Vedete: Top 4 bărbaţi sensibili care sunt, de fapt, nişte duri

De Diana Zagrean pe

Toată lumea îi ştie drept sensibili, delicaţi, poate chiar efeminaţi sau gay. Fie că vorbim despre un cântăreţ de balade romantice, un patinator în costum mulat cu sclipici sau un actor care a jucat numai roluri de băiat cu inima frântă şi lacrimi în ochi, lumea tinde să fie răutăcioasă cu ei. Asta pentru că nu ştiu că, de fapt, ei sunt nişte duri. Iată adevărul.

James Blunt

 
Melodia care i-a adus succesul răsunător lui James Blunt, „You’re beautiful”, a făcut ravagii în topurile din întreaga lume. Vocea lui caldă, tristă până la cer şi versurile sfâşietoare au impresionat până şi cele mai întunecate suflete.
Cu o serie de teme romantice, cântece de dragoste şi videoclipuri care ar face să lăcrimeze până şi un luptător de wrestling în mijlocul meciului, James Blunt pare genul de tip în care ţi-e milă să loveşti.
Ceea ce nu multă lume ştie este că acelaşi James Blunt care mai are puţin şi moare din cauza unei inimi frânte, poate frânge gâtul unui soldat antrenat în câteva minute. James Blunt a fost căpitan al Armatei Britanice înainte să se apuce de cântat.
În timpul războiului din Kosovo, Blunt a condus peste 30.000 de oameni şi a dat ordine în zonele de conflict. Şi a condus un tanc (nu ştim dacă plângea în timp ce făcea asta, dar a ajuns, totuşi, căpitan).

Elvis Stojko

 
Dacă nu sunteţi pasionate de patinaj artistic, nu aveţi idee cine este Elvis Stojko. Dar faptul că am menţionat patinajul artistic deja vă duce cu gândul la costume mulate, mişcări fluide, sclipici în păr şi graţie feminină la aterizare. Adică la aşa ceva:

Ei bine, mulţi bărbaţi adevăraţi ar râde şi ar spune că un patinator nu are cum să fie prea masculin, atâta timp cât se gândeşte toată ziua la salturi, muzică suavă şi coregrafii delicate.
Asta până când află că Elvis Stojko, patinator olimpic în anii 90 este şi campion cu centură neagră la karate, încă de la vârsta de 16 ani.
 
 

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Dima Trofim, despre perioada de doliu: "Am trecut cu foarte mare greutate"

Dima Trofim, despre perioada de doliu: "Am trecut cu foarte mare greutate"