Melinda și Bill Gates au anunțat că divorțează. Ce mesaj au transmis

De Unica.ro, pe
Melinda și Bill Gates au transmis că divorțează după 27 de ani de căsnicie. Cei doi au ales să comunice această decizie printr-un mesaj comun, pe care l-au publicat pe rețelele de socializare. 

Melinda și Bill Gates au spus că au făcut tot posibilul să-și salveze căsnicia, dar au ajuns la concluzia că ar fi cel mai bine să divorțeze. Cei doi vor rămâne însă parteneri în cadrul fundației pe care au înființat-o împreună, Bill & Melinda Gates.

Melinda și Bill Gates au anunțat că divorțează

„După ce ne-am gândit multă vreme şi după ce am încercat totul pentru ca relaţia noastră să meargă mai departe, am decis să punem capăt mariajului. În ultimii 27 de ani, am crescut trei copii incredibili și am construit o fundație care lucrează peste tot în lume pentru a permite tuturor oamenilor să ducă vieți sănătoase și productive.

Continuăm să împărtășim aceeași credință în această misiune și ne vom continua munca împreună la fundație, dar nu credem că mai putem continua împreună ca un cuplu, în următoarea etapă a vieţii noastre. Solicităm respectarea intimităţii noastre şi a familiei noastre”, se arată într-o declaraţie comună, postată de cei doi pe conturile personale de pe rețelele de socializare.

Citește și: Timp de un an, o femeie a renunțat complet să mai bea apă pentru că balona. Cum a ajuns să arate acum

Jana Kramer și Mike Caussin divorțează. Artista susține că a fost înșelată

Rita Ora, aventură amoroasă cu un regizor hollywoodian însurat

Uimitor! Cu cine s-a căsătorit fosta soție a miliardarului Jeff Bezos

Melinda Gates: „Când m-am căsătorit cu Bill, am avut un partener de lectură pe viață”

Bill Gates, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, cu o avere estimată la valoarea de 130,5 miliarde de dolari, și Melinda s-au cunoscut în cadrul companiei Microsoft.

„În primul weekend romantic petrecut împreună, am adus un puzzle cu Turnul Eiffel, de 1.800 de piese, pe care Bill și cu mine l-am terminat în două zile”, declara Melinda, într-un interviu acordat în 2014 revistei Elle.

„Când m-am căsătorit cu Bill, am avut un partener de lectură pe viață” a mai spus ea în cartea sa autobiografică.

Bill Gates (65 de ani), și Melinda (56 de ani), s-au căsătorit în 1994, în ziua de Anul Nou. Cei doi și-au unit destinele într-o ceremonie privată pe insula Lanai din Hawaii. Au împreună trei copii: Jennifer (25 de ani), Rory (21 de ani) și Phoebe (18 ani).

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!