Urania Cremene: “Suntem prima generație de părinți conștienți care se uită la greșelile lor”/ Interviu exclusiv

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 04 aprilie 2023, 11:12

Urania Cremene este o adevărată inspirație pentru părinți. Nu e ușor să fii mamă sau tată, iar acest job full time îl înveți din mers, pe măsură ce princhindelul crește și are tot mai multe nevoi. Urania Crememe, mamă și expert în parenting, autoarea programului „All About Parenting” și coprezentator la MediCOOL, ne oferă sfaturi prețioase despre cum putem gestiona cât mai bine relația părinte – copil, până unde merge libertatea de care are nevoie puiul de om, cum ne raportăm la șantajele emoționale inevitabile, care apar la un moment dat, dar și cum procedăm atunci când sesizăm discrepanțe în ceea ce privește metodele de educare ale copilului între bunici și părinți.

În exclusivitate pentru UNICA.RO, Urania Cremene a explicat și cum percepe copilul situația în care adultul își cere iertare pentru un anumit comportament. Ea poate fi urmărită și în emisiunea MediCOOL de la Antena 1, în fiecare sâmbătă, de la ora 12.

Vârsta și răbdarea sunt direct proporționale? Se spune că ai mai multă răbdare după 30 de ani. Cum învățăm să nu ne pierdem calmul în situații tensionate care au în centru copilul?

Răbdarea ține de capacitatea noastră de autoreglare, iar aceasta se dobândește în timp. Însă cunosc adulți care și la 40 de ani sunt la fel de nerăbdători ca un copil de 5 ani în fața unui ou cu surprize. De ce?

Pentru că răbdarea e „un mușchi” care se antrenează. Vestea bună e că îi putem învăța pe copii să devină mai răbdători încă de când sunt mici. De exemplu, dacă suntem la bucătărie, cu mâinile în detergent, iar copilul spune „Mami, mi-e sete!”, ideal e să nu ne ștergem imediat mâinile și să îi dăm apă. Vedem că nu e o situație urgență, așa că îi putem spune: „Te pot ajuta după ce termin de spălat farfuria. Mai durează un minut. Îți mulțumesc că ai răbdare.”

Cât despre noi, adulții, putem lucra cu noi astfel încât să nu ne enervăm când copilul are un tantrum sau repetă de 10 minute că vrea desene animate. Desigur că nu ne va ieși de azi pe mâine, însă cu ajutorul unor reguli bine stabilite și a planificării în timp, de exemplu să-i spunem copilului că în 10 minute va închide ecranul, putem avea sorți de izbândă.

Urania Cremene: „Nu e important doar să ne cerem iertare, ci ce facem după ce am spus ‘Îmi pare rău’ „

Există părinți care își cer iertare copilului după ce au ridicat tonul la el. Ce valoare capătă acest gest în ochii copilului?

„Greșeala recunoscută e pe jumătate iertată”. E o vorbă din bătrâni care, cred eu, se poate aplica și în cazul relației cu ai noștri copii.

Momentul în care copiii ne văd vulnerabili e o oportunitate de a le oferi o lecție de viață. Ei pot înțelege că și noi avem zile în care suntem nervoși, obosiți, triști, nerăbdători. Și, mai ales, pot vedea cum „reparăm” asta dacă am țipat la ei, cum ne asumăm greșeala și cum învățăm să ne descărcăm de aceste emoții ALTFEL data viitoare, fără să le vărsăm pe ei.

Deci, nu e important doar să ne cerem iertare, ci ce facem după ce am spus „Îmi pare rău”. De exemplu, dacă am țipat la copil îi putem spune: „Iartă-mă că am țipat la tine. Am avut o zi foarte plină la job și m-am enervat când am văzut că nu ți-ai strâns jucăriile, deși te-am rugat asta. Data viitoare, mă voi liniști înainte să vorbesc cu tine.”

Programul încărcat de la job, care uneori se prelungește, stresul de zi cu zi, sarcinile administrative ne răpesc din timpul liber pe care ar trebui să îl acordăm copiilor. Cum putem prioritiza lucrurile, astfel încât să existe un echilibru între familie și profesie?

Planificare, planificare, planificare. 🙂

Urania Cremene: “Suntem prima generație de părinți conștienți care se uită la greșelile lor"/ Interviu exclusiv

Deși nu am fost fana agendelor multă vreme, acum mă bucur din plin de ele. Așa am învățat că organizarea e „sfântă” și că pot prioritiza timp pentru familie, chiar și în cele mai încărcate zile.

Eu chiar încurajez părinții să-și ia copiii cu ei, pe oriunde pot, de la supermarket până la bunici.

Însă doar prezența noastră fizică nu le satisface Nevoia de Conectare. În timp ce suntem împreună cu ei, învățându-i abilități importante pentru viață, trebuie să ne și conectăm cu ei.

Și încă ceva: copiii măsoară iubirea în timp, iar 30 de minute în care facem o plimbare de seară sau jucăm un boardgame sunt mai valoroase decât o zi în care am fost lipiți unul de altul, dar cu gândul în altă parte.

De asemenea, putem stabili o regulă ca ziua de duminică, de exemplu, să o petrecem împreună. Indiferent cât lucrăm de luni până vineri, copilul știe că duminica e ziua cu mami și tati, chiar dacă asta înseamnă o plimbare cu bicicletele, o vizită la Ferma Animalelor sau o excursie de o zi.

Planificarea în avans, deși pare o treabă plictisitoare, e un exercițiu bun prin care ne putem organiza astfel încât să nu ajungem să spunem „Nu petrec suficient timp cu copilul meu”.

Urania Cremene: „Copilul să ajungă în pat când e obosit, nu extraordinar de obosit”

Mulți părinți sunt ajutați de bunici la creșterea copiilor, doar că și aici există o discrepanță între actualele metode de parenting și obiceiurile bunicilor. Care ar fi soluția pentru ca micuții să nu fie bulversați de punctele de vedere diferite ale adulților?

Norocoși copiii care încă mai au bunicii în viață sau aproape de ei! 🙂

Este adevărat că discrepanța între cum am fost noi crescuți și cum ne creștem astăzi copiii e din ce în ce mai mare. Și că bunicii vin cu metodele lor, învățate poate de la părinții și bunicii lor, dar care nu mai sunt valabile astăzi.

Ce putem face în acest caz? Un consiliu de familie. Adică adunăm la aceeași masă copilul, părinții, bunicii și stabilim reguli și limite despre mesele, programul de joacă, temele, gustările, orele de ecran și de somn ale copilului. Știu, poate nu ne va ieși din prima, dar cu răbdare și bună înțelegere, putem ajunge la un consens.

Ce înseamnă asta mai exact? De exemplu, copilul merge în vacanță la bunica timp de o săptămână. Bunica îl așteaptă cu bomboane și caramele de tot soiul. Îi putem spune bunicii care este rutina copilului și că vrem să o respecte și la ea acasă. De exemplu, poate mânca un singur dulce pe zi. Dacă bunica insistă că vrea să-și răsfețe nepoțelul, îi putem sugera să gătească împreună o prăjitură de casă. Astfel, va mânca „ceva bun”, dar măcar va fi ceva gătit în casă.

Deci, pot exista și mici excepții atât timp cât ele nu contrazic modul în care dorim să ne creștem copiii. Comunicarea constructivă e cheia.

De ce auzim mereu în parc sau pe strada în conversatiile dintre un părinte si un copil fraze precum: te faci de ras, rade lumea de tine, se uita lumea la noi?

E frica de „gura lumii”. O frică adânc înrădăcinată în celulele noastre pentru că aceste cuvinte au fost repetate din generație în generație, ca metodă de „educare”. Sunt cuvinte care provin mai degrabă din mediul rural, acolo unde toată lumea cunoștea pe toată lumea și era „o rușine” să afle vecinii din sat că ai făcut o „nefăcută”.

Auzim aceste cuvinte și astăzi pentru că mulți părinți nu știu ce să pună în locul lor atunci când vor să corecteze un comportament sau să predea bunele maniere. Le-au fost spuse de părinții lor și „le iau de-a gata”, fără să se gândească că pot crește copii care mai degrabă pot ține cont de ce zic alții în loc să se simtă siguri pe ei și stăpâni pe alegerile lor.

