Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Schimbare surpriză în grila de programe PRO TV! Pe 1 mai, emisiunea preferată de milioane de români, „Românii au talent”, va lipsi de pe micile ecrane. În locul său, postul a pregătit două filme de acțiune.
„Românii au talent”, înlocuită cu două filme de acțiune
Surpriză la PRO TV: vineri, 1 mai, emisiunea „Românii au talent” este înlocuită cu două filme de acțiune. Andi Moisescu explică schimbarea printr-un nou sistem de votare, care necesită timp suplimentar pentru organizare.
Pentru prima dată, șase dintre semifinaliști vor fi aleși exclusiv prin votul publicului, iar perioada de votare se încheie chiar pe 1 mai, la miezul nopții.
„Totul ţine de o premieră în sistemul de votare a semifinaliştilor. Pe de o parte, este nevoie de timp pentru vot, pe de altă parte, este nevoie de timp pentru pregătirea concurenţilor pentru etapele live”, a explicat Andi Moisescu, membru al juriului, pentru TVMania.
Fanii nu trebuie însă să-și facă griji, pentru că spectacolul va reveni în forță cu trei semifinale live programate pe 8, 15 și 22 mai, iar marea finală va avea loc pe 29 mai. Așadar, în timp ce voturile publicului capătă o importanță crucială, concurenții au mai mult timp să se pregătească pentru a străluci pe scenă.
Andi Moisescu a dezvăluit cum se desfășoară semifinalele acestui sezon „Românii au talent”.
„Matematica e simplă. 10 locuri sunt deja ocupate de cele 10 butoane aurii. Pentru celelalte 26 de poziţii încercăm să alegem tot ce-i mai bun. Şi ca să întărim acest «ce-i mai bun» avem nevoie şi de votul telespectatorilor. 20 de locuri le vom decide noi, cei 4 juraţi, împreună cu Pavel şi Smiley. Iar pentru celelalte 6 locuri, vom apela la ajutorul publicului”, a declarat Andi Moisescu pentru TVMania.
„Le-am pregătit 12 momente, organizate în 6 categorii distincte. Câte 2 momente pentru fiecare categorie. Momente pe care nouă ne-a fost imposibil să le departajăm. E destul de simplu. Ne dorim să implicăm şi mai mult publicul în experienţa „Românii au talent”. Până acum votul publicului începea să facă legea în emisiune din semifinale”, a mai spus el.
„Am considerat că telespectatorii au acumulat suficientă experienţă încât s-o poată face chiar mai devreme”, a precizat Andi Moisescu pentru publicația menționată anterior.