Giovanni Becali, impresionat de Elena Udrea: „Putea să dezmembreze toată țara românească”

.

Giovanni Becali spune că este un admirator al Elenei Udrea, care a făcut trei ani de închisoare fără să „toarne” pe nimeni. Impresarul spune că fostul ministru știe foarte multe lucruri, însă a ales să își ispășească pedeapsa fără a-i înfunda și pe ceilalți de la nivel înalt.

Elena Udrea, admirată de Giovanni Becali

În urmă cu aproape două luni, Elena Udrea a fost eliberată din Penitenciarul Târgșor, unde și-a ispășit pedeapsă primită în dosarul „Gala Bute”. Comportamentul său și stoicimul cu care și-a executat pedeapsa l-au impresionat pe Giovanni Becali.

„Nu m-am intersectat cu Elena Udrea, dar îi urez sănătate”, a spus Becali în emisiunea „DON Giovanni”, subliniind faptul că, deși nu s-au cunoscut niciodată, are un respect deosebit pentru ea.

„Elena Udrea ştie multe. Dacă nici Elena Udrea nu ştie, cine să mai ştie? Pentru mine, da, e şmecheră! Păi, ce-i mai şmecher decât să-i ai la mână pe toţi, să faci pârnaie trei ani jumate şi să nu torni pe nimeni? Am cel mai mare respect pentru ea”, a mai spus Giovanni Becali, citat de Fanatik.

Citește și: Ce a descoperit Elena Udrea despre fiica sa, Eva Maria: „Nu știm pe cine moștenește”. Cum arată o zi din viața fostului ministru

Citește și: Unde vrea Elena Udrea să lucreze, după eliberarea din închisoare. „O să îmi fac un program. Prioritățile mele sunt total schimbate!”

Becali a văzut-o pe Udrea la granița cu Bulgaria

Giovanni Becali a mărturisit că imaginile cu Elena Udrea la granița dintre Bulgaria și Grecia, dinainte de a fi reținută, i-au amintit de un moment prin care a trecut chiar el, alături de un prieten.

„Eu am cu ea amintirea de la Kulata. Mercedesul ei la televizor, oprit. În dreapta controlul vamal, o bancă, ea oprită. Ăştia veneau să facă control, să vadă ce fac cu ea, nu ştiu ce, iar ea vorbea pe telefon. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu mine şi cu un prieten de-al meu, cu un Citroen DS 21, de-alea cu care mergeau Jean Gabin, Alain Delon. Maşina parcată în acelaşi loc unde era parcat Mercedesul ei, noi doi pe bancă şi vameşii controlau maşina. Când am văzut-o pe Elena Udrea acolo, mi-am adus aminte de mine şi de prietenul meu”, a povestit impresarul.

Citește și: Cezar Ouatu a confirmat despărțirea de Raluca Jurcă: „Am ales să mergem pe drumuri separate”. Când au rupt logodna

Citește și: Câți bani au primit Catinca Roman și fiica sa la Asia Express. Calina a criticat dur producătorii emisiunii: „Este vorba despre sănătate aici”

Impresarul, despre comportamentul Elenei Udrea

De asemenea, Giovanni Becali susține că, dacă Elena Udrea ar fi spus tot ce știe, „ar fi aruncat țara în aer”. Acesta crede că fostul ministru cunoaște secrete care, odată dezvăluite, multe capete de la nivel înalt ar fi picat.

„Elena Udrea a jucat un rol, nu de mafiot, de supermafiot! De un om cu ‘huevos’. Putea să dezmembreze toată ţara românească, la ce ştia ea şi în câte a fost băgată! Toată ţara! Eram o altă ţară azi, pe cuvânt de onoare!”, a spus impresarul.

„Şi, culmea, n-a ciripit nici de barbatu-său, nici de amant, nici de prieten, nici de nimeni, având o fetiţă acasă. Uite-o pe Bica bine-mersi, cu restaurant la Bari, cu pedeapsa făcută, la revedere. Ea a venit şi a suportat şi a făcut şi îi sărut mâna pentru asta şi o voi respecta toată viaţa”, a completat Giovanni Becali.

Sursă foto: Facebook, Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton