Ce face și cum arată astăzi Ana Maria Georgescu: „La o anumită scară, am fost și eu, la rândul meu, Eliza Doolittle”

De Mădălina Manole pe
Ana Maria Georgescu s-a remarcat în industria muzicală românească în urmă cu aproximativ 20 de ani și, cu siguranță, încă ne mai amintim versurile melodiei care a făcut-o celebră „Ochii tăi”. Ei bine, artista s-a retras o bună perioadă de timp din lumina reflectoarelor, însă de curând a revenit cu forțe proaspete.

Ana Maria Georgescu, astăzi în vârstă de 32 de ani, a lucrat o perioadă ca reporter la o televiziune locală din Oradea și bine ne amintim că a fost implicată într-un scandal ca urmare a relației pe care a avut-o cu Florin Chilian. Diferența de vârstă de 18 ani dintre cei doi și-a spus cuvântul, iar aceștia s-au despărțit, Ana Maria acuzându-l în fața instanței de violență fizică. Cea care la numai 14 ani obţinea trofeul la Festivalul Mamaia 2001 cu balada „Ochii tăi”, s-a căsătorit anul trecut cu alesul inimii sale, marele eviniment având loc în Franța, departe de ochii curioșilor.

Ana Maria Georgescu

Ana Maria Georgescu se dedică în prezent actoriei și poate fi văzută în musicalul „My Fair Lady”, fiind una dintre actrițele care dau viață personajului Eliza Doolittle. Artista recunoaște că relația pe care o are cu acest rol durează încă din copilărie și impune ca fiecare interpretare să fie însoțită de o introspecție delicată și că îi este ușor să se regăsească în el: „M-am născut într-un orășel mic, Șimleu Silvaniei și, deși am fost crescută într-o familie de condiție bună, momentul venirii mele la București și, în mod inerent, al transformării mele, a fost marcat de faptul că veneam din provincie și nu doar atât, ci că veneam dintr-un oraș de care nimeni nu auzise. Eram o provincială, o țărăncuță, așa mă vedeau. Nu am avut norocul unui mentor cum e Higgins, cred că viața și părinții m-au transformat în femeia de azi, însă sunt sigură că, la o anumită scară, am fost și eu la rândul meu Eliza Doolittle”, – recunoaște sincer Ana Maria Georgescu.

Ana Maria Georgescu

Față de sensibilitatea Elizei Doolittle, Ana Maria are o admirație pe care nu se ferește să și-o declare: „Îmi place puterea pe care și-o descoperă iubind. Are o puritate pe care și-o păstrează și după ce devine doamnă și înțelege cum funcționează lucrurile în lumea celor mari. Singurul lucru care o face vulnerabilă este faptul că se îndrăgostește de Higgins și e destul de deșteaptă încât să transforme asta în putere. Cum să nu o admiri? Cum să nu îți dorești să fii ea?”, – se întreabă Ana Maria.

Ana Maria Georgescu

Ana Maria Georgescu consideră că acest spectacol trebuie să fie văzut de cât mai mulți oameni mai ales că abordează o temă extrem de actuală, felul în care se vorbește: „Într-o lume în care e nevoie de un dicționar special ca să mai înțelegi ce scriu și ce vorbesc oamenii, cred că My Fair Lady te pune puțin pe gânduri. Mai mult, spectacolul are mult umor și este extrem de dinamic, râzi cu gura până la urechi și poți să plângi ușor în scena următoare, e plin de candoare și de eleganță, iar peste toate astea s-a presărat și puțină dragoste”, a declarat aceasta.

Ana Maria Georgescu

Extrem de încântată este și de faptul că îi va da replica lui Horia Brenciu, pe care îl știe încă de când avea 14 ani și era în campania de promovare pentru melodia Ochii tăi: El prezenta un matinal, am fost invitata lui atunci și știu că m-am simțit în largul meu. E ardelean ca și mine și cred că pe noi, oamenii din Ardeal, ne leagă lucruri pe care numai noi le înțelegem. După prima repetiție pentru My Fair Lady, Horia m-a invitat să cânt pe scenă alături de el, lucru care mi-a prilejuit emoții greu de stăpânit. Pe mai departe ne concentrăm pe Higgins și Eliza și povestea lor complicată, grea și incredibil de frumoasă”, – continuat Ana Maria Georgescu.

Ana Maria Georgescu

Sursă foto: Poze studio – Sergiu Parsoaga
Poze spectacol – Miluta Fluieras

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO