Ce a postat Mihaela Botezatu, la jumătate de an de la moartea lui Silviu Prigoană. Cum arată mormântul afaceristului

.

La șase luni de la dispariția fulgerătoare a lui Silviu Prigoană, văduva sa, Mihaela Botezatu, a rupt tăcerea. Deși s-a ținut departe de lumina reflectoarelor, suferința profundă pe care o trăiește a fost exprimată într-un mod emoționant, chiar în ziua în care s-au împlinit șase luni de la moartea partenerului ei. Gestul acesteia a stârnit reacții puternice din partea celor care l-au cunoscut și iubit pe fostul om de afaceri.

O filmare sfâșietoare, postată la 6 luni de la moartea lui Silviu Prigoană

Pe data de 12 mai 2025, Mihaela Botezatu, femeia care i-a fost alături lui Silviu Prigoană în ultimii ani ai vieții, a postat pe rețelele de socializare un videoclip emoționant. Imaginile îi surprind pe cei doi la un restaurant, îmbrăcați elegant, într-un moment intim și cald. Silviu Prigoană ține în mână un pahar de vin alb și zâmbește, în timp ce Mihaela îl privește cu o afecțiune nemărginită.

Descrierea postării a fost scurtă, dar grăitoare: „6 luni”, o frază care a spus totul despre durerea unei femei care încă îl plânge pe bărbatul pe care l-a iubit.

Comentariile nu au întârziat să apară.

Domnul Prigoana era totalmente schimbat în bine cu tine, Mihaela, dar, din păcate, viața lui s-a oprit la un moment. Dumnezeu să-l ierte în împărăția cerului. Erați tare frumoși împreună 😘❤️”, i-a scris cineva.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, draga mea, pe Silviu, iar ție să-ți dea putere și forță să treci peste acest moment dificil, a adăugat altcineva.

Cum arată mormântul lui Silviu Prigoană, la 6 luni de la deces

Tot pe 12 mai, echipa emisiunii Viața fără filtru a mers la cimitirul unde este înmormântat fostul om de afaceri. Reporterii au constatat un lucru trist: la șase luni de la moartea sa, nimeni nu aprinsese o lumânare în acea zi. Lumânările deja existente erau arse, semn că fuseseră puse acolo anterior.

Imaginea rece și lipsită de vizitatori a mormântului vine în contrast puternic cu viața tumultuoasă pe care Silviu Prigoană a avut-o. Cunoscut pentru personalitatea sa puternică, pentru scandalurile mediatizate și pentru petrecerile extravagante, finalul acestuia a fost unul discret, aproape uitat de lume.

Citeşte şi: Adriana Bahmuţeanu, fără copii de ziua ei de naştere: „Nu am primit niciun mesaj de la ei, nici de Crăciun, nici de Revelion, nici de Paște. Sunt complet alienați”

Citeşte şi: Mama Adrianei Bahmuțeanu, în lacrimi, de dorul nepoților: „Mă arde pe suflet, mă arde pe inimă. I-am legănat pe picioare”

Mihaela Botezatu, devastată de pierderea partenerului ei

Silviu Prigoană și Mihaela Botezatu s-au căsătorit religios în 2016, însă nu și civil. Cu toate acestea, Mihaela i-a fost alături până în ultima clipă. Femeia a ales să trăiască doliul în tăcere, evitând expunerea în spațiul public. Totuși, a avut o scurtă apariție la Bucharest Fashion Week, la finalul lunii martie, când a apărut complet îmbrăcată în negru, cu o atitudine demnă, dar vizibil marcată de durere.

Mihaela Botezatu are 46 de ani și trei copii dintr-o relație anterioară: Ionuț (17 ani), Ana Maria (16 ani) și Alexandra (15 ani). Este terapeut Dorn, specializat în afecțiuni ale coloanei vertebrale și articulațiilor. Anterior, a fost producător de produse de patiserie și cofetărie.

Am făcut acest lucru pentru mine, nu pentru a deveni neapărat terapeut, deoarece am rămas cu ceva probleme la coloană în urma sarcinilor, declara ea în trecut pentru revista Taifasuri, potrivit spynews.ro.

Povestea de iubire începută în casa lui Silviu Prigoană

Cei doi s-au cunoscut prin intermediul regretatului Marcel Toader. Mihaela povestea într-un interviu acordat în 2018 cum a ajuns, întâmplător, în casa lui Silviu Prigoană, unde a simțit din prima clipă o conexiune:

Eu trebuia să mă întâlnesc cu Marcel Toader în București. Când am ajuns, mi-a spus că e acasă la nașul lor, Silviu Prigoană. Inițial am refuzat invitația, dar Marcel a insistat. Am făcut cunoștință cu toți și am sesizat că atunci când Silviu povestea ceva parcă mi se adresa direct„, spunea Mihaela Botezatu, în urmă cu ceva timp, potrivit libertatea.ro.

Ultimele zile din viața lui Silviu Prigoană

Silviu Prigoană s-a stins pe 12 noiembrie 2024, într-un restaurant din Bran. Potrivit martorilor, a început brusc să tușească violent și și-a pierdut cunoștința. Deși echipajele medicale au intervenit rapid, fostul politician a fost declarat decedat din cauza unui infarct.

Finul său, Cătălin Hideg, a povestit că Silviu avea tuse de mulți ani, dar refuza să meargă la medic.

„Cam acum o lună, când am avut ultima întâlnire cu el, am văzut că tușea foarte des. I-am spus să facă o investigație urgentă, dar m-a refuzat. Spunea mereu că ‘oamenii trebuie să moară de ceva’. Era una dintre glumele lui macabre”, a declarat acesta pentru Viața fără filtru, potrivit sursei menţionate anterior.

Silviu Prigoană a fost un personaj greu de ignorat. Dar la șase luni de la moartea lui, realitatea de la mormânt și gestul dureros al Mihaelei Botezatu ne reamintesc că în spatele vieții publice a existat o poveste personală, una de iubire, durere și pierdere.

Sursa foto: Instagram şi spynews.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton