezut, peste trei ani Spencer devine un soț exemplar si nimic nu pare să le tulbure viata liniștită din suburbie. Asta până în ziua în care Spencer aniversează 30 de ani și gloanțele încep să șuiere în jurul lor.

Îți recomandăm și:

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro