Din ce cauză a murit artista Emilia Istvan. Care a fost ultimul mesaj lăsat de Mili de la Timișoara

.

Emilia Istvan a fost o îndrăgită artistă cunoscută de către publicul larg drept Mili de la Timișoara. Artista mea doar 34 de ani și era o cântăreață cunoscută în Timișoara, dar nu numai. Familia artistei a rămas profund îndurerată de pierderea acesteia, iar soțul ei  încearcă să facă față cumplitei vești. Cu doar puțin timp înainte de tragedie, cei doi își serbau prima aniversare.

De ce a murit Mili de la Timișoara

Emilia Istvan a murit ieri 14 august 2025 și astăzi, în zi de sărbătoare, are loc priveghiul. Artista era cunoscută după numele ei de scenă: Mili de la Timișoara. Soțul ei a fost cel care a făcut anunțul privind moartea artistei. 

Citește și: Campioana Hayley McNeff a murit la doar 37 de ani. Și-a dedicat toată viața sportului

„Cu inimile împietrite de durere, anunțăm trecerea la cele veșnice a soției mele, Mili de la Timișoara. Priveghiul va avea loc pe strada Iuliu Grozescu nr.16, Timișoara, începând de azi, 15.08, ora 16:00 până în 18.08. 2025, când va fi înmormântarea. Cei care doresc să își ia rămas bun sunt așteptați cu recunoștință. Dumnezeu să o odihnească în pace”, a fost mesajul bărbatului.

Sute de mesaje de condoleanțe au început să curgă pe Facebook, inclusiv artiști care i-au adus un ultim omagiu artistei. 

Citește și: A murit Alexandru Mezei, directorul general al Autorității Navale Române, la 67 de ani: „Îi vom păstra mereu vie amintirea și vom continua să ne inspirăm din exemplul său”

Mili de la Timișoara se lupta cu o boală nemiloasă. Vestea morții sale a îndurerat o întreagă comunitate de fani.

Abia împlinise un an de la căsătorie

Mili de la Timișoara a scris pe 10 iulie pe Facebook un mesaj către soțul ei, făcându-i o declarație de dragoste cu ocazia primei lor aniversări.

„La mulți ani de prima noastră aniversare. Dumnezeu să te binecuvânteze din belșug, dragul meu soț și fața Lui să strălucească asupra noastră! Te iubesc”, au fost cuvintele pe care Emilia Istvan le-a scris pe Facebook în luna iulie.

Citește și: Actrița Sofia Seirli a murit la 77 de ani. S-a înecat în Marea Egee, în timpul unei vacanțe: „Ce păcat, atât de sfâșietor!”

Soțul ei, Iorga Corneliu, a făcut anunțul trist, scriind „Iubirea vieții mele, Emilia, vocea mea de înger, a plecat spre ceruri să cânte printre stele. Dumnezeu să o odihnească în pace”, a scris acesta pe Facebook.

Fanii au început să scrie zeci de mesaje de condoleanțe pentru soțul și familia cântăreței. 

„Nu o să se mai nască așa voce, o mare valoare, păcat. Dumnezeu să te ierte”, a scris un fan.

Citește și: Tragedie în familia unui cântăreț celebru: Mama lui a fost ucisă în propria casă

Priveghiul artistei are loc de astăzi, 15 august până pe data de 18 august, când Emilia va fi condusă pe ultimul drum de către familie, apropiați și fanii care au iubit-o.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton