Câți bani au primit Alexandru Ion și Ștefan Floroaica la Asia Express 2025. Au ajuns pe locul 2 în marea finală

.

Alexandru Ion și Ștefan Floroaica au pierdut finala Asia Express 2025, care a fost câștigată de Dan Alexa și Gabi Tamaș. Deși nu au intrat în posesia premiului cel mare, de 35.000 de euro, actorii nu au plecat acasă cu mâna goală. Și ei au primit o sumă mare de bani pentru participarea la show-ul de la Antena 1.

Câți bani au primit Alexandru Ion și Ștefan Floroaica la Asia Express 2025

Alexandru Ion și Ștefan Floroaica au ieșit pe poziția secundă a competiției Asia Express 2025, pierzând trofeul în fața fotbaliștilor Dan Alexa și Gabi Tamaș.

Dar actorii au primit și ei o sumă mare de bani pentru fiecare etapă parcursă în concurs.

Astfel, potrivit Cancan, Alexandru Ion și Ștefan Floroaica au primit câte 2.500 de euro pentru fiecare săptămână din show. Cum cei doi au reușit să reziste toate cele săptămâni, ajungând până în marea finală, aceștia au primit câte 25.000 de euro fiecare.

Însă, actorii au reușit să câștige și patru amulete în valoare totală de 4.000 de euro, bani ce au fost împărțiți la doi.

Astfel, atât Alexandru Ion, cât și Ștefan Floroaica s-au întors acasă cu câte 27.000 de euro fiecare.

Citește și: Câți bani au primit Dan Alexa și Gabi Tamaș la Asia Express 2025. Fotbaliștii au donat o parte din marele premiu

Citește și: Dan Alexa și Gabi Tamaș au câștigat Asia Express 2025. Primele declarații ale fotbaliștilor

În ce a investit Alexandru Ion o parte din banii câștigați în emisiune

Alexandru Ion a dezvăluit ce a făcut cu o parte din banii câștigați în timpul emisiunii. Actorul a ales să îi cumpere un cadou frumos soției sale, Evelyne, a cărei zi de naștere se apropia în momentul încheierii filmărilor pentru Asia Express.

Când m-am întors din Asia Express ne și apropiam de aniversarea de 30 de ani a lui Evelyne, așa că am profitat și am cumpărat ceva dintr-o țară, una dintre cele trei. Și dat fiind faptul că eram pe alt continent, l-am luat fără taxe și atunci a fost foarte bine. I-am luat un ceas pe care și-l dorea foarte tare”, a declarat finalistul „Asia Express” pentru Cancan.

Citește și: Ce reacție a avut Ruxandra Ion când a aflat despre relația secretă dintre Adela Popescu și Radu Vâlcan: „Dacă îi faci ceva…”

Citește și: Cum au apărut Dan Alexa și Gabi Tamaș în finala Asia Express 2025. Ce surpriză au făcut cei doi 

„Am fost chiar de aniversarea lui Evelyne împreună cu unii dintre cei mai apropiați prieteni ai noștri, am fost într-o mini-vacanță în Toscana și am stat cu toți în aceeași casă și ne-am închiriat mașini și ne-am plimbat acolo prin orășele și ne-a plăcut foarte mult. Și am mai fost la Copenhaga cu mama, pentru că încerc în fiecare an să am o vacanță doar eu cu mama undeva, unde n-am mai fost nici eu și nici ea”, a continuat actorul.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Alexandru Ion și Ștefan Floroaica în Asia Express 2025

Sursă foto: Instagram, PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton