Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Teo Costache a cucerit inimile tuturor femeilor, de la telespectatoare până la concurentele Insula Iubirii. Tânărul s-a dovedit a fi o prezență care nu poate fi trecută cu vederea, iar recent el a arătat cât de gentleman este. Ce gest a făcut Teo Costache pentru o vedetă din România.
Ispita Teo de la Insula Iubirii a surprins-o pe jurnalisra Mara Bănică, prezentatoarea Spynews Tv. Tânărul a fost invitat să vorbească despre rolul său de ispită, însă ca un adevărat gentleman, el nu a venit cu mâna goală.
Teo a venit cu un buchet de flori pentru Mara Bănică, iar vedeta l-a postat ulterior pe Instagram, unde i-a mulțumit tânărului pentru gestul său. Tot înainte de emisiune, Teo și Mara Bănică au făcut o fotografie împreună. Cei doi au stat de vorbă despre experiența de la Insula Iubirii, iar Teo a declarat că el nu s-a considerat niciodată o ispită.
Mai mult, tânărul a mărturisit că în cele două sezoane petrecute la Insula Iubirii, nu a făcut decât să își asculte inima și să facă doar lucrurile pe care le-a simțit, chiar dacă unele scene au fost mai controversate, așa cum au fost momentele intime trăite cu Ella Vișan.
„M-am dus pur și simplu pentru toate trăirile și emoțiile de acolo. Nu se compară cu nimic. Mi-aș fi dorit ca anul trecut să nu se termine Insula Iubirii pentru mine. Ce simți acolo e total diferit de ceea ce vezi la televizor. Vibe-ul insulei, faptul că nu ai niciun stres, nu ești conectat cu familia, nu iei legătura cu familia. Apusuri, răsărituri, petreceri, date-uri. Anul ăsta am bifat zece din zece date-uri”, declara Teo la Spynews TV.
Cu ce se ocupă ispita supremă de la Insula Iubirii
Teo Costache nu este doar „o bombonică”. Tânărul este un antreprenor de succes și administrează o afacere de sute de mii de euro. El a preluat conducerea afacerii tatălui său. Compania pe care o conduce oferă servicii de închiriere toalete ecologice, vidanjare, igienizare și evacuare a apelor reziduale.
Până acum, compania a avut nu mai puțin de 160 de contracte publice și firma a înregistrat venituri anuale de aproape 350.000 de euro.
Teo nu se sfiește să arate că are bani. Tânărul conduce un BMW X6 și poartă un Rolex Datejust de 20.000 de euro.
Cei care au spus că Teo ar fi venit la Insula Iubirii pentru bani, s-au înșelat, pentru că tânărul pare că duce o viață de lux și în afara contractelor cu Antena 1.