Ieftine, ușoare, nonaderente, tot mai multe ustensile de plastic se găsesc în bucătăriile românilor. Facem greșeala să le confundăm cu cele din silicon, fără să știm că ustensilele din plastic simplu și negru, reprezintă un risc major pentru sănătate!
Te-ai întrebat vreodată cum sunt fabricate cele mai multe ustensile de plastic pe care le găsim la prețuri mici pe piață? Cele mai multe dintre ele sunt fabricate dintr-un plastic negru care – mare atenție – este plastic reciclat și vine la pachet cu o mulțime de probleme.
Ce pericole ascunde plasticul negru
Sunt pline tarabele din piață și magazinele cu produse pentru casă de ustensile de plastic negru. De cele mai multe ori, gospodinele le confundă cu ustensilele din silicon care, de multe ori, au și ele culoarea neagră. Dar este o mare diferență între siliconul sanitar, care are un preț mai ridicat, și plasticul negru din care se fabrică ustensilele de bucătărie ieftine.
Aceste ustensile din plastic negru sunt ușoare, sunt ieftine și nu lasă mâncarea să se lipească de ele, adică sunt nonaderente. În plus, nu zgârie oalele sau tigăile din teflon sau din ceramică. La prima vedere, par să aibă numai avantaje! Dar cele mai noi studii despre siguranța materialelor au descoperit că acest plastic negru ascunde un pericol major pentru sănătate!
Trebuie să știi că toate aceste ustensile negre – spatule, linguri mari de sos, spumiere sau polonice, sunt făcute din plastic reciclat, adunat din tot felul de surse, inclusiv din resturi de cauciuc, pet-uri sau cabluri. Culoarea neagră este folosită tocmai pentru a camufla resturile colorate de la alte produse și pentru a da un aspect uniform plasticului reciclat.
Studii recente au demonstrat că în aceste ustensile de plastic negre există substanțe care fac plasticul rezistent la temperaturi ridicate și la flacăra aragazului. Dar aceste substanțe nu sunt adăugate în mod intenționat, ci provin din plasticul reciclat din componentele pentru calculatoare, televizoare sau alte produse electronice.
Un studiu recent, din aprilie 2024, arată că o tavă din plastic negru, în care se cumpără mâncare gătită din supermarket, conține 11.900 de părți per milion de decabromodifenil eter ignifug sau decaBDE pe scurt. Această substanță chimică face parte din clasa de substanțe ignifuge polibromurate sau PBDE, transmite CNN. Conform studiului, persoanele expuse unui nivel mai ridicat de PBDE au cu aproximativ 300% mai multe șanse de a se îmbolnăvi de cancer decât persoanele care nu sunt expuse acestor substanțe.
Pe baza expunerii la ustensile de bucătărie din plastic negru contaminate, cum ar fi spatule și linguri, cercetătorii studiului au estimat că o persoană ar putea fi expusă unui procent de 34,7 părți pe milion de decaBDE în fiecare zi.
Studiul a fost realizat de organizația Toxic Free Future și Institutul pentru Viață și Mediu din Amsterdam, Țările de Jos. Cercetătorii au studiat deocamdată componentele ustensilelor de bucătărie negre. Studiul lor nu a cuprins alte ustensile din plastic colorat, deși acestea ar putea conține și ele substanțe controversate.
De ce sunt contaminate ustensilele din plastic
Este surprinzător faptul că cele mai multe ustensile de plastic pentru bucătărie, de culoare neagră, conțin substanțe atât de periculoase. DecaBDE a fost complet interzis în anul 2021 de către Agenția pentru Protecția Mediului din SUA după ce a fost legat de cancer, probleme endocrine și tiroidiene, dezvoltarea fetală deficitară a copilului, funcția neurocomportamentală și toxicitatea sistemului reproductiv și imunitar.
În ciuda acestor restricții, decaBDE a fost găsit în 70% din probele testate în cadrul studiului din aprilie 2024. Concentrația de substanțe din clasa PBDE a fost cuprinsă între cinci și 1.200 de ori mai mari decât limitele impuse în SUA și Uniunea Europeană.
În State, aceste substanțe sunt complet interzise, iar în Uniunea Europeană este admisă doar o concentrație infimă, de 10 părți per milion.
Cu toate acestea, cele mai multe ustensile din plastic negru sunt contaminate cu aceste substanțe toxice din cauza unor erori în legislație care permit reciclarea componentelor electronice împreună cu diverse alte materiale plastice provenite din ambalaje, peturi, sacoșe etc. Pe de o parte, trebuie să fim conștienți și de faptul că multe materiale plastice reciclate vin din țări unde nu se respectă regulile stricte de reciclare, precum India sau diverse state asiatice. Cu alte cuvinte, se reciclează plastic la grămadă, indiferent de substanțele pe care le conține, indiferent că sunt sticle de apă, cutii de detergent sau cabluri.
Substanțele ingnifuge polibromurate sunt folosite în aparatura electrică și electrocasnică pentru a preveni un eventual incendiu. Ele mai sunt folosite și în tapițeriile pentru mobilă sau pentru mașini, în scaunele de copii pentru mașină, în covoare, carpete sau în saltelele pentru yoga. Dar toate aceste obiecte nu intră în contact direct cu hrana noastră.
