Care era numele lui Alexandru Sautner, înainte de prima căsătorie: „M-am măritat”. Celebrul chef a păstrat numele după divorț

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Alexandru Sautner, juratul de la „Chefi la cuțite”, a dezvăluit cum a ajuns să poarte numele fostei soții. Celebrul bucătar a mărturisit că Sautner nu a fost mereu numele său din buletin, ci l-a luat de la prima lui soție, care l-a și rugat să îl păstreze, după divorț.

Alexandru Sautner, dezvăluiri despre numele său

Numele Sautner a stârnit dintotdeauna curiozitatea publicului, însă puțini știu că acesta nu i-a aparținut dintotdeauna lui chef Alexandru. Juratul de la Chefi la cuțite a explicat în cadrul emisiunii Furnicuțele cum a ajuns să poarte acest nume. După ce a părăsit România în anii ’90 și a ajuns în Germania, bucătarul s-a căsătorit și a preluat numele de familie al primei sale soții, un gest neobișnuit, dar plin de semnificație.

„Toată lumea mă întreabă de ce mă cheamă ”Sautner”. Pentru că prima dată m-am măritat, în Germania. Era o perioadă destul de grea pentru românii din străinătate. Mă chema Militaru înainte. M-am căsătorit și am luat numele soției. Doream să îmi fac și pașaport german. Când am divorțat, dorința soției cea mai mare a fost să rămân cu numele acesta ca să mă cheme la fel ca pe copii. A fost ok pentru mine. Acum, pe fiică-mea o cheamă Sautner”, a povestit Alexandru Sautner.

Această alegere, deși neobișnuită, s-a dovedit a fi una pe care chef-ul o onorează și astăzi. Fiica sa, pe care o are cu actuala parteneră, Flavia Maxim, poartă același nume.

Citește și: Soacra Mirelei Vaida îi dă replica prezentatoarei, după ce a vorbit despre ea la Asia Express. Detalii surprinzătoare despre relația celor două

Citește și: Cătălin Scărlătescu, apariție rară alături de iubita lui, Elena Gogean. Cum au fost surprinși în vacanță

Drumul de la spălător de vase la unul dintre cei mai cunoscuți chefi

În spatele succesului lui Alexandru Sautner se află o poveste de viață impresionantă, marcată de sacrificii și muncă asiduă. Crescut într-o familie modestă, el a decis să plece din România pentru a-și construi un viitor mai bun. Ajuns în Germania la începutul anilor ’90, a început de la zero, spălând vase pentru a-și câștiga existența.

„Din momentul în care am ajuns în Germania să spăl vase, de atunci am început să îmi susțin familia 100%. Tata, mama nu au mai avut nevoie de bani, pentru că le trimiteam eu, din puținul meu. Din 91 mi-am susținut familia necondiționat până în ziua de astăzi, pentru că știu cât s-au chinuit cu noi, fiind o familie săracă”, a declarat chef-ul în emisiunea lui Cătălin Măruță.

Citește și: Connect-R, despre scandalul cu Grațiela Agache. De unde ar fi început totul: „Mi-a trimis cărți de amanți”

Citește și: Lidia Buble a avut un majorat „de neuitat”. Cum a pedepsit-o mama ei: „Nu mi-am serbat ziua niciodată”

Cel mai mare regret al lui Alexandru Sautner

Cu toate acestea, succesul profesional nu a putut șterge complet rănile trecutului. Alexandru Sautner a mărturisit că unul dintre cele mai mari regrete ale vieții sale este că nu a putut fi prezent la înmormântarea bunicilor săi. Aceștia s-au stins la o lună distanță unul de celălalt, într-o perioadă în care chef-ul era în Germania și nu putea părăsi țara din cauza documentelor.

„S-au stins amândoi la o lună, unul după altul. Nu am putut veni la înmormântarea niciunuia dintre ei. Trebuia să îmi fac actele și nu puteam să mă mai întorc. E o durere pe care o am în suflet, care nu va trece niciodată”, a spus acesta cu sinceritate.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Alexandru Sautner

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton