Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Elena Mogîldea și Bubu Cernea au spus „Da” în fața altarului pe 7 iunie 2026, la patru ani după cununia civilă. Mireasa a captat atenția tuturor cu o rochie spectaculoasă, decorată cu broderii fine și un voal lung impresionant.
Bubu Cernea și Elena Mogîldea s-au căsătorit religios
Elena Mogîldea și Bubu Cernea au spus „DA” în fața altarului la patru ani de când și-au unit destinele civil. Evenimentul a fost un adevărat spectacol al eleganței și emoției, iar mireasa a uimit cu o apariție de poveste.
Elena, cunoscută pentru naturalețea și farmecul ei, a strălucit într-o rochie de mireasă cu adevărat specială. Alegerea sa a fost o creație lungă, dreaptă, decorată cu broderii delicate care se întindeau de sus până jos, inclusiv pe mâneci, conferindu-i un aer regal.
Voalul lung, brodat cu grijă pe margini, a completat perfect ținuta miresei. Pentru buchet, actrița a optat pentru flori albe, simbol al purității și al noilor începuturi. După ceremonia religioasă, soția lui Bubu Cernea a renunțat la voal, păstrând o notă lejeră și elegantă pentru petrecere.
Nu doar mireasa a atras atenția, ci și Bubu Cernea, care a optat pentru un costum clasic, perfect croit, ce i-a evidențiat eleganța. De asemenea, Cristina Ciobănașu, una dintre domnișoarele de onoare, a impresionat prin ținuta aleasă, alături de celelalte domnișoare, care au purtat rochii asemănătoare, într-o armonie cromatică desăvârșită.
Ziua cea mare a lui Bubu Cernea și a Elenei Mogîldea a fost sărbătorită cu eleganță, emoție și un festin culinar desăvârșit, ce a îmbinat rafinamentul bucătăriei internaționale cu farmecul preparatelor tradiționale românești. Evenimentul a adunat familia și prietenii cuplului într-o atmosferă de poveste, iar meniul a fost, fără îndoială, una dintre principalele atracții ale serii.
Oaspeții au fost întâmpinați cu o selecție de aperitive rafinate, menite să le deschidă apetitul pentru festinul ce urma. Printre delicatesele servite s-au numărat: rillette de curcan cu jeleu de vin Porto, Raffaello din brânză de capră cu trufe negre și nuci, mini choux umplut cu cremă din ficat de pui și crumble de ceapă cu bacon.
O altă combinație surprinzătoare a fost cheesecake-ul reinterpretat, cu biscuiți din baghetă franțuzească, mousse de brânzeturi, prosciutto crocant și dulceață de ardei iute. Toate acestea au fost completate de delicatese precum Saint Jacques pe blini cu trufe, salată caprese și preparate din carne afumată de mangaliță, potrivit Spynews.
Un moment special al serii a fost sesiunea de sushi preparat pe loc, un detaliu gândit să aducă un aer de exclusivitate și rafinament evenimentului. Invitații au putut urmări cu interes întreg procesul de pregătire a acestor delicii japoneze, bucurându-se de o experiență culinară interactivă.
Meniul principal a fost o invitație la descoperirea unor arome deosebite. Prima etapă a inclus un preparat pe bază de pește: file de cod umplut cu creveți, aromatizat cu rozmarin și usturoi, servit alături de piure de țelină, sos velouté de măr, caviar de somon și salată de microplante.
Mai târziu, au fost servite două opțiuni de preparate din carne: foietaj crocant umplut cu piept de vită gătit lent și ruladă de curcan cu ciuperci de pădure, cimbru și usturoi, toate învelite în jambon iberico. Garniturile au inclus cartofi cu trufe, baby morcovi, broccoli, ceapă murată și o reducție sofisticată de fetească neagră.
Chiar dacă meniul a fost dominat de influențe internaționale, Bubu Cernea și Elena Mogîldea nu au uitat de preparatele tradiționale românești. Un moment mult așteptat al serii a fost servirea sarmalelor din carne de porc în foi de varză, aromatizate cu costiță afumată și acompaniate de mămăliguță, bacon crocant, pătrunjel proaspăt și ceapă crispy.
Petrecerea s-a prelungit până târziu în noapte, iar organizatorii au pregătit un „Late Night Set” pe măsura așteptărilor. Invitații s-au delectat cu berbecuț și mici, două preparate care au completat perfect atmosfera relaxată a unei petreceri de neuitat.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Bubu Cernea și Elena Mogîldea