Actrița britanică Sophie Kasaei (34 ani) a anunțat că este însărcinată pentru prima dată după o luptă lungă cu infertilitatea. Vedeta a trecut prin fertilizare in vitro, iar acum își trăiește fericirea alături de partenerul său, Jordan Brook.
Sophie Kasaei, cunoscută pentru rolurile sale din serialele de succes „The Only Way Is Essex” și „Geordie Shore”, trăiește una dintre cele mai emoționante perioade din viața ei. La 34 de ani, actrița a anunțat că este însărcinată pentru prima oară, o veste care a adus bucurie nu doar familiei, ci și fanilor săi.
Drumul până aici nu a fost însă deloc ușor. Diagnosticată cu endometrioză cronică, Sophie a trebuit să treacă printr-un proces lung și dificil de fertilizare in vitro. Vedeta a mărturisit că a fost o perioadă provocatoare, care i-a pus la încercare atât corpul, cât și spiritul.
„A fost o călătorie grea, dar Jordan și cu mine nu ne-am pierdut niciodată speranța că vom deveni părinți”, a declarat ea, citată de DailyMail.
Vestea cea mare a fost împărtășită cu fanii săi printr-un videoclip emoționant postat pe rețelele de socializare. În imagini, Sophie și partenerul ei, Jordan Brook, desfac un dar lăsat sub bradul de Crăciun: o păturică de bebeluș, simbolul visului lor devenit realitate.
Cei doi au povestit că anul trecut au pus aceeași păturică sub brad, cu speranța că 2025 le va aduce un copil.
Primele săptămâni de sarcină nu au fost însă lipsite de provocări. Actrița a descris perioada inițială ca fiind epuizantă.
„Să spun că doar încercam să supraviețuiesc e puțin spus. Primele săptămâni au fost incredibil de grele și nu înțeleg de ce nimeni nu m-a avertizat despre asta. Au fost zile întregi în care abia mă ridicam de pe canapea și nu puteam ține ochii deschiși mai mult de o oră”, a mărturisit Sophie Kasaei.
În plus, actrița a povestit că, după ce a urmat o dietă strictă pentru a rămâne însărcinată, a ajuns să tolereze doar alimente „beige”.
„M-am simțit foarte prost. Aveam impresia că ar trebui să radiez de fericire, dar corpul meu era epuizat. Mulțumesc lui Dumnezeu că am ieșit din perioada aceea — acum mă simt mult mai bine”, a povestit Sophie Kasaei.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Sophie Kasaei
Sursă foto: Instagram
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.