Cât costă brățara pe care Simona Halep a purtat-o în ziua cununiei civile cu Toni Iuruc

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 17 septembrie 2021, 16:50

Simona Halep (29 de ani) și Toni Iuruc (44 de ani) și-au oficializat relația pe 15 septembrie 2021, la Constanța. Sportiva și omul de afaceri formează un cuplu din anul 2019. Cununia civilă a perechii a fost urmată de o petrecere în clubul Fratelli, al cărui acționar este, printre alții, și nașul cuplului, Dani Caramihai.

Cât costă brățara pe care Simona Halep a purtat-o în ziua cununiei civile cu Toni Iuruc

În prima parte a zilei, Simona a optat pentru o rochie bej fluidă, lungă și cu detalii din dantelă în zona bustului, creație Dior. Piesa vestimentară face parte din colecția Maisons Cruise 2021, prezentată în Piazza del Duomo din Lecce, în regiunea Puglia din Italia, în vara anului 2020.

Cât costă brățara pe care Simona Halep a purtat-o în ziua cununiei civile cu Toni Iuruc

A avut un machiaj natural și luminos, iar părul și l-a purtat într-o coadă la baza gâtului. Simona și-a accesorizat ținuța cu o pereche de cercei șurub cu diamant și o brățară Cartier tip cui din aur. În varianta de 2,5 mm, brățara costă 3,300 de euro, iar în cea de 3,5 mm, 7,350 de euro.

În trecut, despre bijuterii, Simona declara: „Îmi plac foarte mult bijuteriile, dar de fiecare dată când îmi cumpăr, mă rezum la modele clasice și discrete, nimic flashy (n.red. – țipător). Îmi place să asociez ceasul cu bijuterii în aceeași nuanță. Nu port niciodată aur galben, îl prefer pe cel roz și am și un ceas Hublot exact așa”.

În a doua partea a zilei, Simona a optat pentru o rochie Oscar de la Renta albă, lungă, fără bretele, cu un decolteu în formă de inimă și cu o fundă neagră aplicată pe el. Piesa costă 6,359 de euro. Sportiva și-a accesorizat ținuta tot cu o pereche de cercei șurub și cu o altă brățară, de această dată cu diamante.

Părinții sportivei au fost primii ajunși la locația evenimentului. „Am emoții ca fiecare mamă când vine această zi pentru copilul ei. Ce să vă zic, m-am rugat să fie o zi cu soare și liniștită”, a declarat mama Simonei, Tania Halep. Locația evenimentului a fost decorată cu trandafiri și crini albi.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Simona Halep, performanță istorică la Roma. Ce recorduri a doborât

Simona Halep s-a vaccinat împotriva COVID-19: „Am venit cu sufletul deschis și sunt foarte bine”

Unde s-au mutat Simona Halep și iubitul ei, Toni Iuruc, în iunie 2021

Cuplul a avut aproximativ 300 de invitați, printre care s-a numărat și jurnalistul Andi Moisescu, precum și fostul jucător de tenis Ilie Năstase, alături de soția lui, Ioana, care s-a aniversat în aceeași zi.

Invitații nu au putut intra fără dovada vaccinării anti-COVID-19 sau fără a se testa în cortul amenajat în fața clubului cu acest scop. La eveniment au cântat Dan Bittman, Loredana Groza și formația Pindu.

După eveniment, Loredana a declarat pentru Antena 3: „A fost o noapte magică. A fost absolut minunată atmosfera. De la invitați, de la felul în care a fost aranjată locația și, bineînțeles, faptul că am văzut-o pe Simona într-o altă ipostază decât cea de pe terenul de tenis, foarte elegantă, foarte frumoasă, foarte fericită”.

„E o zi memorabilă pentru toți cei care au fost prezenți aseară. S-a dansat încontinuu. Cel puțin din momentul în care am apărut pe scenă și până am terminat cu concertul, absolut fiecare cântec, fiecare ritm, indiferent dacă era blues, sau foarte ritmat, sau dacă era sârbă sau horă, s-a dansat pe toate aceste cântece”, a adăugat.

„Simona a dansat și pe stilul tradițional, a dansat și pe rock, a dansat și pe sârbă și pe horă. A fost sufletul petrecerii, efectiv. Toată lumea, de la mic la mare, era pe ringul de dans”, a mai spus solista.

Foto: Instagram/Simona Halep/Marian Sterea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!