Cristi din Banat a ajuns pe străzi. Artistul doarme într-un parc, alături de mama lui: ”Am fost aruncați în stradă de proprietari”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cristi din Banat și mama sa au ajuns pe stradă după un conflict cu proprietarul apartamentului în care locuiau. Fără locuință și cu bagajele furate, artistul a cerut ajutorul poliției și speră să își găsească cât mai repede posibil o nouă casă.

Cristi din Banat a ajuns pe străzi

Cristi din Banat și mama lui, care locuiesc în străinătate, au fost obligați să își părăsească locuința din cauza unui conflict cu proprietarul. Potrivit artistului, acesta le promisese că pot rămâne încă o lună, însă situația s-a schimbat brusc, iar cei doi au fost forțați să plece înainte de termen.

„Noaptea asta o vom petrece în parc, până mâine, când vom primi cheile de la noua casă. După ce am fost aruncați în stradă de proprietari, pentru că nu am putut plăti chiria, încercăm să mergem mai departe”, a declarat Cristi din Banat.

În timp ce așteptau să se mute într-un nou loc, aceștia au fost nevoiți să doarmă pe o bancă într-un parc. Însă ghinioanele nu s-au oprit aici. Cristi din Banat a povestit că un bagaj cu lucruri personale le-a fost furat.

„Tocmai am venit de la postul de poliție. Am depus o plângere, pentru că ne-au furat un bagaj din parc, de pe bancă, în timp ce stăteam aseară acolo. Nu știu dacă poliția va face ceva în acest caz și dacă vor reuși să găsească hoțul”, a dezvăluit acesta.

Citește și: Bella Santiago, emoții puternice pentru fiica ei, Kescielle, care a terminat clasa a VIII-a: „Astăzi te privesc la banchet, atât de frumoasă, de puternică și de luminoasă”

Citește și: Cum arată fratele lui Valentin Sanfira. Imagine rară cu Alin Sanfira

Artistul intenționează să doarmă pe plajă

Deși găsiseră inițial o nouă locuință, situația s-a complicat, iar acum Cristi și familia lui se pregătesc să-și petreacă nopțile pe plajă.

„Până ne stabilim și încă nu avem un loc unde să stăm, ne-am gândit să ne mutăm la mare cu bagajele, să stăm acolo. Măcar acolo putem dormi și ne putem liniști, până găsim o locuință”, a explicat el.

Citește și: Gabriela Prisăcariu, apariție de senzație pe litoralul românesc. „Video pentru tati!” Cum s-a filmat soția lui Dani Oțil

Citește și: Ioana Filimon și iubitul ei s-au despărțit după cinci ani de relație. „Au fost niște dicuții între noi!”

În lupta cu lipsa de resurse, Cristi din Banat a improvizat pentru a-și proteja puținele bunuri. După ce pungile mari de rafie în care își transporta hainele s-au rupt, a găsit o soluție ingenioasă: „Am găsit niște valize la gunoi, le-am curățat puțin și am pus toate hainele în ele”.

Între timp, Cristi din Banat a apelat din nou la ajutorul fanilor săi din mediul online, în speranța că va găsi o cameră în care să doarmă câteva zile.

„Dragii mei! Apel către voi, toți urmăritorii mei super faini! Am o rugăminte așa, din suflet: dacă sunteți prin Spania și aveți o cameră liberă (chiar și pentru câteva zile), vă rog, dați-mi de veste! Trebuie să îmi găsesc o cazare până iau o chirie stabilă. Cineva mi-a promis o casă, dar încă nu sunt sigur. Așa că, până atunci, vă plătesc, orice și oricât trebuie! Vă mulțumesc din inimă!”, a mai scris el pe rețelele sociale.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Cristi din Banat

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton