Home > Vedete > De ce afecțiune suferă naistul Nicolae Voiculeț. Artistul a fost internat de mai multe zile în spital: „Lupt cu o problemă serioasă respiratorie”
De ce afecțiune suferă naistul Nicolae Voiculeț. Artistul a fost internat de mai multe zile în spital: „Lupt cu o problemă serioasă respiratorie”
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Nicolae Voiculeț (58 ani) a fost internat în spital aproape două săptămâni, acesta fiind eliberat vineri, 22 mai. Naistul spune că starea sa de sănătate este una precară din cauza unui virus puternic.
Nicolae Voiculeț, unul dintre cei mai apreciați naisti ai României, trece printr-o încercare dificilă. O afecțiune respiratorie severă i-a afectat plămânii, forțându-l să își anuleze concertele și să se interneze în spital pentru tratament.
„Sunt într-o perioadă foarte grea a vieții mele. Lupt cu o problemă serioasă respiratorie, iar pentru un om care și-a dedicat existența transformând respirația în muzică, această încercare are o încărcătură profundă. Sunt ceva mai bine, dar încă sub supraveghere și tratament”, a declarat el pentru Cancan.
Artistul a explicat că medicii i-au confirmat că suferă de o formă agresivă de afecțiune respiratorie, care i-a afectat sever funcționarea plămânilor.
„Nu se știe exact încă de unde am luat virusul. Probabil organismul meu era deja foarte obosit după ani întregi de stres, drumuri, concerte și lipsă de odihnă. Pentru un om care trăiește din respirație și sunet, a fost un șoc foarte mare”, a adăugat Nicolae Voiculeț.
Această perioadă dificilă l-a forțat să își revizuiască prioritățile și să înțeleagă valoarea sprijinului din partea celor dragi.
„În aceste zile am înțeles cât de fragil este omul și cât de importantă este iubirea celor din jur. Mesajele și rugăciunile oamenilor mi-au dat putere”, a mai spus Nicolae Voiculeț.
Din păcate, starea sa de sănătate l-a obligat să își anuleze toate concertele programate.
„Pentru mine a fost poate cel mai greu lucru posibil, pentru că viața mea înseamnă scenă, respirație și sunet. Medicii mi-au spus foarte clar că acum am nevoie de liniște, recuperare și multă grijă pentru ca plămânii să își revină complet”, a precizat naistul.
În ciuda dificultăților Nicolae Voiculeț rămâne optimist și determinat să revină pe scenă.
„Sper din suflet să pot reveni cât mai curând în fața oamenilor și să transform din nou respirația în muzică”, a încheiat naistul, mulțumindu-le tuturor celor care i-au trimis mesaje de încurajare.
Nicolae Voiculeț s-a exprimat public împotriva vaccinării anti-Covid
În perioada pandemiei de COVID-19, artistul s-a remarcat și prin pozițiile sale critice față de restricțiile sanitare și campania de vaccinare.
De-a lungul anilor 2020–2021, Nicolae Voiculeț a publicat mai multe mesaje în care s-a declarat împotriva discriminării persoanelor nevaccinate și a criticat obligativitatea certificatului verde. Artistul afirma că nu va susține concerte în locurile unde accesul publicului era condiționat de vaccinare, susținând că muzica sa „nu poate fi cântată pentru oameni discriminați”.
”NU VOI CONCERTA la niciun eveniment sau pe nicio scenă unde există un public discriminat. Vă rog să nu mă mai contactați pentru că nu voi concerta în locurile în care este impusă o dovadă a vaccinării pentru spectatori. Folosiți slugile de “artiști” plătiți de guvern, care au cântat la maratoanele vaccinărilor în masă..! Muzica naiului meu e o rugăciune pe care o ridic în sunete spre cerși cu ea vreau să vindec oamenii, nu să le cânt în timp ce sunt eutanasiați”, scria atunci naistul pe pagina sa de Facebook.
Totodată, naistul a avut mai multe postări publice în care a criticat autoritățile pentru măsurile restrictive din pandemie, spunând că acestea afectează libertățile oamenilor și viața copiilor. Declarațiile sale au stârnit atât susținere din partea unor urmăritori, cât și controverse în spațiul public.