Sunt ca două picături de apă! Cum arată sora lui Theo Rose: „Sora mea și-a ratat copilăria”

De Unica.ro, pe
Theo Rose a devenit faimoasă după ce a participat la „Bravo, ai stil!” și după ce a făcut colaborări muzicale cu mai mulți maneliști.

Puțini sunt cei care știu însă că ea are și o soră absolut superbă, pe nume Raluca Diaconu. Pe numele real Teodora Maria Diaconu, ea este mai mare decât Theo Rose. Este artistă de muzică populară, de altfel fiind și cea care a inspirat-o pe Theo Rose să se apuce de muzică.

Vedeta insistă că sora nu i-a fost doar un exemplu în carieră, ci și mamă, tată și sprijin financiar până când a devenit adult. A spus că fără sora ei nu ar fi fost cine este astăzi și că Raluca și-a sacrificat copilăria de dragul ei.

„Ea a trebuit să mă care după ea, de cele mai multe ori împotriva voinței ei, că n-avea încotro”, își amintește Theo Rose, citată de redactia.ro. „Fratele meu a mai scăpat, deși și el s-a ocupat de educția mea. Sora mea și-a investit copilăria în educația mea. Sora mea și-a ratat copilăria pentru mine. Eu cred că cu scopul ăsta s-a născut. S-a născut ca să îmi serveasă mie drept exemplu. Dacă nu ar fi fost ea, aș fi fost ceva mai nasol eu azi”.

Sunt ca două picături de apă! Cum arată sora lui Theo Rose: „Sora mea și-a ratat copilăria”

Citește și: Iulia Albu, despre Oana Roman: „Nu te mai poza așa”

Citește și: Andrei Ștefănescu, noi detalii despre divorț: „Nu ne-a luat prin surprindere”

Citește și: Cristina Șișcanu a spus care este secretul căsniciei sale cu Mădălin Ionescu

Citește și: Cum arată acum actrițele din serialul „Totul despre sex”

Chiar și atunci când părinții nu credeau în potențialul ei, sora lui Theo Rose a încurajat-o. În podcastul lui Cătălin Măruță, vedeta a dezvăluit mai multe: „Ea m-a susținut tot timpul. Pe ea tata nu a susținut-o. Era un copil exemplu și trăia foarte corect. Eu, în schimb, am fost o rebelă. La mine deja erau mai relaxați părinții după doi copii. Pe soră mea au făcut-o la 20 de ani. Sora mea a tras greu cu mine. Până am terminat liceul sora mea m-a ținut la ea, în București, mi-a dat bani de buzunar, de mâncare. Îi datorez multe. Ea a fost modelul meu. Am imitat-o o bună perioadă de timp”.

Când Theo Rose a început să cânte manele, ea nu a fost criticată nici de sora ei, nici de părinți. Despre copilărie, ea își amintește că a fost mai degrabă crescută de bunici, care locuiau aproape de casa ei. „Am copilărit la 100 de metri de bunici”, a zis ea. „Bunicii din partea tatălui m-au crescut efectiv. A fost o perioadă foarte frumoasă. M-a crescut, era acolo lângă casă. Pe vremea aia nici nu știam dacă mama știe să gătească”.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!