Reguli pentru un somn bun, recomandate de Urania Cremene

Ce metode recomanzi pentru odihna copilului? Câte ore sunt necesare pentru somn pe timpul nopții? Ce tipsuri ai legate de somn? Mulți copii protestează când aud că trebuie să doarmă, deși, evident, sunt obosiți.

Există foarte multe ghiduri despre necesarul de somn pe etape de vârstă, dar, din perspectiva mea, contează următoarele:

  1. Copilul să ajungă în pat când e obosit, nu extraordinar de obosit.
  2. Să reușească să adoarmă ușor, neagitat. Rutina dinaintea somnului să fie una calmă, caldă și fără forțare.
  3. După somnul de prânz sau a doua zi de dimineață, să se poată trezi fără ceas și binedispus.

Asta înseamnă că există un mit care spune că e bine să culcăm copilul când e cel mai obosit pentru că atunci va adormi cel mai repede. Însă adevărul e altul. Cu cât e mai obosit, cu atât corpul începe să genereze hormoni de stres (adrenalină, cortizol) pentru a suplini nevoia de energie. Acesta este motivul pentru care, cu cât copiii sunt mai obosiți, cu atât somnul vine mai greu și e mai puțin odihnitor.

De aceea, înainte de somn, avem nevoie de activități relaxante, precum o baie fierbinte, citirea unei povești, mângâieri, domolirea luminii artificiale sau lipsa ecranului cu cel puțin o oră de somn înainte de culcare. Ca să nu mai vorbim de potolirea activităților fizice, adică nu ne alergăm, nu ne ciupim și nu jucăm „De-a v-ați ascunselea” înainte de somn pentru că asta o să agite copilul.

Cât despre protestele lui înainte de somn, ele apar deoarece nu ne-am conectat suficient peste zi. Astfel, ne putem asigura că înainte de rutina de somn, am avut timp cu copilul, am stat de vorbă, ne-am luat în brațe, ne-am privit în ochi și am povestit ce am trăit în ziua respectivă.

Citește și:  Ce relație are Raluca Moianu cu fiica sa:„Parentingul nu este un lucru ușor, trebuie să îți înțelegi copilul”

Urania Cremene: „Unui copil nu-i va veni niciodată natural „să-și șantajeze” emoțional părinții”

Cum identificăm corect nevoile copilului? Mă refer aici la reprizele de plâns si la momentele în care auzi “nu” indiferent de propunerile atractive pe care i le faci?

Ideal ar fi ca atunci când auzi „Nu”, să nu vorbești, ci să asculți. Adică să nu te grăbești să-i spui copilului „Îți dau o bomboană dacă mănânci tot” sau „Dacă închizi telefonul, te duc la locul de joacă”.

Orice refuz vorbește despre o Nevoie Psihologică de Bază neîndeplinită. Poate fi nesatisfacerea Nevoii de Conectare, așa cum am explicat în exemplul cu somnul. Un copil care nu s-a conectat cu mama peste zi va împinge ora de somn până va simți că și-a satisfăcut această Nevoie.

Sau putem vorbi despre Nevoia de Competență. Poate copilul nu vrea să se urce pe bicicletă pentru că a încercat asta și cu o zi înainte, nu i-a ieșit, iar copiii din parc au râs de el. Această nevoie vorbește despre „Eu pot”, „Eu sunt în stare” sau „Eu sunt capabil.”

Sau, în cazul celor mai multe refuzuri, vorbim despre neîndeplinirea Nevoii de Control. Aceasta apare când copilul vrea să decidă singur, să simtă că el e stăpânul propriilor alegeri și acțiuni. De exemplu, dacă nu vrea să se îmbrace pentru grădiniță când îi spunem noi, poate ne refuză pentru că vrea să-și aleagă singur tricoul, nu să-l poarte pe cel pe care noi i l-am lăsat pe pat.

Cu toții ne naștem cu aceste 3 Nevoi Psihologice de Bază. În cadrul programului All About Parenting pe care l-am creat și la webinariile gratuite pe care eu și colegii mei traineri le susținem zilnic, vorbim despre aceste Nevoi Psihologice de Bază în contextul refuzurilor, tantrumurilor, bullying-ului și comportamentelor negative. Până acum, 53.500 de părinți au intrat în programul All About Parenting și 1.473.637 părinți au participat la webinariile noastre.

Cum facem față șantajelor emoționale? De la plânsul pentru a primi bomboane sau ciocolata la dorința de a avea un obiect care nu e potrivit vârstei lui sau o alta cerinta greu de realizat?

Unui copil nu-i va veni niciodată natural „să-și șantajeze” emoțional părinții. Acesta este un comportament învățat, în urma reacțiilor pe care noi le-am avut.

Să luăm un exemplu.

Suntem la magazin și copilul vrea o pungă de bomboane. Îi spunem că a mâncat deja un baton cu ciocolată și că îl doare burtica dacă mai mănâncă ceva dulce. Dar el insistă. Începe să se roage de noi, ne trage de sacoșă, se tăvălește pe jos și poate chiar strigă ,,Ești o mamă rea!” sau ,,Nu te mai iubesc!”. Dacă mai vedem și vreo 2, 3 spectatori care ne îndeamnă să-i luăm bomboanele sau chiar ne oferă ei bani pentru asta, cel mai probabil ajungem să cedăm. În mintea lui, copilul își spune ,,Aaa, deci asta trebuie să fac ca mama să-mi dea ce-mi doresc.”

Urania Cremene: „Odată ce copiii vor vedea că suntem constanți în reacții vom vedea cât mai puține tantrumuri și crize de nervi”

Ce putem face, în schimb, e să lucrăm la prevenție.

Adică stabilim o regulă despre dulciuri, de soiul: ,,Mâncăm dulce de la magazin în weekend, iar în restul zilelor o prăjitură gătită în casă sau fructe”. În momentul în care insistă sau plânge să-i luăm bomboanele, ne putem așeza lângă el și, cu empatie, îi reamintim regula pe care am stabilit-o împreună:

 „Înțeleg că ți-e poftă de bomboane și ai mai vrea. Astăzi ai mâncat deja ceva dulce. Nu îți mai pot oferi bomboane acum. Am stabilit împreună că vom cumpăra doar produsele pe care le-am scris pe listă și bomboanele nu sunt printre ele. Nu vom cumpăra bomboane. Vrei să cauți tu pasta de dinți sau bețișoarele?”

Odată ce copiii vor vedea că suntem constanți în reacții vor avea parte de previzibilitate, iar noi vom vedea cât mai puține tantrumuri și crize de nervi.

Urania Cremene: „Cred în părinții care se descoperă constant și care își dau voie să fie o carte deschisă în fața copilului”

Ce înseamnă un părinte bun? Am auzit de multe ori mame care se învinovățesc pentru anumite întâmplări și situații din viața copilului?

Eu nu cred în părinți „buni” sau „răi”.

Cred în părinții echilibrați, care știu să fie calzi, blânzi, empatici, dar și fermi și riguroși când e cazul. Cred în părinții care nu se tem să greșească și care au curajul să-și recunoască greșeala în fața copilului. Cred în părinții care se descoperă constant și care își dau voie să fie o carte deschisă în fața copilului, să râdă, să plângă, să fie triști, să se joace, să spună „Până aici!”.

Cât despre vinovăție, e foarte des întâlnită în viața oricărui părinte. Însă gândul din spatele acestei emoții e „Aș fi vrut să fac mai bine”. Ce văd eu important e să recunoști această vinovăție, dar să nu „te scalzi” în ea. Să o vezi, să-i spui „Știu că ești acolo”, dar să te eliberezi de ea pentru ca apoi să acționezi, să poți face altfel, mai bine, data viitoare.

Urania Cremene: „Libertatea nu înseamnă lipsa regulilor”

Ne poți da exemple despre câtă libertate îi poți oferi propriului copil astfel încat vorba aceea să nu ți se urce copilul în cap?

Din perspectiva metodologiei All About Parenting, libertate înseamnă autonomie, adică opțiuni în limită. Mai exact, copilul simte că este stăpânul propriilor alegeri și că poate lua decizii, având anumite limite puse de adulți.

