Home > Vedete > Româneşti > Andra nu se oprește din slăbit. „Vreau să mai dau 6 kilograme jos!” Trucul simplu care funcționează mereu pentru ea: „La mese mănânc…”
Andra nu se oprește din slăbit. „Vreau să mai dau 6 kilograme jos!” Trucul simplu care funcționează mereu pentru ea: „La mese mănânc…”
Andra (39 de ani) a trecut prin schimbări fizice remarcabile în ultimele luni, iar transformarea ei nu a trecut neobservată. Artista a reușit să slăbească vizibil și să își redefinească stilul de viață, iar acum vorbește deschis despre dorința de a continua procesul și despre metoda surprinzător de simplă care o ajută să se mențină în formă.
În ciuda programului încărcat și a tentațiilor culinare, cântăreața a găsit un echilibru care funcționează pentru ea și pe care îl împărtășește cu sinceritate.
Într-un filmuleț publicat pe TikTok-ul emisiunii „Românii au talent”, Andra a mărturisit că, deși a slăbit mult, obiectivul ei nu este încă atins. Programul încărcat și filmările îi îngreunează ritmul, însă artista rămâne motivată.
Întrebată cum reușește să își păstreze silueta, Andra a dezvăluit un obicei simplu, pe care îl poate adopta oricine. Artista spune că nu ține diete drastice, ci doar evită să mănânce între mese.
„Am mâncat mai puțin. Care e secretul? Că orice ai face, pui la loc instant, dar uite că mă mențin, doar pentru că nu mai mănânc între mese. La mese mănânc ce îmi place în perioada asta, când nu slăbesc. Când vreau să slăbesc, mănânc carne cu salată”, a explicat ea.
Andra a recunoscut că procesul de slăbire nu a fost deloc ușor, mai ales pentru cineva pofticios. Totuși, a avut parte de un sprijin constant: soțul ei, Cătălin Măruță. Prezentatorul a devenit un adevărat mentor pentru ea, inspirat de discuțiile cu specialiștii invitați în podcastul său și de cărțile pe care le citește.
„E cu chinuială pentru o fată care este pofticioasă. Și trăiesc în casă și cu un nutriționist, adică cu soțul meu. De când face podcasturi cu doctori, crede că este nutriționist. A citit și cartea Revoluția Glucozei și spune că trebuie să mâncăm salată înainte de masă. Dar, în același timp, el este omul care m-a ajutat cel mai mult să slăbesc”, a povestit artista în emisiunea „DesKiss Dimineața”, de la Kiss FM.
Andra a adăugat că Măruță este la fel de pofticios ca ea, însă reușește să se abțină mai bine și să facă mișcare constant, ceea ce o motivează și pe ea.
Deși a obținut deja rezultate impresionante, Andra spune că drumul ei nu s-a încheiat. Artista își dorește să continue procesul de slăbire, dar într-un ritm sănătos și adaptat programului ei încărcat. Cu disciplină, sprijinul familiei și un truc simplu, cântăreața reușește să își mențină silueta și să își atingă obiectivele pas cu pas.
Foto – Facebook / Instagram
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.