Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Pe Ion Cristoiu îl știe o țară întreagă, însă puțini sunt cei care o cunosc pe Doina Diaconu, soția gazetarului. O prezență discretă și care nu atrage atenția, Doina Diaconu face și ea parte din lumea presei. Cei doi s-au cunoscut pe vremea când femeia îi era subalternă lui Ion Cristoiu. Iată cine este Doina Diaconu și ce poveste de dragoste au cei doi.
După ce a divorțat de prima soție, Ion Cristoiu s-a recăsătorit, însă a ales să își țină viața personală departe de ochii publicului. Jurnalistul nu are prea multe apariții alături de soția lui, însă au fost surprinși, la un moment dat, la botezul fiicei Alessandrei Stoicescu. Cei doi s-au cunoscut pe vremea când lucrau împreună la „Evenimentul Zilei”, iar Cristoiu îi era șef.
La ceva ani, gazetarul a întâlnit-o pe Doina, actuala lui parteneră de viață. Cei doi s-au întâlnit la „Evenimentul Zilei”, iar relația lor a fost una discretă și ținută în privat pe cât posibil.
Mai mult, Doina era subalterna lui Cristoiu. Cei doi s-au căsătorit, iar Doina a lucrat pentru mulți ani ca ofițer de presă al Senatului.
„Da, m-am recăsătorit cu Doina Diaconu, fosta mea subalternă de la ,,Evenimentul Zilei’, acum e ofițer de presă. Ne înțelegem bine, dar nu prea avem timp să petrecem împreună, să ieșim la un spectacol de teatru; meseria ne mănâncă tot timpul”, a povestit jurnalistul.
Cum arată Doina Diaconu, soția lui Ion Cristoiu
Ion Cristoiu și Doina Diaconu s-au afișat împreună în public foarte rar. Una dintre aceste apariții s-a întâmplat în 201, la botezul fiicei Alessandra Stoicescu. Doina este o adevărată doamnă, elegantă și discretă.
Ioana, fiica lui Ion Cristoiu din prima căsătorie este căsătorită cu un belgian și au împreună o fetiță.
„Așa, atenție, va fac o dezvăluire: când mă duc cu Doina în străinătate, vine și ea cu fata (n.red, fosta soție). Vine și cu nepoata. Eu nu am treabă cu nepoata, pentru că eu nu înțeleg copiii. Copiii, pisoii, nu știu… Nu știu câți ani are, cinci-șase ani… Nu-mi puneți întrebări incomode, știu că o să par…Când o avea 15 ani și o vorbi românește și o vrea să scrie proză, mă interesez. Până atunci e…”, a spus Ion Cristoiu, citat de ciao.ro.
Ion Cristoiu, despre relații
Ion Cristoiu a vorbit în trecut despre relațiile pe care le-a avut de-a lungul timpului. Gazetarul a recunoscut că are tendința de a uita foarte ușor, lucru pe care i-l reproșează și actuala soție.
Vă fac o mărturisire. Când eram tânăr, în relațiile cu femeile, și au fost destul de complicate, pe mine m-a preocupat să știu dacă e cu altul sau nu. În momentul în care am aflat, am evacuat persoana aia din gândurile mele. Nu mai exista. În general, în relația bărbat-femeie, mai ales la femei, în momentul în care ea începe să se desprindă de tine, e o lecție frumoasă și se duce spre altul, nici ea nu știe. E un moment de mare ambiguitate în care ea nu s-a decis.
Și acela este momentul cel mai primejdios. Este momentul în care ea se ascunde, momentul în care ea își schimbă viața. Dar eu pentru că sunt om foarte lucid, am trăit într-o permanentă luciditate, eu sunt la pândă. Până aflu. Soția mereu îmi reproșează că uit ușor. În momentul în care s-a terminat o poveste la mine, nu mai există”, a povestit Ion Cristoiu.