Pentru că libertatea nu înseamnă lipsa regulilor. Un copil care e lăsat 5 ore în fața ecranelor sau care are voie să mănânce o ciocolată întreagă nu e un copil liber. E mai degrabă un copil „neglijat”, fără limite.

Deci, libertatea poate însemna „Faci ce vrei, însă cu o limită” sau „Faci ce vrei, atât timp cât ești în siguranță”.

Câteva exemple ar fi: un copil de 5 ani se poate juca ce vrea la locul de joacă, atât timp cât nu iese din spațiul special amenajat. Sau un copil de 7 ani se poate uita o oră la ecrane, atât timp cât conținutul este adecvat. Sau un copil de 10 ani poate dormi peste noapte la colegul lui atât timp cât temele sunt făcute înainte de cină.

E în natura copiilor să fie liberi și să împingă limitele. Însă e datoria noastră să știm când e prea mult sau când e cazul să spunem „Stop”.

Atunci cand părinții au viziuni diferite în ceea ce privește educarea copilului, în speță mama este mai permisivă, iar tatăl autoritar, cu reguli, limite etc, care ar fi soluția? Cine are dreptate?

Problema nu este despre cine are dreptate. Suntem diferiți și venim din familii diferite. Poate unii mai lăsăm de la noi, în timp ce alții cred că „unde dă mama, crește”. Întrebarea e ce ajunge la copil.

De exemplu, dacă el vede că mama e mai strictă cu timpul la ecrane, în timp ce tatăl îl lasă și două, trei ore, copilul își poate crea „un plan de atac”: fie îi cere voie doar tatălui să se uite pe tabletă pentru că știe că va primi un „Da”, fie îi spune mamei „Dar tati mă lasă!” când îl întreabă de ce nu a închis tableta.

Soluția este găsirea echilibrului. Adică punem laolaltă strictețea mamei și permisivitatea tatălui și îi spunem copilului același lucru. De exemplu, putem stabili o regulă ca el să se uite la desene animate, timp de o oră, după masa de prânz.

În momentul în care mama și tata aleg să facă echipă și să-i comunice copilului aceeași regulă, acesta nu va fi confuz și îi va fi mai ușor să respecte regulile pe care le stabiliți de comun acord.

Citește și: Cum arată fiica lui Smiley. Prima imagine cu chipul lui Josephine, făcută publică de Gina Pistol

Urania Cremene: „Suntem prima generație de părinți conștienți care se uită la greșelile lor”

Astăzi toata lumea se pricepe la parenting, însă nu sunt mulți copii care știu să-și gestioneze emoțiile, sa aibă încredere în alegerile lor. Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le-ai observat în rândul părinților?

În spatele fiecărui gest al părinților e iubire. Fie că oferă prea mult dulce sau că interzic desenele animate pentru o notă mică, părinții vor să știe că cei mici cresc cu principii sănătoase de viață.

Pedeapsa și recompensa, amenințările, comparațiile, negocierile, invalidarea emoțiilor copiilor, semnul egalității între un comportament negativ și „un copil rău” – aș putea spune că acestea sunt cele mai frecvente greșeli ale părinților.

Urania Cremene: “Suntem prima generație de părinți conștienți care se uită la greșelile lor"/ Interviu exclusiv

Și mulți le fac inconștient, uneori chiar cu cele mai bune intenții, fie pentru că așa cred că este bine, fie pentru că asta au văzut acasă și nu știu ce să pună în loc.

Însă eu privesc spre aceste greșeli cu compasiune pentru că, la modul real, nu cred că există vreun părinte care vrea să țipe la copilului lui sau care îl trimite să stea singur în cameră. Unii părinți aleg aceste metode din disperare, pentru că sunt poate ultimele care, cred ei, le-au mai rămas.

Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că suntem prima generație de părinți conștienți care se uită la greșelile lor și care fac tot posibilul să-și privească copiii cu respect, empatie, înțelegere, onestitate. Suntem prima generație de părinți care nu ne mai creștem copiii ca să aibă cine să ne aducă un pahar cu apă la bătrânețe, ci îi creștem pentru ei, ca să devină adulți stăpâni pe sine, împăcați cu propriile alegeri, reglați emoțional.

E o muncă continuă, dar, zic eu, merită.

Sursă foto: PR

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter