Sarah Mollica a născut un băiețel. Ce nume a ales influencerița pentru fiul ei și al lui Carlo Longo

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lumea online este în sărbătoare după ce cunoscutul cuplu de influențeri format din Sarah Mollica și soțul ei, Carlo Longo, a trecut printr-unul dintre cele mai emoționante momente din viața lor. După luni de așteptare pline de speranță, dar și de temeri firești, Sarah a adus pe lume un băiețel perfect sănătos.

Sarah Mollica a născut un băiețel

Vestea cea mare a fost împărtășită de proaspeții părinți prin intermediul paginii oficiale de Instagram a influențeriței, unde fanii au putut vedea imagini extrem de intime și emoționante din primele momente de viață ale băiețelului. Într-o postare plină de sensibilitate, Sarah Mollica și Carlo Longo s-au fotografiat alături de noul membru al familiei, exprimându-și recunoștința nemărginită pentru acest miracol.

„Întreaga noastră lume. Ești totul nostru, Antonio Robert”, a scris influencerița în mesajul care anunța venirea pe lume a micuțului.

Pentru cuplul devenit faimos la nivel internațional datorită clipurilor amuzante și pline de căldură de pe TikTok și Instagram, în care își prezentau cu umor diferențele culturale dintre Italia și Statele Unite, această naștere reprezintă cel mai important moment de la căsătoria lor din iulie 2021.

Fanii din întreaga lume, care au fost martori la evoluția relației lor încă de la începuturile ei din 2019, au inundat secțiunea de comentarii cu urări de bine, felicitări și mesaje de susținere pentru noua mămică.

Citește și: Ioana Ginghină a spus fără ocolișuri ce crede despre Loredana Groza: „În sensul fizic”

Citește și: Diana Matei s-a retras din MApN după aproape 20 de ani: „Nu mai puteam face față”

Trauma unei sarcini pierdute

În spatele zâmbetelor de astăzi și a fericirii din maternitate se ascunde însă o poveste de suferință pe care Sarah Mollica și Carlo Longo nu au ezitat să o împărtășească deschis cu publicul lor. În vara anului trecut, în luna august, cuplul trecea prin cel mai greu moment al vieții lor, anunțând public pierderea primei lor sarcini. Ceea ce trebuia să fie o perioadă plină de extaz s-a transformat rapid într-un coșmar devastator.

„Bebelusul nostru. Cea mai mare iubire a noastră și cea mai mare suferință”, scria ea la acea vreme pe Instagram.

Ea a povestit cum ea și Carlo Longo s-au rugat în fiecare secundă a fiecărei zile pentru acea viață și cum oportunitatea de a-i fi „casă” și de a-l purta în pântece a fost cea mai mare binecuvântare, în ciuda finalului tragic.

Citește și: Andra, despre cel mai mare compromis făcut pentru carieră: „Asta mă doare cel mai tare!” Reacția imediată a lui Cătălin Măruță

Citește și: Patricia Vizitiu, dezvăluiri despre culisele neștiute de la Survivor 2026: „S-au creat multe controverse!” Ce spune despre Cristian Boureanu

Decizia influențeriței de a discuta public despre avortul spontan a fost privită ca un gest de mare solidaritate. Sarah Mollica a subliniat statistica dură conform căreia una din patru sarcini se termină printr-o pierdere, dorind ca prin povestea ei să ofere confort altor femei care trec singure prin această traumă ascunsă.

„Să vorbești despre un eveniment atât de personal, real, crud și devastator în fața atâtor oameni este înfricoșător, dar ceea ce este și mai înfricoșător este să treci prin asta singură”, mărturisea Sarah Mollica atunci.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus primele imagini cu fiul influenceriței Sarah Mollica

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton