Ovidiu Ioanițoaia explică de ce a murit Mircea Lucescu: „Leucemia a provocat și a grăbit sfârșitul”

.

Directorul Gazetei Sporturilor, Ovidiu Ioanițoaia, a vorbit despre decesul lui Mircea Lucescu, dezvăluind că acesta s-a confruntat încă de la începutul anului cu probleme de sănătate grave. Mai mult, antrenorul nu a vrut să accepte diagnosticul pus de medici și a vrut să antreneze în continuare. 

Ovidiu Ioanițoaia, dezvăluiri despre sfârșitul lui Mircea Lucescu

Ovidiu Ioanițoaia a vorbit despre moartea prietenului său, Mircea Lucescu. El a vorbit despre faptul că „dacă lui Mircea Lucescu i s-ar fi interzis să meargă la meciul de la Istanbul, ar fi fost probabil și mai rău din punct de vedere sufletesc”.

Citește și: Mircea Lucescu, omagiat de Prima Sport și Prima TV: programe speciale și documentarul „Eroii de la Mexico ’70”

Mircea Lucescu și Ovidiu Ioanițoaia sunt prieteni de mai bine de 50 de ani. Jurnalistul a dezvăluit că știe de la fostul selecționer că fusese diagnosticat cu o leucemie la începutul anului 2026, despre care presa nu a scris.

„Acum două luni, două luni și jumătate, nu avea absolut nimic. A apărut leucemia care a complicat totul. De fapt, de la leucemie i s-a tras. Am tot încercat noi să camuflăm diagnosticul, am zis că e o chestiune personală, dar leucemia a provocat și a grăbit sfârșitul.

El a fost un luptător, pentru el nicio cauză nu a fost dinainte pierdută. Inițial nu a vrut să creadă. La un moment dat părea că știe, dar că maschează.

Citește și: Mircea Lucescu, vizionar până la capăt. Ce spunea despre moarte. „Fix ce i s-a întâmplat, cutremurător. E un citat al destinului!”

În orice caz, pentru el fotbalul a fost totul. Dacă i s-ar fi interzis să meargă la meciul de la Istanbul, ar fi fost probabil și mai rău din punct de vedere sufletesc. A fost destinul lui, a trăit în viteză toată viața și, din păcate, a și murit în viteză, foarte repede. Viața lui a fost fotbalul.

Eu am avut o discuție cu el cu o săptămână, două, înaintea meciului de la Istanbul și i-am spus, pentru că doctorii au evitat să-i declare adevărul și eu eram un fel de intermediar.

I-am zis «Mircea, vezi că e groasă, asta spun doctorii». Și a zis «n-am ce să fac, așa am început, dacă e cazul, așa termin». A fost un risc pe care și l-a asumat.

Inițial n-a crezut, după aia s-a lămurit că boala este fără recurs, dar n-a mai putut să iasă din joc. Și-a asumat un risc care până la urmă s-a dovedit fatal”, a spus Ovidiu Ioanițoaia, la Prima Sport 1, conform GSP.

Care a fost ultima discuție cu Mircea Lucescu

Ovidiu Ioanițoaia a vorbit și despre ultimele zile ale lui Mircea Lucescu și despre ultima discuție pe care a avut-o cu antrenorul. El a dezvăluit că l-a vizitat zilnic.

Citește și: Primele imagini de la priveghiul lui Mircea Lucescu. Trupul neînsuflețit al fostului antrenor a fost depus la Arena Națională

„Am fost aproape zilnic la el, uneori și de două ori pe zi. Am fost mai tot timpul. Imunitatea lui era foarte scăzută. A avut la un moment dat un furuncul care trebuia să treacă în 2-3-4 zile, a fost și deschis chirurgical, la el nu a trecut nici în două săptămâni, pentru că organismul nu mai răspundea.

La tratamentele hematologice la fel, doctorii au tot schimbat, au tot căutat, au tot îmbunătățit, au tot modificat, niciunul dintre răspunsuri nu a fost cel scontat, organismul pur și simplu s-a prăbușit.

Citește și: Mircea Lucescu a murit. Fostul selecționer al României avea 80 de ani

Joi seara am vorbit ultima oară la telefon cu el, era chiar în formă, avusese o zi, două, mai mohorâte. Joi seara, pe la 8 și jumătate, era chiar vesel, mi-a zis «Hai că mâine ies, mă duc acasă, fac și eu un duș și după ieșim la un cappuccino»”, a mai spus directorul Gazetei Sporturilor.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton