Unde se vor muta Simona Halep și iubitul ei, Toni Iuruc, din iunie

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 15 septembrie 2021, 16:59

Simona Halep (29 de ani) formează din anul 2019 un cuplu cu omul de afaceri Toni Iuruc (41 de ani). „Da, am un iubit. Avem o relație normală, mă simt foarte bine. Dar aș dori să rămână niște lucruri personale.

Sunt a României când vine vorba de tenis. Dragostea și tenisul sunt lucruri diferite, dar cred că viața personală este cea mai importantă. Mă văd cu cineva și nu aș fi niciodată capabilă să-mi sacrific familia pentru tenis”, declara sportiva în 2019.

Unde se vor muta Simona Halep și iubitul ei, Toni Iuruc, din iunie

Când se va întoarce din Franța, jucătoarea de tenis a hotărât, alături de partenerul ei de viață, că se vor muta într-o nouă casă. Mai precis, locuința cuplului se află în cartierul bucureștean Primăverii, relatează Click!.

Vila în care urmează să se mute perechea a fost achiziționată în cursul anului trecut. Atât sportiva, cât și logodnicul ei își doresc o familie mare. Simona este împlinită atât profesional, cât și personal.

Din nefericire, cei doi nu s-au putut căsători din cauza pandemiei. „S-ar putea ca o cununie civilă să fie chiar înainte de Roland Garros, să fie o petrecere restrânsă, în familie. Apoi, când deja se va fi terminat nebunia cu coronavirusul, Simona și Toni vor pregăti petrecerea cea mare.

Dar, cel mai probabil, lucrurile astea se vor întâmpla anul viitor, mai ales că ea ar avea destul de mulți invitați din străinătate pe care ar fi absurd să îi țină în carantină, pentru eveniment, înainte.

Așa că, Simona și Toni vor avea, de fapt, o nuntă cum și-au dorit: una pentru familie, intimă, doar cu cei foarte apropiați, și una demnă de o campioană mondială, dar reprogramată”, a declarat o sursă, potrivit Playtech.

Citește și:

Andra și Cătălin Măruță, discuție delicată cu fiul lor David. Ce curiozitate a avut fiul perechii

Familia lui Nelu Ploieșteanu vrea să dea în judecată spitalul în care artistul a fost internat

Marius Elisei a reacționat după ce s-a scris că are o nouă iubită și că aceasta ar fi însărcinată

Într-un interviu acordat lui Andi Moisescu (48 de ani), Simona a vorbit despre cum reușitele din cariera în tenis nu vor putea depăși emoțiile pe care le va trăi în momentul în care va deveni mamă.

„Să am un copil! Cred că o să depășească orice senzație pe care am avut-o eu în tenis. Am spus-o mereu. Viața mea bate tenisul. Am trăirile mele, împlinirile mele, iar tenisul este ca o completare.

Este ceva ce mi-am dorit să fac și mi-am dedicat toata viața acestui sport, dar rămâne limitat, adică nu poate să ia fața vieții mele. Aici nu e ca-n tenis. Orice fac în viață, să am un plan.

Dar, ajustez orice plan de-al meu persoanei de lângă mine, familiei și așa mai departe. Am învățat, oarecum, în ultimul an, să trăiesc și să mă bucur de fiecare zi. M-am maturizat și sunt împlinită”, a declarat Simona Halep.

Foto: Hepta.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!