Home > Vedete > Mirabela Grădinaru, dezvăluiri cu lacrimi în ochi despre nașterea copiilor ei. Partenera lui Nicușor Dan și fiul lor, Antim, prezenți la un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Prematurității
Mirabela Grădinaru, dezvăluiri cu lacrimi în ochi despre nașterea copiilor ei. Partenera lui Nicușor Dan și fiul lor, Antim, prezenți la un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Prematurității
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Mirabela Grădinaru și fiul ei, Antim, au participat vineri, 15 noiembrie, la un eveniment organizat la Spitalul Universitar de Urgență din București, dedicat Zilei Mondiale a Prematurității. Acolo, prima doamnă a vorbit despre cei doi copii ai ei, care s-au născut prematur. Ca de obicei, micuțul Antim a furat toată atenția.
Mirabela Grădinaru, mesaj de Ziua Mondială a Prematurității
Mirabela Grădinaru a vobit despre nașterea celor doi copii ai săi, Aheea și Antim, care au venit pe lume prematur. Partanera lui Nicușor Dan a spus, în cadrul conferinței, că a apreciat ajutorul primit din partea medicilor, a asistenților, dar și a kinetoterapeuților.
În același timp, prima doamnă a subliniat că nimeni nu este pregătit pentru ce urmează, atunci când un copil se naște prematur.
„Nicio mamă care naşte prematur nu este pregătită. Acum, privind în urmă, după atâţia ani, eu sunt recunoscătoare pentru cele două naşteri premature. Sunt recunoscătoare pentru toţi oamenii pe care i-am întâlnit în această călătorie şi mi s-a demonstrat încă o dată că Dumnezeu lucrează prin oameni”, a declarat Mirabela Grădinaru.
Prima Doamnă, despre nașterea prematură a copiilor ei
Partenera lui Nicușor Dan a subliniat faptul că apreciază tot ajutorul primit după fiecare naștere, precizând că Dumnezeu a acționat prin cadrele medicale, care au făcut totul pentru copiii ei.
„Pentru noi, Dumnezeul a lucrat prin medici, care mi-au vegheat copiii zi şi noapte, prin doamnele asistente care au fost atente la fiecare detaliu, prin kinetoterapeuţi care au pus suflet pentru fiecare exerciţiu, fiecare mişcare pe care le-au făcut cu cei doi copii şi, nu în ultimul rând, vouă, mamelor de copii prematuri, pentru că, mie cel puţin, mi-aţi fost un mare sprijin”, a mai spus ea.
Antim, în centrul atenției, la Spitalul Universitar
La evenimentul de la Spitalul Universitar a fost prezent și Antim, fiul președintelui și al Mirabelei Grădinaru. Micuțul a fost îmbrăcat într-un costumaș elegant, dar și un chipiu de polițist care, din cauza dimensiunii sale, îi cădea ușor pe ochi.
Fiul președintelui a zâmbit larg spre camerele de filmat, urmărind cu curiozitate fiecare balon, halat alb și chiar i-a făcut cu mâna unei asistente care îi zâmbea.
Băiețelul s-a jucat cu aerul din baloane, în timp ce toți cei prezenți la eveniment l-au urmărit cu tandrețe, iar mama sa își spunea discursul cu lacrimi în ochi.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini de la evenimentul organizat la Spitalul Universitar unde au fost prezenți Mirabela Grădinaru și fiul ei, Antim