Home > Vedete > Româneşti > De ce renunțat, de fapt, Gabriela Cristea la televiziune. „Atunci mi-am spus că am pierdut lupta!” Episodul dureros prin care a trecut la începutul anului
De ce renunțat, de fapt, Gabriela Cristea la televiziune. „Atunci mi-am spus că am pierdut lupta!” Episodul dureros prin care a trecut la începutul anului
Gabriela Cristea a luat o hotărâre neașteptată la începutul anului 2025: s-a retras din televiziune și a renunțat la emisiunea „Mireasa”, difuzată pe Antena 1. După o absență de aproape nouă luni de pe micul ecran, vedeta a revenit în atenția publicului printr-o apariție la emisiunea „La Măruță”, unde a vorbit deschis despre motivele care au stat la baza deciziei sale.
Gabriela Cristea anunța la începutul anului că renunță la televiziune pentru a se dedica familiei.
„Dragilor, de peste un an mă gândesc la momentul acesta, pentru că deciziile importante trebuie cumpănite temeinic. Am hotărât, împreună cu familia mea, că este momentul să mă retrag din proiectul ‘Mireasa, capriciile iubirii’.
Am luat această decizie pentru că programul emisiunii nu-mi permitea să stau cu fetele mele atât cât merită, cât au nevoie și mai ales cât îmi doresc. La momentul acesta, cu un ochi râd și cu celălalt plâng, pentru că mi-a plăcut mult proiectul în care am fost angrenată și echipa alături de care am lucrat. Dar e mult mai important pentru mine acum să mă ocup de creșterea și educarea copiilor mei”, a declarat Gabriela Cristea, conform Spynews.
De curând, în cadrul unei discuții cu Cătălin Măruță, Gabriela Cristea a povestit că decizia de a renunța la televiziune a venit în urma unei revelații dureroase legate de relația cu fiicele sale, Victoria și Iris. Programul încărcat o ținea departe de familie, iar reacțiile copiilor la plecările ei zilnice au devenit tot mai greu de suportat.
„Evenimentele se întâmplau așa – în momentul în care eu plecam, ele începeau să plângă, să mă întrebe unde plec. Se așezau pe piciorul meu și eu plecam târâș cu ele spre garaj. Momentul decisiv a fost cel în care într-o seară mă pregăteam să plec și am zis ‘mama, plec’, iar ele s-au întors și au spus ‘bine, pa’. Atunci mi-am spus că am pierdut lupta și nu vreau să pierd cu totul, nu vreau să pierd războiul”, a mărturisit Gabriela, potrivit click.ro.
Vedeta a recunoscut că acel moment a fost un semnal clar că trebuie să-și regândească prioritățile. „Am plecat eu plângând la serviciu și am zis ‘gata, până aici a fost!’ și am luat decizia. Mi-am terminat contractul, pentru că nu am vrut să las contractul neterminat. Eu sunt un om parolist, dacă am promis ceva, eu fac”, a adăugat ea.
Revenirea în televiziunea, doar dacă se potrivește cu viața de familie
Gabriela Cristea nu exclude complet o revenire pe micul ecran, însă cu condiția ca proiectul să-i permită un program flexibil, adaptat stilului său de viață. „Nu m-aș mai întoarce la un program zi de zi”, a declarat ea, subliniind că familia rămâne pe primul loc.
Gabriela Cristea are o carieră în televiziune care se întinde pe mai bine de două decenii. A debutat în televiziune în anii ’90, devenind rapid un nume cunoscut datorită prezenței sale carismatice și stilului elegant. De-a lungul timpului, a prezentat emisiuni de succes precum „Nora pentru mama”, „Te vreau lângă mine”, „Mireasa” și diverse formate de divertisment și reality show-uri, majoritatea difuzate pe posturi precum Antena 1, Kanal D și Prima TV. Ca prezentatoare TV, s-a remarcat prin abilitatea de a gestiona emisiuni cu teme sensibile, având o relație apropiată cu publicul și o imagine de femeie puternică și echilibrată.
Foto – Facebook
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.