Andra și Cătălin Măruță, emoționați până la lacrimi de fiica lor, Eva: „M-a lovit o emoție de nu mai știam dacă să continui”

.

Eva Măruță a fost protagonista unui podcast plin de emoție, podcast găzduit chiar de tatăl ei, Cătălin Măruță. Episodul, descris de prezentator ca fiind unul dintre cele mai speciale, a oferit momente pline de sinceritate și emoție. Eva a vorbit despre școală, prieteni și lecțiile primite de la părinți, emoționându-și părinții până la lacrimi.

Andra, emoționată până la lacrimi de fiica ei, Eva Măruță

Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, Cătălin Măruță a împărtășit emoțiile trăite în timpul podcastului în care a avut-o invitată pe fiica lui, Eva Măruță, care este protagonista filmului „Tati full-time”, continuarea comediei „Tati part-time”. „Am vorbit despre tot felul de lucruri, am râs, ne-am încurcat, ne-am contrazis un pic… exact ca acasă. Și mi-am dat seama cât de repede crește și cât de frumos e să o ascult”, a mărturisit prezentatorul de la Pro TV.

Mama Evei, Andra Măruță, a fost și ea prezentă în studio, iar la un moment dat camera a surprins-o cu lacrimi în ochi. Reacția sa a venit după ce Eva a răspuns la întrebarea „Ce-ai luat de la mama ta?”. „Să fiu punctuală, să iubesc oamenii. E prietenoasă, iubește lumea. Chiar dacă oamenii nu sunt perfecți, mama mea este. Și tu ești”, a spus Eva.

Cătălin a continuat conversația, completând: „Vrei să-ți mai spun ce-ai mai luat de la ea? Faptul că muncești foarte mult. Știi că ea când a început să cânte avea 7 ani. Tu aveai 8 ani când ai apărut în filmul «Tati part-time»”.

Citește și: Andra Măruță a slăbit 10 kilograme! Artista a făcut senzație la filmările Protevelion: „Este foarte greu, dar după primele 4-5 kilograme am simțit că pot” / Exclusiv

Cum a răspuns Eva când a fost întrebată ce a luat de la tatăl ei

La rândul lui, prezentatorul de la Pro TV a fost copleșit de emoții când Eva i-a spus ce a învățat de la el. „Am filmat poate cel mai personal podcast din viața mea. Am avut-o pe Eva lângă mine, nu ca invitat, ci ca fiica mea și cred că asta a schimbat totul. La un moment dat am întrebat-o ce simte că a luat de la mine. Mă așteptam la orice: la glume, la haos, la «nu știu, tati». Dar ea a zis simplu: «respectul». Respectul… Exact cuvântul pe care mi l-a spus și tata mie toată copilăria. Cuvântul care mi-a fost busolă. Cuvântul pe care l-am purtat cu mine în tot ce am făcut”, a transmis Măruță.

Cătălin a continuat, descriind emoția momentului: „N-am crezut vreodată că o să-l aud, peste ani, de la copilul meu. În clipa aia am râs, apoi m-am blocat, apoi m-a lovit o emoție de nu mai știam dacă să continui sau să o iau în brațe. Așa e viața, te pune să râzi și să plângi în aceeași frază”.

Episodul, descris de Cătălin ca fiind „o bucată din sufletul lui”, a fost despre adevăruri spuse direct, glume și momente care ating inima. „Podcastul ăsta e despre noi doi. Despre adevăruri spuse direct, despre glume, despre momente în care ți se strânge inima și înțelegi că, în final, tot ce rămâne e felul în care i-ai învățat pe ai tăi să fie oameni.”

Foto: Instagram; Capturi YouTube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton