Ianis Hagi și soția lui, Elena, vor deveni în curând părinți pentru prima dată. Deși au confirmat sarcina la începutul anului, până acum, Elena Hagi a „ascuns” burtica de gravidă în ținute largi. Recent, fotbalistul și soția lui au fost protagoniștii unei ședințe foto de colecție.
Elena Hagi (26 de ani) a publicat primele imagini cu burtica de gravidă. Acestea au fost surprinse în cadrul unei ședințe foto de maternitate, alături de soțul ei, Ianis Hagi (26 de ani). Imaginile au topit inimile internauților, care au apreciat postarea în număr foarte mare. Peste 50.000 de utilizatori de Instagram au apreciat fotografiile publicate de cuplu.
În dreptul postării au comentat Kira Hagi, sora lui Ianis și cumnata Elenei, „Zeița de la Montreal”, Nadia Comăneci, și cântăreața Alina Sorescu.
Acestea sunt primele imagini în care Elena Hagi își lasă sarcina la vedere. Până acum, tânăra a optat pentru ținute lejere și largi, în care sarcina abia se observa. Potrivit Pro TV, Elena s-ar afla în ultimul trimestru de sarcină și ar urma să nască un băiețel.
Gheorghe Hagi, prima reacție după ce s-a aflat că va deveni bunic
Gheorghe Hagi este un bărbat împlinit, a atins performanța în fotbal, are o familie frumoasă, iar cei doi copii s-au așezat la casele lor. Fiul lui, Ianis, s-a căsătorit anul trecut, iar fiica lui, Kira, s-a căsătorit cu doar câteva zile în urmă. În plus, tot anul acesta, antrenorul de fotbal va deveni bunic pentru prima oară.
Discret ca întotdeauna, Gheorghe Hagi a făcut o declarație scurtă și concisă după ce presa a aflat că fiul lui va deveni tată.
„Ce a fost nevoie ați auzit. De acum încolo, vom vedea. Așteptăm momentul, când va fi, și atunci probabil o să vorbim mai concret și pot să zic mai multe. Deocamdată, ce a fost nevoie ați auzit cu toții. Îți dai seama că sunt fericit. Nu vreau să vorbesc prea multe”, a spus Gheorghe Hagi.