Un avion cu 242 persoane la bord s-a prăbușit într-o zonă rezidențială din India. Care a fost ultimul cuvânt al piloților, înainte de impact

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un avion Air India s-a prăbușit joi, 12 iunie, în timpul decolării, într-o zonă rezidențială din apropierea aeroportului Sardar Vallabhbhai Patel din Ahmedabad din India, potrivit unui raport la Centrului de Control al Poliției de Stat din Gujarat. Zborul AI 171 trebuia să ajungă la Londra.

Un avion cu 242 persoane la bord s-a prăbușit în India

Un avion al companiei Air India la bordul căruiau se aflau 242 persoane, s-a prăbușit la scurt timp de la decolare, într-o zonă rezidențială de lîngă orașul Ahmedabad, din vestul Indiei, potrivit Reuters. Aeronava se îndrepta spre aeroportul Gatwick din Londra, Marea Britanie.

Un ofițer de poliție din Ahmedabad a declarat agenției de știri ANI că avionul care se îndrepta spre Londra s-a prăbușit pe o clădire unde sunt cazați medici. El spune că poliția, pompierii și alți lucrători civici au ajuns la fața locului în câteva minute.

La bord se aflau 169 de cetățeni indieni, 53 de cetățeni britanici, un cetățean canadian și șapte cetățeni portughezi, potrivit companiei Air India. Printre pasageri s-ar fi aflat și 11 copii.

Avionul s-a prăbușit de la o altitudine de doar 200 metri, la scurt timp după decolare. Potrivit controlului traficului aerian de la aeroportul Ahmedabad, aeronava a decolat la ora locală 13:39 de pe pista 23. La câteva secunde după decolare, a transmis un semnal de urgență „Mayday”, dar după aceea nu a mai răspuns.

Citește și: Creșteri semnificative la factura de energie electrică pentru români, din luna iulie. Cât va costa un kWh

Citește și: Ion Iliescu ar putea avea cancer pulmonar. Ce spun medicii despre cruntul diagnostic: „E un ghinion teribil”

Nori uriași de fum, la scurt timp după impact

Momentul impactului a fost surprins într-un clip care a devenit viral în mediul online. În imagini se observă cum nori mari de fum se ridică la scurt timp după accident. Aeronava era alimentată cu mult combustibil pentru lunga călătorie pe care urma să o facă, lucru care a contribuit la intensitatea exploziei, dar și a incendiului care a urmat.

Ministrul de Interne al Indiei, Amit Shah, a luat legătura cu oficialitățile din Gujarat și a promis sprijinul guvernului central în gestionarea situației.

Ministrul-șef al statului Gujarat a declarat că oficialii au primit instrucțiuni să desfășoare „operațiuni imediate de salvare și ajutorare” și să ia măsuri „ca în caz de război”.

Site-ul de urmărire a zborurilor Flightradar24 a declarat că avionul era un Boeing 787-8 Dreamliner, unul dintre cele mai moderne avioane de pasageri aflate în serviciu.

„Suntem la curent cu primele informații și lucrăm pentru a aduna mai multe detalii!”, a declarat compania aeriană Boeing.

Citește și: Mii de femei din România, transformate în conținut sexual pe un site, după ce au fost fotografiate pe stradă sau în propriile case: „Am fost șocată și dezgustată”

Citește și: Nicușor Dan, anunț despre noul premier: „Nu este o promisiune”. Ce se întâmplă cu negocierile pe buget

Care a fost ultimul cuvânt al piloților, înainte de impact

Cei doi piloți ai zborului Air India au mai apucat să zică un singur cuvânt înainte de a pierde legătura cu turnul de control: „Mayday”.

„Mayday” este un semnal de urgență recunoscut la nivel internațional, utilizat în principal în aviație și în comunicațiile maritime pentru a indica o urgență care pune viața în pericol.

Potrivit NDTV, termenul provine din din expresia franceză „m’aider”, care înseamnă „ajută-mă”.

Cuvântul a fost introdus pentru prima dată în anii 1920 și este, de obicei, rostit întotdeauna de trei ori: ”„Mayday, Mayday, Mayday”.

Premierul Cătălin Predoiu, mesaj de condoleanțe

Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj de condoleanţe Guvernului Indiei, în urma tragicului accident aviatic

„Guvernul României transmite cele mai profunde condoleanţe Guvernului Indiei şi îşi exprimă solidaritatea cu toţi cei afectaţi de tragicul accident aviatic. Gândurile noastre sunt alături de victime şi de familiile acestora”, a scris Predoiu, într-un mesaj postat pe pagina de X a Guvernului.

Sursă foto: Captură video

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton