Home > Vedete > Româneşti > Niculina Stoican, critici dure la adresa tinerelor care nu își doresc să devină mame: „Au motivații puerile!” De ce nu și-a dorit artista un al doilea copil
Niculina Stoican, critici dure la adresa tinerelor care nu își doresc să devină mame: „Au motivații puerile!” De ce nu și-a dorit artista un al doilea copil
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Niculina Stoican a vorbit deschis despre provocările maternității, mărturisind teama care a împiedicat-o să mai aibă un al doilea copil, dar și opinia sa fermă despre tinerii din ziua de azi care aleg să nu devină părinți. Totodată, îndrăgita artistă de muzică populară a rememorat momente delicate din copilărie, legate de refuzul inițial al tatălui biologic de a o recunoaște.
Teama din tinerețe: „Mă gândeam că dacă mai am încă un copil, lumea o să mă uite”
Mamă a unui băiat, Vlad, cântăreața a recunoscut că în perioada de plină afirmare profesională a fost stăpânită de temeri legate de cariera sa. Teama că publicul ar putea să o uite sau că nu va mai fi la fel de prezentă pe scenă a cântărit decisiv în alegerea de a nu își mări familia. Invitată în podcastul Nicoletei Luciu, vedeta a comentat și decizia tot mai frecventă a tinerelor din ziua de azi de a renunța la maternitate.
„Nu știu dacă am fost strictă ca mamă. Este o părticică din viața mea foarte vulnerabilă pentru mine. Mă gândeam că dacă mai am încă un copil, lumea o să mă uite, gândurile tinereții. Sunt o grămadă de tinere care spun că nu vor copii și au, din punctul meu de vedere, niște motivații puerile”, a declarat Niculina Stoican în podcastul Nicoletei Luciu.
În același context, interpreta a adăugat câteva gânduri despre modul în care se raporta la oamenii din jur și la valorile morale pe care le ghidează viața: „Eu văd multe exemple în jurul meu de oameni care ajung să facă lucruri pe care nu le merită. Poate că și noi cei care suntem buni, care suntem demni, care nu folosim oamenii, și noi avem rostul nostru într-un echilibru al acestei lumi”.
Recunoscută de tatăl biologic abia după cinci ani de judecată
Pe lângă temele legate de carieră și maternitate, Niculina Stoican a vorbit deschis și despre primii ani din viața sa. Mama artistei nu a fost căsătorită cu tatăl ei biologic, iar bărbatul a refuzat inițial să o recunoască ca fiică, fiind nevoie de intervenția instanței de judecată.
„Mama mea nu a fost căsătorită niciodată cu tatăl meu biologic. Tatăl meu biologic nu m-a recunoscut niciodată decât după ce mama a făcut demersurile și a mers la tribunal, iar după cinci ani de judecată m-a cunoscut. Dar eu nu am simțit lipsa lui niciodată. Mama s-a recăsătorit, eu am trăit alături de sora mea, o familie frumoasă, liniștită. O iubire cât cuprinde. Crescută cu bunicii, cu verișorii mei”, a mărturisit artista pentru Kfetele.ro.
Deși a crescut fără prezența tatălui biologic în primii cinci ani de viață, cântăreața subliniază că nu a resimțit nicio lipsă afectivă, bucurându-se de o copilărie armonioasă și plină de dragoste alături de mamă, tatăl vitreg, soră și bunici.