Larisa Udilă a povestit pe internet despre o experiență cel puțin neplăcută pe care a trăit-o la Evidența Persoanelor Sector 1. Ea spune că a fost luată peste picior de un funcționar public din cauza numelui fetiței sale. Influencerița a povestit tot episodul pe internet.
Larisa Udilă, ironizată din cauza numelui fetiței sale
Larisa Udilă a fost luată peste picior din cauza numelui ales pentru fiica ei. Totul s-a întâmplat la Evidența Persoanelor din Sectorul 1. Influencerița s-a arătat scandalizată de atitudinea angajatei.
Ea a ajuns la biroul Evidenței Populației și s-a confruntat cu o situație pe care a catalogat-o drept jignitoare. Bruneta. Spus că o angajată ar fi râs de numele pe care ea l-a ales pentru fetița ei și a încercat să o convingă să îl schimbe.
Larisa Udilă și-a adus pe lume cel de-al doilea copil la finalul lunii ianuarie. Ea a ales să îi pună fetiței numele de Asia. Drept urmare, ea și soțul ei s-au dus la Evidența Populației pentru a o înregistra pe micuță, însă lucrurile nu au mers deloc așa cum trebuie.
Primul copil al influenceriței este un băiețel pe nume Milan, în vârstă de patru ani și jumătate.
Ajunși la ghișeu, Larisa a povestit că angajata era nemulțumită de faptul că ar fi ajuns pe ultima sută de metri a programului. Lucrurile au luat o turnură și mai neplăcută când angajata a auzi numele fetiței.
„Haideți să vă povestesc cum am plecat plângând astăzi de la Evidența Populației Sectorul 1 și cum suntem tratați noi, românii, de către funcționarii publici, având în vedere că noi plătim taxe lunare și salariile lor, practic, sunt plătite din banii noștri. Și, cu toate astea, ei sunt stăpânii lumii și noi suntem niște muritori de rând. Ei își permit să șteargă cu noi pe jos și noi trebuie să fim acolo ‘da, ne scuzați, ne pare rău’ și așa mai departe.
Dar ei ne pot lua la mișto, ne pot jigni și pot șterge cu noi pe jos. Deci chiar vreau să ascultați povestea mea de astăzi și vorbesc aici în calitatea tuturor oamenilor care au fost tratați prost de-a lungul timpului de către funcționari publici. Nu vreau să mai treacă nicio mamă niciodată prin ce am trecut eu”, a povestit Larisa Udilă.
Angajata a izbucnit în râs
Influencerița și-a continuat povestea și a dezvăluit că angajata de la ghișeu a izbucnit în râs și i-a spus acesteia că ar trebui să schimbe numele fetiței. Mai mult, i-a sugerat să nu mai aleagă „nume de țară”. Inițial, aceasta i-ar fi spus că legea nu permite înregistrarea unui astfel de nume.
În cele din urmă, femeia de la ghișeu și-a cerut scuze și a înregistrat dosarul, după ce Larisa i-a spus că nu există o astfel de lege.
„Ne-a primit înăuntru și, de când ne-am așezat pe scaun, doamna era atât de supărată că trebuie să înscrie acest copil încât nu vă puteți imagina. Soțul meu și-a cerut scuze: ‘Vă rog din suflet, iertați-ne că am ajuns atât de târziu, n-am avut cu cine să lăsăm copiii’. Ce a explicat el acolo. Da, dar să știți că data viitoare nu o să vă mai primesc pentru că la 13.30 se închide programul.
Și, până la urmă, când a văzut cu câtă scârbă vorbește femeia a spus: ‘Auziți, programul dumneavoastră este până la 13.30. După ce că îmi cer scuze, mă mai luați și peste picior’. În fine. Ia actele copilului, se uită peste dosar, vede certificatul de la spital și începe să râdă în hohote, de față cu toată lumea de acolo. ‘Asia! Ha, ha, ha! De ce nu i-ai spus America? Eu nu pot să înregistrez acest copil. Prin lege, eu sunt obligată să vă refuz în acest moment. Nu pot înregistra un nume de țară’.
Deci, atenție ce-mi zice doamna, că ea nu poate înregistra un nume de țară. Țara fiind Asia… Deci lăsând la o parte gradul de analfabetism, da? Asia, țara, Asia, da? Nu poate înregistra numele Asia.
Este o lege, atenție, prin care nu poate înregistra numele Asia, de țară. Și mai mult decât atât, râde în hohote și se uită în ochii mei și îmi spune, ‘luați-vă dosarul, trebuie să găsiți un alt prenume pentru copil. Eu nu pot înregistra așa ceva’.
Deci m-am uitat la ea. Eu în acest moment, dragii mei, sunt într-o perioadă postpartum, într-o perioadă de lăuzie, extraordinar de sensibilă. Vreau să vă spun că mi s-au inundat ochii în lacrimi. Am simțit că mor în acel moment. Un moment în care eu și soțul meu ar fi trebuit să-l păstrăm în sufletul nostru, pentru că să-ți înregistrezi copilul, să-i faci certificatul de naștere, e ceva unic. E o experiență minunată. A fost transformat într-un iad din cauza unui funcționar public, plătit din banii mei. I-am cerut pe loc să-mi arate și mie legea”, a mai spus Larisa Udilă.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.