Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Voicu Pânzar, cunoscut drept „Ricky Martin România” pe vremea când era șoferul Monicăi Gabor, se confruntă cu acuzații grave. Soția lui l-a dat în judecată, susținând că a jignit-o și agresat-o și chiar ar fi încercat să o omoare. Acum, judecătorii au decis să îi impună un ordin de protecție.
Pe vremuri, pe când era șoferul Monicăi Gabor, Voicu Pânzar ocupa mai mereu primele pagini ale ziarelor de scandal. La acea vremea s-a vehiculat că cei doi ar fi avut o relație, însă în momentul în care i s-a oferit ocazia de a defila ca model, bărbatul a lăsat-o în urmă pe fosta doamnă de la Izvorani.
În cele din urmă, acesta a dispărut din atenția publicului și a decis să se așeze la casa lui alături de fiica unui om de afaceri din Turda. Căsnicia lor nu a mers prea bine și asta, se pare, din cauza alcoolului.
Potrivit declarațiilor martorilor, și a unor mesaje vocale puse la dispoziția instanței, Voicu Pânzar și-a amenințat și jignit de mai multe ori soția și chiar ar fi încercat să o omoare, pe ea și pe presupusul ei amant.
„Astfel, din declaraţia martorului ###### #####-#####, reiese că pârâtul (n.r. ”Ricky) o ameninţă pe reclamantă, are o atitudine agresivă faţă de aceasta în sensul că o face c…ă, proastă, reclamantei fiindu-i frică de acesta. Probele administrate în cauză, mesajele telefonice şi declaraţia martorului audiat, confirmă faptul că pârâtul (n.r. ”Ricky”) obişnuieşte să adreseze reclamantei cuvinte vulgare. Agresorul este agresiv şi proferează injurii chiar şi la locul de muncă al victimei. Consideră că prin atitudinea sa, pârâtul constituie un real pericol pentru integritatea fizică şi psihică a reclamantei”, se arată în cererea depusă de avocatul soției lui „Ricky Martin de România”, potrivit Cancan.
Potrivit unui martor, soția lui „Ricky Martin de România” trăiește cu teamă constantă, mai ales de când acesta a amenințat-o cu moartea.
”În motivarea cererii, s-a arătat, în esență, că pârâtul, care este soţul reclamantei, locuieşte cu mama sa în ##### ####, iar, când vine acasă, este băut şi o face pe reclamantă în toate felurile, a ameninţat-o cu moartea, într-o zi venind cu o armă albă să o omoare pe ea şi pe amant dacă îl găseşte în locuinţă. De asemenea, i-a blocat uşa de la intrare în casă.În cauză, instanţa apreciază că din probele administrate rezultă existenţa unei situaţii premisă dintre cele avute în vedere de Legea nr. 217/2003, rezultând din probele administrate că pârâtul a săvârşit acte de violenţă verbală şi psihologică faţă de reclamanta ###### ######.Astfel, din declaraţia martorului ###### #####-#####, nepotul reclamantei care locuieşte cu aceasta, reiese că pârâtul o ameninţă pe reclamantă, are o atitudine agresivă faţă de aceasta în sensul că o face c…ă, proastă, reclamantei fiindu-i frică de acesta. ###### dată când i-a adresat cuvinte jignitoare reclamantei a fost în data de 02.02.2024.De asemenea, martorul a arătat că pârâtul mergea la reclamantă la serviciu şi îi adresa aceleaşi cuvinte jignitoare (c….ă, proastă) de faţă cu colega reclamantei”, se arată în datele depuse la dosar.
După ce au analizat dovezile și declarațiile, judecătorii au admis cererea soției lui Voicu Pânzar și au stabilit un ordin de protecție valabil pentru 12 luni împotriva bărbatului.
Fostul șofer al Monicăi Gabor ar avea probleme cu alcoolul
Potrivit prietenilor familiei Pânzar, alcoolul este marea problemă a fostului șofer al Monicăi Gabor. Se pare că acesta obișnuiește să consume băuturi alcoolice în exces.
„Martorul a mai arătat că pârâtul obişnuieşte să consume băuturi alcoolice în mod excesiv şi că, atunci când este băut, reprezintă un pericol pentru reclamantă, acesta, în trecut, agresând-o şi fizic pe aceasta.Martorul a arătat şi faptul că pârâtul vorbeşte cu reclamanta pe un ton ridicat, agresiv, reclamantei fiindu-i teamă că pârâtul ar putea-o lovi, agresa”, se mai arată în datele depuse la dosarul împotriva lui Voicu Pânzar.