Alina Pușcău, mesaj emoționant pentru femeile care trec prin calvarul ei. „Doctorul mi-a spus că femeile care află că au cancer vor să renunțe la viață!” Ce le transmite vedeta

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Modelul Alina Pușcău traversează una dintre cele mai dificile perioade din viața sa, luptând cu un diagnostic grav. Aflată în plin proces de tratament, vedeta a ales să își deschidă sufletul în fața comunității sale din mediul online, transmitând un mesaj emoționant de susținere și solidaritate pentru toate femeile care trec prin încercări similare.

Filmată în timp ce se îndrepta spre biserică, aceasta a vorbit despre lupta psihică și despre tentația multor paciente de a renunța la luptă în momentul aflării veștii.

„Multe femei care află că au această boală vor să renunțe!”

În cadrul videoclipului publicat pe rețelele de socializare, Alina Pușcău a mărturisit că discuțiile cu cadrul medical care o monitorizează au adus-o în fața unei realități triste. Vedeta s-a arătat profund afectată de faptul că numeroase femei aleg să abandoneze lupta înainte de a începe procedurile terapeutice.

„Vreau să vă spun ceva care pe mine m-a întristat. Multe femei care află că au această boală vor să renunțe. Doctorul meu mi-a spus că femeile care află că au cancer vor să renunțe la viață. Nu vor să facă chimio, nu vor să facă tratament.

Citeşte şi: Elena Udrea și Adrian Alexandrov, apariție de senzație în rolul de nași! Fosta politiciană și fiica ei au strălucit în rochii asortate

Citeşte şi: Alina Pușcău, despre efectele adverse ale tratamentului împotriva cancerului la sân: „A început să îmi cadă părul”

Citeşte şi: Cătălin Botezatu, copleșit de emoții după ce Alina Pușcău a fost diagnosticată cu cancer: „Discuțiile pe care le-am avut m-au emoționat până la lacrimi”. Ce regretă designerul

Vreau să spun că este foarte important ca noi, femeile, să ne unim. Noi creăm realitatea noastră și Dumnezeu este acolo unde este pace și prietenii care sunt în jurul nostru ne ajută să trecem peste. Dumnezeu alege oamenii pe care îi știe puternici, că pot să treacă prin această boală. Nu este ușor, este foarte greu” – a spus modelul.

 

Credința, singurul sprijin în momente de cumpănă

În ciuda durerilor și a stărilor dificile provocate de schema terapeutică, modelul își găsește alinarea și puterea în spiritualitate. Aceasta le îndeamnă pe toate persoanele aflate în suferință să nu își piardă speranța și să caute sprijin în credință, subliniind că conexiunea cu divinitatea o ajută să depășească pragurile critice.

„M-am apropiat mai mult decât vreodată de Dumnezeu. Vă mulțumesc pentru că ați fost și că sunteți alături de mine, energia mea este acolo, în România. Este greu, nu este ușor, dar iubirea pe care o am de la Dumnezeu și prin ceea ce trec nu simt durerea aia. Primesc mesaje de la femei care trec prin aceeași situație și le încurajez să aibă încredere în Dumnezeu. Mi-am dat seama că singura linie dreaptă este Dumnezeu. Vă spun din propria mea experiență că este important să vă întoarceți la credință”

Lupta modelului continuă sub atenta supraveghere medicală, însă mesajul său rămâne un semnal de alarmă și, în egală măsură, un îndemn la viață și unitate pentru toate pacientele oncologice.

Foto – Facebook / Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton