Prințul Harry a vorbit pentru prima dată despre nepoții lui, copiii Prințului William și ai soției acestuia, Kate Middleton. Ducele de Sussex spune că își face griji că unul dintre ei va deveni, la rândul lui, „rezervă”.
Într-un interviu acordat The Telegraph, Harry a afirmat că se gândește la Prințul George (9 ani), Prințesa Charlotte (7 ani) și Prințul Louis (4 ani) și că se teme că aceștioa vor deveni, la rândul lor, rezerve, așa cum și el consideră că a fost pentru fratele său mai mare.
Prințul Harry își face griji cu privire la următoarea „rezervă” a Familiei Regale
„După cum bine știu, în familia mea, dacă nu suntem noi”, spune Prințul Harry arătând spre el, „va fi altcineva”.
„Și deși William și cu mine am vorbit de câteva ori desprfe asta, iar el mi-a spus foarte clar că copiii lui nu sunt responsabilitatea mea, tot simt o responsabilitate știind că din acei trei copii, cel puțin unul va ajunge ca mine, rezervă. Iar asta doare, asta mă îngrijorează”, a precizat ducele de Sussex, citat de People.
Prințul Harry (38 ani) a pus titlul cărții sale ”Rezervă”, după zicala ”moștenitorul și rezerva”, făcând referire la două destine care i-au sepsarat pe Prințul Harry și pe fratele său mai mare încă de la naștere. Înainte ca William să aibă trei copii, era urmat în linia de succesiune a tronului de Harry.
Prințul William a fost numit oficial Prinț de Wales, titlul tradițional pentru moștenitorul tronului, la doar o zi după moartea reginei Elisabeta a II-a.
În cartea sa autobiografică, ducele de Sussex susține că tatăl său, regele Charles, s-a referit la el ca la o „rezervă” chiar în zioua nașterii sale.
„Minunat! Acum mi-ai oferit un moștenitor și o rezervă – treaba mea s-a încheiat”, a scris Harry că i-ar fi spus Charles mamei sale, Prințesa Diana.
Prințul Harry a dezvăluit că inițial, cartea sa autobiografică a avut 800 de pagini, însă a decis să o înjumătățească deoarece conținea detalii pe care, dacă le-ar fi scos la iveală, familia lui nu l-ar fi iertat niciodată.
„Ar fi putut fi două cărți. Iar cel mai dificil a fost să scot din lucruri”, a spus Prințul.
„Există lucruri care s-au întâmplat, în special între mine și fratele meu, și altele între mine și tatăl meu, pe care nu vreau ca publicul să le știe. Deoarece nu cred că ei m-ar putea ierta vreodată. Poți spune că din cauza lucrurilor pe care le-am scris, oricum nu mă vor ierta. Dar după cum văd eu lucrurile, sunt dispus să vă iert pentru tot ce ați făcut și mi-aș dori să stați cu mine, așa cum se cuvine, și în loc să spuneți că delirez și sunt paranoic, să stați de vorbă cu mine, să avem o conversație adevărată despre asta deoarece mi-ar plăcea să vă asumați responsabilitatea”, a spus ducele de Sussex.
„Și o scuză pentru soția mea”, a completat el despre Meghan Markle.
Casa Regală plănuiește să îl readucă pe Prințul Harry în sânul familiei
După ce Prințul Harry a afirmat în mod repetat că și-ar dori să se împace cu familia sa, se pare că membrii Casei Regale plănuiesc o readucere a acestuia în sânul familiei.
Potrivit The Times, această împăcare ar trebui să aibă loc înainte de încoronarea regelui Charles, pe 6 mai.
„Va fi nevoie de flexibilitate de ambele părți, dar se poate face, este reparabil”, a spus o sursă regală.
„Este nevoie ca Harry să vină aici, să fie în aceeași cameră cu Regele și Prințul de Wales, alți câțiva membri ai familiei, unii dintre oamenii în care el are încredere, să nu creadă că este o ambuscadă. Cineva ca Elf (Ed Lane Fox, fostul secretar privat al lui Harry) și Christopher (fostul secretar privat al reginei, care l-a sfătuit pe ducele de Sussex)”, a precizat sursa, citată de The Mirror.
„Ambele părți trebuie să recunoască că au greșit și trebuie să îi spună lui Harry ”înțelegem durerea prin care ai trecut”. Regele poate face asta”, a mai spus sursa regală.
În timp ce cartea Prințului Harry face ravagii, Prințul William își continuă treburile ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Însă, se pare că Prințul de Wales este foarte supărat din cauza „lipsei de loialitate” a fratelui său.
„El este loial tronului și înțelege ce trebuie făcut pentru această țară”, a explicat sursa care de asemenea îl cunoaște bine și pe William.
„Nu toată lumea s-a comportat corect, dar Harry trebuie să fie capabil să se așeze și să spună: „nici noi nu ne-am comportat bine”. Este nevoie de multă lfexibilitate academică, la care Harry nu se prea pricepe”, a subliniat sursa citată.
Însă, potrivit aceleiași surse, această împăcare ar trebui să aibă loc înainte de încoronarea regelui Charles.
Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Prințul Harry.