În lumea vedetelor, căsnicia lui Kim Kardashian şi Kris Humphries a fost una destul de lungă pentru că alte cupluri faimoase au divorţat mult mai rapid.
Kim Kardashian şi Kris Humphries, căsătoriţi 72 de zile
După unele voci, căsătoria a fost aranjată pentru ca cei doi să câştige cât mai mulţi bani. Pozele şi filmările de la nuntă au fost vândute cu aproape 18 milioane de dolari, o sumă incredibilă chiar şi pentru Hollywood.
Nu se ştie cât câştigă Kim şi familia ei din reality show-ul în care apar şi care desigur, avea nevoie de nunţi, divorţuri şi alte drame ca să-şi păstreze audienţa-
Bineînţeles că a existat şi un contract prenupţial, aşa că bogata familie Kardashian nu pierde nimic în urma divorţului.
Citeşte continuarea în pagina următoare!
Carmen Electra şi Dennis Rodman
Un cuplu asemănător, nu doar prin diferenţa de înălţime, ci şi prin vâlva pe care au făcut-o cu nunta şi divorţul. Carmen şi Denis au avut o nuntă rapidă şi fără bătaie de cap, în Las Vegas.
Se pare că nouă zile mai târziu, Dennis a încercat să anuleze căsătoria, însă cumva Carmen l-a făcut să se râzgândească. Până la urmă au reuşit să rămână împreună 5 luni, destul de mult pentru un cuplu căsătorit în grabă şi probabil la beţie.
În 1975, pe când era tânără şi foarte neliniştită, Cher, a fost căsătorită timp de 9 zile cu artistul Gregg Allman, la fel de neliniştit ca şi ea.
La numai trei zile după divorţul de Sonny Bono, Cher s-a urcat în avionul privat al lui Gregg şi au plecat către Las Vegas, unde şi-au unit destinele.
La scurt timp, cântăreţul şi-a dat arama pe faţă. Cher a cedat în favoarea drogurilor şi alcoolului, care îi plăceau mai mult lui Gregg.
Citeşte continuarea în pagina următoare!
Pamela Anderson, două căsnicii scurte
Pamela Anderson a avut o viaţă sentimentală plină de aventuri. După ce a fost căsătorită de două ori cu Tommy Lee, vedeta a mai primit un inel de la Kid Rock. Au rămas căsătoriţi mai puţin de patru luni.
În anul următor, 2007, a început o relaţie cu producătorul Rick Salomon (foto), cel care a filmat-o pe Paris Hilton când făceau sex. Pamela şi Rick au fost căsătoriţi timp de două luni.
Citeşte continuarea în pagina următoare!
Britney Spears, dragostea durează 55 de ore
Sau, cel puţin, atât durează căsnicia în viziunea lui Britney. Înainte de faimoasa relaţie cu Kevin Federline, cântăreaţa a fost căsătorită cu un prieten din copilărie, Jason Alexander.
Desigur, nunta a avut loc în Las Vegas, iar 55 de ore mai târziu, mirele a cerut anularea căsătoriei, pe motiv ca Britney nu este conştientă de propriile ei acţiuni.
Foto: Northfoto
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.