Cât a costat rochia de mireasă pe care Alina Eremia a purtat-o la nunta cu Edy Barbu. Ce piesă au ales pentru dansul mirilor și ce semnificație au florile din buchetul miresei

.

Alina Eremia și Edy Barbu s-au căsătorit sâmbătă, 16 august, la Palatul Snagov, în prezența tuturor celor dragi lor. Cântăreața a schimbat două rochii, ambele create de Cristina Săvulescu și a ales cale pentru buchetul miresei. Cât despre dansul mirilor, pentru acesta, cuplul a optat pentru o piesă de-a artistului Teddy Swims.

Cât a costat rochia de mireasă pe care Alina Eremia a purtat-o la nunta cu Edy Barbu

Alina Eremia (31 de ani) și Edy Barbu și-au oficializat relația sâmbătă, 16 august, într-un cadru de poveste. Evenimentul a avut loc în aer liber, la Palatul Snagov, iar nașii cuplului sunt Lucian Ștefan Gîtiță, fondatorul Global Records, și soția lui.

Pentru această zi specială, Alina Eremia a ales două rochii, ambele semnate de creatoarea de modă Cristina Săvulescu. Pentru cununia religioasă, artista a ales o rochie din dantelă intitulată „The Undone” (Cea nefinalizată), în valoare de 8.500 de lei. Ținuta a fost completată de un voal din dantelă și bijuterii cu diamante.

Buchetul miresei a fost discret și elegant, alcătuit din cale albe. Aceste flori sunt adesea asociate cu un început nou, puritate și sinceritate. Mai mult de atât, cala se consideră că aduce prosperitate familiei și bunăstare.

În a doua parte a zilei, Alina Eremia s-a schimbat într-o rochie mini strălucitoare, creată de același designer. „Rochia asta este o bijuterie”, a scris stilista Miruna Miu la Instagram Story, în dreptul unui videoclip din timpul dansului mirilor, în care a etichetat-o pe Cristina Săvulescu.

Citește și: Alina Eremia, prima reacție după ce s-a speculat că ar fi însărcinată: „Pot să înțeleg”

Ce piesă au ales Alina Eremia și Edy Barbu pentru dansul mirilor

Pentru dansul mirilor, Alina Eremia și Edy Barbu au ales piesa „Lose Control” a lui Teddy Swims. „Pierd controlul / Când nu ești lângă mine / Mă destram chiar în fața ta, nu vezi? / Pierd controlul / Când nu ești lângă mine, mm-hmm”, se traduce refrenul melodiei.

În restul serii, atmosfera a fost întreținută de Puya. Printre invitații evenimentului s-au mai numărat Amalia Năstase, Antonia, Sore și Minelli.

„Pentru că nu-mi încap în piele de fericire și mi-e greu să mă adun și nu aș putea să fiu succintă pentru că nu-mi ajung caracterele aici pe Instagram ca să descriu tot ce am simțit ieri și cât am plâns de fericire (vedeți minutul 3:00), las aici un video care înglobează toată emoția zilei de ieri și cum se simte să te căsătorești cu sufletul pereche.

A fost sublim. A fost ca în povești. Le mulțumim celor care au fost alături de noi și ne-au ajutat să scriem cea mai frumoasă poveste a noastră”, au transmit Alina Eremia și Edy Barbu în mediul online, după nuntă.

Foto: Instagram/@alinaeremia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton