Niculina Stoican a câștigat procesul cu Olguța Berbec. Artista a fost acuzată de plagiat: „Unii oameni sunt sortiți să rămână mici și neînsemnați”

.

Unul dintre cele mai mari scandaluri din industria muzicii populare a luat sfârșit. Niculina Stoican a câștigat în instanță procesul în care a fost acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Totul a durat cinci ani de zile.

Procesul dintre Niculina Stoican și Olguța Berbec s-a încheiat

În 2021, OIguța Berbec a dat-o în judecată pe Niculina Stoican. Cântăreața a acuzat-o pe fosta manageră a Ansamblului Maria Tănase din Craiova că i-ar fi furat piesa „Dragoste veche și nouă”. Olguța Berbec a susținut că ea este autoarea liniei melodice și a versurilor, iar ca argument a adus faptul că a înscris piesa la UCMR-ADA.

Citește și: Niculina Stoican a vorbit despre infidelitatea soțului, după 30 de ani de căsnicie. „Am primit telefoane: «Știi, soțul tău mă iubește!»”

Acum, Tribunalul a respins toate pretențiile și a decis că melodia reclamată provine din folclor și nu poate fi revendicată drept operă originală.

Curtea de Apel București a confirmat decizia, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de Olguța Berbec, confirmând hotărârea Tribunalului de Apel.

Curtea de Apel București a stabilit că melodia interpretată de Niculina Stoican nu constituie plagiat, iar Olguța berbec trebuie să achite cheltuieli semnificative estimate la zeci de mii de lei.

Niculina Stoican, reacția după un proces care a durat 5 ani

Niculina Stoican a transmis un mesaj pe rețelele sociale, după ce a aflat că a câștigat procesul. Ea a vorbit despre lupta în instanță care a durat cinci ani.

Citește și: Niculina Stoican, despre lecțiile de viață primite de la mama sa, Angelica Stoican: „Trebuie să învățăm cu toții lucrul acesta”

„Am încercat încă de la început, prin intermediul avocatei mele, Cristina Vultur, căreia îi mulțumesc pentru tot acest parcurs, să avem un dialog cu reclamanta OB și să găsim soluții onorabile, fără implicarea unui proces. Nu am primit niciun răspuns, în afară de acuzele și jignirile din spațiul public, pe care reclamanta OB le-a reiterat ori de câte ori a avut ocazia.

După trei instanțe de judecată – Tribunalul București, Curtea de Apel și Înalta Curte de Casație și Justiție – am câștigat.

Fiecare instanță în parte i-a respins reclamantei OB acțiunea de dare în judecată ca fiind nefondată și neîntemeiată.

Eu, în toți acești ani, am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca de o viață, fără să răspund în vreun fel răutăților, jignirilor și ironiilor.

Citește și:  Olguța Berbec, detalii neștiute despre începutul în muzică și întâlnirea cu soțul: “Nu prea cred în clișee romantice” / Exclusiv

Concluzia este că unii oameni sunt sortiți, prin tot ceea ce fac, să rămână definitiv și irevocabil, așa cum a pronunțat instanța, mici, puțini și neînsemnați.

PS: Curând revin cu piesa Judecată”, a transmis artista pe Facebook. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton