Ce regret are Carmen Tănase după decesul soțului ei

De Unica.ro, pe

Soțul actriței Carmen Tănase (60 de ani), criticul de film Victor Parhon, s-a stins din viață în anul 2000, la vârsta de 57 de ani, răpus de cancer. Din mariajul lor a rezultat un fiu, Tudor Parhon, în vârstă de 32 de ani. Tudor este stabilit de mai mulți ani în Olanda, unde profesează ca regizor.

„Făceam parte cam din aceeași meserie și discutam foarte mult, ne completam în păreri. El era o fire cumpătată, eu – vulcanică. El a fost pentru mine și soț, și tată, și prieten. Era mai mare decât mine cu 17 ani. (…) L-am făcut pe Tudor pentru că și el își dorea un copil, iar eu aveam 27 de ani.

La început nu am vrut să mă căsătoresc, să ne lege un act, numai că au intervenit niște chestii tehnice. Dacă nu aveam buletin, nu puteam să mă mut în București. În drum spre ofițerul stării civile i-am spus că s-ar putea să spun nu. L-am ținut în șah până acolo”, povestea Carmen Tănase în trecut, potrivit Click!.

Ce regret are Carmen Tănase după decesul soțului ei

Ce regret are Carmen Tănase după decesul soțului ei

„El era credincios și a vrut să ne cununăm religios. Nu am făcut-o atunci când ne-am căsătorit, am vrut să o facem la finalul vieții lui, dar nu am mai avut timp. Regret enorm. De-aia fiecare lucru trebuie făcut la timpul lui, ca să nu regreți după aia. Din păcate, am știut de la început, dar am crezut că există minuni.

Exagera mult cu țigările și am început să găsesc pe sub pat hârtiuțe cu sânge. El, într-un fel, a știut de la început. S-a dus la doctor și, după rezultat, a trecut pe lângă mine, a intrat în cameră și nu a mai ieșit câteva ore. A venit apoi la mine și mi-a spus: «Uite, eu am cancer». A căzut casa pe mine!”, a mai povestit Carmen Tănase atunci.

Citește și:

Fiul Mădălinei Manole, Petru Jr., a împlinit 12 ani. De ce nu ține legătura cu unchiul său, fratele regretatei artiste

Regina Elisabeta a II-a, flatată sau deranjată că Prințul Harry și Meghan Markle și-au numit fiica după ea?

Iulia și Mihai Albu, dezvăluiri surprinzătoare despre relația cu foștii nași, Cristi și Mihaela Borcea

Kanye West formează un cuplu cu modelul Irina Shayk după divorțul de Kim Kardashian

După decesul soțului ei, actrița s-a focusat pe creșterea fiului lor și pe carieră. Într-un alt interviu, Carmen a dezvăluit cum și-a descoperit pasiunea pentru actorie. „A fost pur și simplu o întâmplare. Eu nu voiam să mă fac actriță, eu voiam să mă fac inginer zootehnist sau medic veterinar”, a mărturisit.

Tatăl ei a fost cel care a îndrumat-o spre Liceul Pedagogic și, apoi, spre facultatea de Actorie. A studiat la clasa Olgăi Tudorache. De atunci au urmat numeroase proiecte, piese de teatru și seriale TV.

Foto: Libertatea.ro; Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!