ION DICHISEANU: „Destinul a fost generos cu mine”

De Libertatea pentru femei pe

Cunoscutul actor s-a implicat în lupta antidrog. Totodată, Dichi (78 de ani), cum e alintat de apropiaţi, pregăteşte o surpriză pe marile ecrane. Va fi şi pe scena teatrului, alături de o prietenă dragă, şi se bucură în acelaşi timp de o viaţă personală frumoasă.
Sunteţi unul dintre susţinătorii campaniei „Dependenţa de Droguri este un flagel”. Ce v-a determinat să vă alăturaţi acestui demers?
M-a determinat faptul că sunt total împotriva drogurilor, nu suport să văd la ce risc se expun tinerii, mai ales că îşi distrug organismul. Această campanie este una de informare, dar include şi spectacole, piese de teatru, ce vor avea loc la Sala Palatului, în Bucureşti, şi pe Litoral.

Mulţi dintre cei care se implică în acţiuni de acest gen o fac în urma unor experienţe avute cu persoane apropiate. Se aplică şi în cazul dv.?
Nu, din fericire, în anturaj nu am avut persoane care să se confrunte cu astfel de situaţii, dar am întâlnit un tânăr care era dependent. De asemenea, cum sunt şi părinte, poate sunt mai grijuliu, deşi fiica mea, Ioana, este deja mare şi oricum nu s-a pus problema să fie atrasă de aşa ceva.

Sunteţi prieten bun cu fiica dv.?
Da, normal. Mi-aş fi dorit să am şi un băiat, dar uite că n-a fost să fie. Îl am, în schimb, pe ginerele meu, care mi-e ca şi un fiu. E un băiat bun, un grec la locul lui. Locuim în aceeaşi casă toţi trei şi ne înţelegem foarte bine.   

E perioada de vară, lumea pleacă în vacanţă…
Eu nu am, voi petrece vacanţa prin muncă. Joc într-un film a cărui premieră va fi, pe marele ecran, cred că la toamnă şi este posibil să mai am de înregistrat o secvenţă. Este regizat de un spaniol, iar eu îl interpretez pe avocatul Stelei Popescu. Ah, voi merge totuşi şi la mare, pentru că de când mi-am rupt trei coaste în filmul „Burebista”, în urmă cu peste 20 de ani, mă duc anual la Mangalia, unde fac tratament de întreţinere cu nămol, vreo 12 proceduri. Voi fi singur, în apartamentul în care îmi place să stau. Mă respect! Că tot mi se spune Dichi Prinţul. Dar nu mă deranjează, îmi place să mă respect. De când mă ştiu mi-a plăcut, chiar şi pe vremea lui Ceauşescu. 

În afara micului ecran, cum vă încărcaţi sufletul?
Cu o muzică bună, cu un anturaj de oameni plăcuţi, cu care am ce discuta. Ştii cum se spune: „Zi-mi cu cine umbli ca să-ţi spun cine eşti”. Nu-mi place orice persoană. Sunt drăguţ cu toată lumea, dar selectez. Ca şi cu o femeie, trebuie să nu fie toantă, ci să ai ce să vorbeşti, despre o carte, un film, o piesă de teatru… Uite, că veni vorba de discuţii, Cezara Dafinescu împlineşte 40 de ani de activitate şi m-a onorat să-mi propună să joc împreună cu ea în piesa „Filomena Marturano”, a lui Eduardo De Filippo. A vorbit şi cu Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional I. L. Caragiale, să monteze această piesă şi ar urma să jucăm în toamnă. Vă invit să veniţi să mă vedeţi, să mă criticaţi sau să mă lăudaţi.

Acceptaţi deci şi criticile?
Da, de ce nu?! De când am îmbrăţişat cariera de actor am auzit şi critici, dar am fost foarte atent dacă sunt intenţionate sau nu. Contează foarte mult treaba asta. Când eram tânăr, le puneam la suflet pe toate. Hipersensibilitatea asta, în ciuda aparenţelor, o am.

Ioana, fiica dv., vine să vă vadă piesele şi premierele de film?
Păi, cam vine. De când era mică, am încercat s-o feresc să devină actriţă, pentru că ştiam ce înseamnă viaţa unui actor, dar se pare că gena s-a transmis şi uite că a terminat regie-film. Am lucrat împreună în filmul „Destinul”, pe care l-a făcut la terminarea facultăţii.

Credeţi în destin?
Da, cred orbeşte! Poţi să te chinui să aduci luna, stelele de pe cer, dar dacă nu e dat să fie, nu e. Destinul a fost generos cu mine, am ştiut să dozez ce mi s-a oferit, nu m-am risipit în lucruri mărunte, mi-au plăcut rolurile de conţinut, care să mă consume. Am preferat filmele, pentru că acestea sunt văzute de mai multă lume, dar eu consider că profesional m-am realizat predominant în teatru. Am demonstrat începând cu „Antoniu şi Cleopatra”. Am jucat cu patru actriţe care au avut rolul Cleopatrei, dar Antoniu am fost numai eu. Mie nu-mi place să vorbesc despre mine, dar spun realitatea. Nici nu s-a mai pus în scenă de 40 de ani încoace. A fost un rol extraordinar de greu! Mă ţineam de pereţi când ieşeam din sală. Din Shakespeare am jucat cinci roluri… şi multe altele.

Din mediul artistic, care vă sunt cele mai apropiate persoane?
Prieten am rămas cu Sergiu Nicolaescu şi ţinem legătura. Când a fost în spital, m-am dus la el. Eu aşa înţeleg prietenia, şi la bine, şi la greu.

Cu fosta soţie, Simona, aţi rămas în relaţii amiabile?
Bineînţeles, în relaţii foarte bune. Vorbim la telefon, suntem oameni civilizaţi.

► NU POT TRĂI FĂRĂ…

… profesie
„Oxigenul meu a fost întotdeauna profesia şi aşa vreau să închid ochii.”
… prieteni
„Nu pot trăi fără adevăraţii prieteni, care nu au legătură cu profesia mea. Când vor citi se vor regăsi. Ei sunt cei care îmi dau suportul moral. Eu fără suport moral nu pot.”
… public
„Sunt un răsfăţat al publicului. Oamenii m-au ridicat, m-au făcut cunoscut. În America, şi pe orice meridian am fost, am întâlnit români care voiau doar să pună mâna pe mine. Mă simt foarte norocos.”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro