R Kelly, acuzat de pedofilie după ce a apărut o înregistare în care întreține relații sexuale cu o minoră

De Oana Savin pe
R Kelly este acuzat de pedofilie, după ce un avocat american a declarat că deține o nouă înregistrare video în care apare cântărețul, întreținând relații sexuale cu o minoră.

Avocatul Michael Avenatti a publicat pe contul său de Twitter un comunicat în care precizează că a trimis „această nouă probă, care stabilește vinovăția” artistului, procurorului din comitatul Cook, la Chicago, unde locuiește R Kelly.

Pe de altă parte, cântărețul neagă aceste acuzații.

Kelly neagă că s-ar fi dedat la comportamente ilegale, indiferent de natura acestora”, a afirmat avocatul artistului într-un comunicat.

De câteva decenii, Kelly se confruntă cu acuzații de agresiuni sexuale și pedofilie. Mai mult, în anul 2002 a fost pus sub acuzare pentru că a filmat întâlnirile sale sexuale cu o minoră de 14 ani, însă a fost achitat în 2008.

Potrivit avocatului Michael Avenatti, această nouă înregistrare, de 45 de minute, nu a mai fost publicată anterior şi afişează o relaţie sexuală între Robert Kelly, numele real al cântăreţului, şi o fată „minoră”.

Această înregistrare a fost văzută de reporteri ai CNN, care confirmă că bărbatul din imagini pare a fi R Kelly.

Avenatti susține că vrea să „îl aducă pe acest prădător în fața justiției”.

Potrivit CNN, în imagini apar doi bărbați.

Apare un bărbat dezbrăccat, care seamănă cu R Kelly și care întreține relații sexuale cu tânăra”, dar „nu este posibil ca vârsta să fie stabilită doar pe baza înregistrărilor”, a explicat postul de televiziune.

Kelly a fost căsătorit, pentru o scurtă perioadă de timp, în 1994, cu tânăra cântăreaţă Aaliyah, pe atunci în vârstă de 15 ani. Părinţii minorei au anulat ulterior căsătoria. Cântăreaţa a decedat într-un accident de avion în 2001.

Vedeta R&B a revenit în atenția publicului la începutul anului, după apariția unui documentar care îl acuză de mai multe agresiuni sexuale, în special a unor fete cu vârste sub 16 ani. La scurt timp de la apariția acuzațiilor, Lady Gaga și-a cerut scuze public că a lucrat cu R Kelly.

Mai mult, fiica rapperului și-a condamnat tatăl prin intermediul unei scrisori deschise, în care vorbește despre acțiunile „dureroase” ale „teribilului” său tată.

Sursă foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro