Home > Vedete > Cum a reușit Dan Negru să aibă aceleași kilograme de-a lungul anilor: „Mă feresc de mâncarea modernă, cool. Sunt pline piețele de chimicale”
Cum a reușit Dan Negru să aibă aceleași kilograme de-a lungul anilor: „Mă feresc de mâncarea modernă, cool. Sunt pline piețele de chimicale”
Dan Negru a reușit să se mențină la același număr de kilograme de-a lungul anilor. Prezentatorul Tv are 54 de ani și este într-o formă bună, iar asta se datorează și alimentației. El spune că nu consumă mâncare pe care bunica lui n-ar recunoaște-o. Iată ce a spus vedeta.
Dan Negru și-a păstrat greutatea pe care o avea când a intrat în lumea televiziunii. Prezentatorul Tv și-a dezvăluit secretele, printre care se numără fructele și legumele, dar și ceaiul negru.
În plus, el are și pasiunea grădinăritului. Vara, el se ocupă de terenul moștenit pe care cultivă grâu, dar și de grădina casei părintești din Timișoara. A învățat să aibă grijă de roșii și este mândru de recoltele lui.
„Mă pricep la roşii, sunt hobby-ul meu. Arta e să te pricepi să le uzi, dimineața sau seara, cu apă călduță, direct la rădăcină, ocolind frunzișul.
Nu le vând, dar când mă las de televiziune, mă apuc de roșii. 2647 de soiuri de legume a pierdut România in ultimii 20 de ani. „Inimă de bou”, soiul românesc, a fost înregistrat de francezi și pierdut definitiv de România”, a spus prezentatorul Tv pentru click.ro.
El a atras atenția despre faptul că sunt pline piețele de chimicale și a sfătuit oamenii să aibă grijă când aleg roșiile.
„Sunt pline piețele de chimicale. Am două ponturi: fugiți de roşiile alungite excesiv, țuguiul arată că e o creștere forțată, biostimulată. Fugiți de cei care vând cantități mari, sunt comercianți! Luați roşii de la ăia care au câteva pe tarabă, ăia sunt producătorii adevărați. Și, când le luați, nu uitați că România a pierdut 2.647 de soiuri de legume, în ultimii 20 de ani!”.
Cum slăbește Dan Negru
Prezentatorul tv a vorbit despre tabieturile sale și felul în care slăbea brusc atunci când filma Revelioanele. El a recunoscut că nu are probleme cu greutatea, dar după trei zile de filmat Revelioane, ajungea să slăbească.
„Am avut tabieturile mele, pe care le-am păstrat în cei 20 de ani la Revelioane. De exemplu, nu am probleme cu greutatea, dar, după cele trei zile în care filmam Revelionul, slăbeam între trei şi cinci kilograme pentru că nu mâncam aproape nimic. Beam numai ceai negru în zilele de filmări pentru Revelioane”, a mai spus el.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.