Confesiunea unei cititoare Unica: „Eram mutilată, corpul meu nu îmi mai aparținea”

De Unica.ro pe

Ce făcea fostul meu iubit cel mai bine? Făcea abuzul să pară cel mai frumos mod în care poți fi iubit.

Iubirea nu trebuie să te lase cu traume. O relație abuzivă, în schimb, te frânge în mii de bucăți cu acordul tău și te uiți neputincios cum chiar tu te strângi de pe jos, la final, cu un făraș pe care scrie “VINOVĂȚIE” și te arunci la gunoi.

Cândva, începuturile erau lucruri frumoase și ultimul început frumos a fost când l-am întâlnit pe el. Era bărbatul de care aveam nevoie: iubitor, atent, tandru, jucăuș, protector, prințul mult visat; dar acum începuturile aduc doar crize de anxietate și flashback-uri dureroase. Nu îl voi numi iubitul meu pentru că niciodată nu fost iubire din partea lui. El este abuzatorul meu.

Eram o adolescentă fericită și mândră de relația ei. Una dintre cele mai pregnante amintiri e participarea la un sondaj despre violența în cuplurile adolescenților, unde atât eu, cât și el am avut de completat un formular. Printre întrebările acelui formular se găseau și posibile scenarii: să fii lovit de partener, umilit sau forțat să faci sex; mi se părea ceva ireal, cum să facă iubitul meu așa ceva cu mine sau chiar eu cu el?

Abuzul a lăsat urme adânci: „De fiecare dată când mă atinge un bărbat mi se întoarce stomacul pe dos”

Apoi am aflat. Am aflat cum e să nu te lase să dormi noaptea că el altfel se sinucide, deși trebuia să merg a doua zi la liceu. Am crezut că are doar o perioadă mai grea. A venit perioada în care cea mai mare dovadă a dragostei mele pentru el erau pozele nud: “Dacă nu îmi trimiți poze cu tine dezbrăcată înseamnă că nu mă iubești”. Am ținut garda sus și nu i-am trimis, dar în schimb intra peste mine în baie când făceam duș și mă fotografia. Mi-e rușine încă și nu puteam face nimic – părinții ar fi zis că eu sunt de vină, poliția nu își avea rostul.

Era tare protector, mereu stătea lângă mine, îmi scria non-stop și eu, ca o proastă, credeam că nu poate respira fără mine. Voia doar să se asigure că sunt a lui și doar a lui. Mă urmarea obsesiv pe social media, niciun prieten nu scăpa fără să fie analizat de el. Trebuia să îmi ajut sora să se mute și timp de două zile nu am apucat să ne vedem. A vrut să ne despărțim pentru că îl neglijam. Mă simțeam oribil: el era acolo, mă iubea, iar eu nu-i puteam oferi ce își dorea. Ce iubită jalnică…

Mi-am început viața sexuală după ce am împlinit 18 ani. Voiam să marchez momentul important. L-am marcat atât de bine în memorie încât de fiecare dată când mă atinge un bărbat mi se întoarce stomacul pe dos. Țipam și plângeam să se oprească, pentru că mă durea. Nu a avut orgasm din cauza asta, așa că m-a pus în genunchi în fața lui. Am refuzat să fac ce își dorea.

Consimțământul este un termen necunoscut pentru abuzatori: „Să nu te superi pe mine, dar felația aia când?”

Am lucrat împreună peste vara dinaintea facultății. Era atent, mă ajuta și cu ce aveam eu de făcut. Părea că se maturiza și relația devenea ce se presupunea a fi cândva.

Stăteam împreună cu un alt cuplu într-un apartament. Au început nopțile în care plângea și țipa la mine pentru că le făcusem cafea și clătite și celorlalți: “Vasăzică îți place de el, de-aia faci mâncare”. Am evitat să mai vorbesc cu ei și îmi dădeam seama că am rupt multe prietenii de-a lungul timpului din cauza lui, deși credeam că vrea doar sa mă protejeze de oamenii răi.

“Să nu te superi pe mine, dar felația aia când?”, “Cumpăr eu prezervative, tu doar dezbracă-te”. Refuzurile mele se lăsau cu pipăieli, țipete și în final cu violență. Din nou îmi zicea că dacă nu fac ce mă roagă el nu-l iubesc, sunt o scorpie. De fiecare dată mă rugam să dea peste noi colegii de apartament, dar nu se întâmpla.

Nu mai eram eu. Eram mutilată, corpul meu nu îmi mai aparținea. Îmi era rușine, frică, greață, eram nervoasă mereu, obosită, îmi era silă, eram neputincioasă. Deși sunt o persoană comunicativă, la locul de muncă nu vorbeam cu nimeni în afara de el, să nu se supere. Însă am făcut greșeala să întreb un coleg cum fusese la un schimb de experiență. Am aflat ulterior că abuzatorul meu îi spusese să stea departe, că sunt ocupată. “Desparte-te de el, e toxic și tu ești o fată tare drăguță”, mi-a zis colegul într-o convorbire ulterioară. Atunci m-a lovit prima dată posibilitatea existenței unei relații toxice.

