Iuliana Marciuc a reușit o transformare fizică spectaculoasă, adoptând un program alimentar echilibrat, personalizat. Prezentatoarea TVR, în vârstă de 57 de ani, a dat deja jos cinci kilograme și este mândră de realizarea sa.
Fără diete drastice sau înfometare, Iuliana Marciuc a slăbit 5 kilograme și se declară mai energică, mai suplă și mai încrezătoare ca niciodată.
Planul alimentar a fost adaptat stilului ei de viață și a pus accent pe echilibru, nu pe restricții. Cu două mese principale și o gustare zilnică, Iuliana a reușit să-și recapete starea de bine fără să simtă foame sau disconfort. Meniul include alimente variate, precum omletă cu legume la micul dejun, mix de semințe ca gustare și proteine slabe cu salată și orez la masa principală.
„Am vrut să fac o schimbare care să mă ajute pe termen lung, nu doar un efect de moment. Am apelat la domnul Radu Ababi pentru că îmi doream un program adaptat stilului meu de viaţă, fără presiunea unei diete stricte. Şi am reuşit! A fost o experienţă pozitivă, care m-a făcut să mă simt mai uşoară, mai odihnită şi mult mai bine în pielea mea. Mâncam gustos, mă simţeam bine, şi totul s-a întâmplat firesc”, a mărturisit Iuliana, potrivit click.ro.
Programul alimentar urmat de Iuliana Marciuc a fost conceput cu grijă pentru a-i oferi un aport optim de vitamine și nutrienți, fără să impună restricții severe sau senzația de înfometare. Accentul a fost pus pe echilibru nutrițional și bunăstare generală, nu pe pierderea rapidă în greutate. Cu două mese principale și o gustare zilnică, vedeta a reușit să slăbească 5 kilograme, simțindu-se mai energică, mai suplă și mai încrezătoare.
Transformarea sa este dovada clară că nu e nevoie de diete drastice pentru a obține rezultate vizibile și durabile. Printr-un meniu variat, adaptat stilului ei de viață, Iuliana a demonstrat că sănătatea poate fi prioritatea principală, iar frumusețea vine ca o consecință firească.
Dieta este alcătuită din două mese principale și o gustare
Iată cum arată planul alimentar care a ajutat-o pe Iuliana Marciuc să slăbească:
Mic dejun: o omletă din 3 ouă medii, alături de 175 g de castravete proaspăt, 80 g de ardei gras şi 30 g de pâine integrală. O masă care oferă saţietate, proteine de calitate şi fibre, perfectă pentru a începe ziua cu energie.
Gustare: un mix de seminţe şi nuci, în jur de 35 g – o sursă excelentă de grăsimi sănătoase, care susţine digestia şi menţine nivelul de energie între mese.
Masa principală: o sursă de proteină slabă, preparată fără prăjire (cum ar fi peşte, pui sau curcan la abur sau la cuptor), alături de o salată proaspătă variată şi o porţie de orez simplu, fiert, fără adaos de condimente sau grăsimi.