Din păcate, ajungând în aceste ustensile de plastic negru, substanțele ignifuge bromurate pătrund în hrana noastră fiind expuse la temperaturi ridicate atunci când gătim. Pericolele pentru sănătate sunt foarte mari, cu atât mai mult cu cât sunt genul de substanțe care se acumulează în organism de-a lungul anilor. Corpul nostru nu le poate elimina pe cale naturală. Ele rămân în țesuturi, afectează celulele sănătoase și favorizează apariția cancerului sau apariția unor disfuncții grave.
Cum să ne ferim de microplastic
La aceste substanțe ignifuge deosebit de toxice, se mai adaugă și riscul de a inhala microplastic. Aceste ustensile de plastic de calitate inferioară, de obicei de culoare neagră, eliberează particule de microplastic în mâncare, când le folosești la gătit.
Spre exemplu, dacă sunt lăsate mai mult timp în ulei încins sau dacă stau minute în șir în oala cu ciorbă care clocotește pe foc, aceste ustensile eliberează particule infime de microplastic. Deja știm cât este de periculos microplasticul care a fost depistat inclusiv în vasele de sânge, în ficatul și în creierul uman.
Ar fi indicat să evităm aceste ustensile de plastic de bucătărie, mai ales pe cele ieftine, de calitate inferioară, care se pot dezintegra în contact cu temperaturile ridicate. De asemenea, este bine să evităm să mai folosim caserolele din plastic pentru alimentele fierbinți. Le putem folosi doar pentru hrana rece sau pentru a depozita alimente reci în frigider.
Pentru hrana caldă sau pentru alimentele pe care le încălzim la microunde este indicat să folosim recipiente din sticlă sau din ceramică special concepute pentru microunde. Hrana caldă mai poate fi transportată și în caserole realizate din silicon alimentar, dar nu din plastic obișnuit sau din polistiren.
Plasticul versus siliconul alimentar
Multe gospodine confundă aceste ustensile de plastic negru cu cele din silicon alimentar. Trebuie să fim atenți la preț și la aspectul ustensilelor, deoarece este o mare diferență între plasticul obișnuit, fie el negru sau colorat, și siliconul alimentar.
Siliconul alimentar este fabricat din polydimethylsiloxan (PDMS), un polimer de înaltă densitate, cu o rezistență foarte ridicată la temperaturi mari, drept pentru care el nu eliberează substanțe periculoase în mâncare. Siliconul alimentar este aprobat de FDA (The U.S. Food and Drug Administration) și este considerat sigur pentru gătit, de aceea se fabrică inclusiv tăvi din silicon pentru cuptor și diverse ustensile din silicon pentru bucătărie.
Ustensilele din silicon au o mulțime de avantaje și calități, în comparație cu cele făcute din lemn sau din inox. În pofida materialului care pare moale, ele sunt rezistente la temperaturi ridicate, sunt flexibile și nu zgârie tigăile sau tăvile din teflon sau alte materiale nonaderente.
În plus, ustensilele de calitate, care sunt și mai scumpe decât cele din plastic, nu se decolorează și se răcesc foarte repede în comparație cu cele din metal. Este bine să citești cu atenție eticheta și să îți cumperi acele ustensile care sunt rezistente la temperaturi de peste 200 de grade Celsius. Acestea rezistă cel mai mult în timp și sunt sigure pentru sănătatea ta.
Tăvile din silicon au imprimat un simbol pătrat care imită un cuptor și care îți arată că sunt rezistente la gătit în cuptor, ceea ce înseamnă că sunt produse de calitate și nu afectează calitatea alimentelor sau sănătatea consumatorilor.
În ceea ce privește modul în care le poți curăța, trebuie să știi că instrumentele din silicon alimentar se curăță foarte ușor de grăsime, dacă sunt înmuiate în apă călduță cu bicarbonat.
Cum să alegi ustensile de bucătărie sigure
Încearcă să eviți acele ustensile de plastic negre, de calitate inferioară. Chiar dacă sunt mai ieftine, ele ascund pericole prea mari pentru sănătate!
Ar fi bine să le înlocuiești cu ustensile de bucătărie tradiționale, realizate din lemn bine șlefuit, sau cu ustensile din silicon alimentar, din inox sau din sticlă.
Bunicile noastre foloseau linguri mari de lemn și polonice din inox când amestecau mâncarea pe foc, sau borcane de sticlă și cutii de lemn pentru a depozita diverse alimente, iar aceste materiale nu prezentau niciun pericol pentru sănătate.
Ne putem întoarce și noi la ustensilele de bucătărie din lemn sau la cele din inox! Iar, dacă vrem ceva mai modern și sigur, ustensilele din silicon alimentar sunt cea mai bună alegere.
Este important pentru sănătatea noastră și a copiilor să reducem cât mai mult obiectele de plastic din bucătărie. Plasticul conține prea multe substanțe controversate, cu riscuri mari pentru organism, care nici până în ziua de azi nu au fost pe deplin elucidate!