În penultima săptămâna de muncă, șeful a vrut să cheme poliția, pentru că lipseau niște bani din casa de marcat și cineva îi zisese că mă văzuse pe mine furându-i. Abuzatorul meu nu calculase bine. „Se mai întâmplă”, mi-am zis atunci, deși el mă pârâse (informație primită chiar de la șef).

Abuzatorii apelează mereu la aceleași tertipuri: „M-a făcut în fel și chip, mi-a zis că fără el sunt un nimic, că îmi va părea mie rău”

Se zice că e bine să vezi cum reacționează partenerii atunci când cineva apropiat moare ca sa îți dai seama cât de trainică e relația. I-am plâns în brațe ore în șir, a oftat, a zis “Asta este” și m-a lăsat singură să mă vindec. El nu avea timp de drame.

După o săptămâna s-a întors cu cerințele sale de a-i satisface plăcerile fizice drept dovadă a iubirii și recunoștinței mele. Consimțământul meu era ceva inexistent, să-l fi luat în considerare era ceva exagerat. Atunci m-a lovit cel mai tare: în toată vulnerabilitatea doliului, el nu mă putea ierta pentru că nu voiam să mă culc cu el.

I-am zis să mă despart de el, că am nevoie că mă vindec după pierderea suferită și să mă concentrez pe facultate în continuare,  pentru că venea sesiunea. M-a făcut în fel și chip, mi-a zis că fără el sunt un nimic, că îmi va părea mie rău, dar măcar toate s-au oprit aici, se putea și mai rău.

Din proprie voință m-am lăsat umilită și făcută bucăți, m-am strâns singură de pe jos și încă o fac, arunc din mine tot ce a fost distrus, dar nu știu dacă va mai rămâne ceva. Au trecut câțiva ani de atunci, mi-am luat timp să analizez situația, să mă lămuresc că nu eu am fost cea abuzivă așa cum mă acuzau atât cei din familia mea, cât și a lui: “De ce ai fost atât de rea cu băiatul asta? Tare te iubea. Lasă, că nu o să te mai iubească nimeni.”

Relațiile abuzive se termină, dar rănile rămân sângerânde mult timp după: „Îmi urăsc corpul, detest să aud orice legat de sex, nu mă văd având o relație vreodată”

Chiar nu mă va iubi nimeni, pentru că nu are ce să iubească. De fiecare dată când cineva îmi spune că mă place mi se face teamă și nu am încredere că îmi poate vedea aceste răni fără să le facă să sângereze din nou. Îmi urăsc corpul, detest să aud orice legat de sex, nu mă văd având o relație vreodată. Nu mă voi vindeca niciodată, chiar dacă avem un corp care se regenerează din 7 în 7 ani, trauma s-a impregnat adânc în ființa mea și nu mai poate fi ștearsă.

Dar nu sunt eu de vină, nu mi-a zis nimeni cum ar trebui să arate o relație sănătoasă: acasă nu se vorbea despre așa ceva, la școală se face carte, nu prostituție, cum ne ziceau unii profesori, la televizor vedeam doar știri despre femei omorâte în bătaie.

Mi-aș dori să fiu singura femeie care a trecut prin așa ceva, dar din păcate nu sunt. Datorită femeilor, dar mai ales adolescentelor care mi-au povestit despre experiențelor lor am decis să îmi spun povestea. Relațiile abuzive din adolescență duc mai departe la violență domestică. Văd tineri care întreabă dacă e normal ca partenerul lor să aibă acces la parolele de la conturilor lor de social media, dacă e normal să le interzică purtarea unor articole vestimentare, dacă e normal să-i șantajeze cu dezvăluire unor detalii intime. Chiar am văzut o postare în care un tânăr întreba cât timp ar trebui să aștepte până să se despartă de iubita lui, pentru că aceasta nu avea chef de sex.

Femeile sunt învățate să fie supuse, iar barbații nu cred că li se poate întâmpla lor, însă cu toții ne putem trezi într-o relație abuzivă care ne face dependenți de abuzatori, ne fură demnitatea și în final ne lasă secătuiți și goi. Vă rog cu lacrimi în ochi, dacă vă simțiți abuzați de parteneri rupeți acea relație, abuzul nu e iubire.

Nota redactorului: Textul a fost scris de una din cititoarele noastre, care a ales să folosească pseudonimul Cecilia Dima. Dacă aveți o poveste pe care doriți să o împărtășiți cu noi și cu celelalte cititoare Unica, ne puteți scrie pe Facebook sau la adresa de mail bianca.prangate@ringier.ro.

Sursa foto: 123rf

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO